Înalți oficiali din 70 de țări ale lumii se vor reuni la Paris, pe 15 ianuarie, în încercarea de a forța Israelul să accepte o soluție cu două state alături de Autoritatea Palestiniană. Prin aceasta, ei vor îndeplini o profeție biblică importantă ce a fost prezisă cu mii de ani în urmă.
Atunci când șeful de stat israelian Shimon Peres a decedat în septembrie, lideri și demnitari din 70 de națiuni s-au adunat la Ierusalim pentru a-i aduce un ultim omagiu. Simbolistica nu este o simplă coincidență; exact același număr de reprezentanți se vor reuni la Paris, dar de data aceasta pentru a nega legătura evreiască din Țara lui Israel.
„Toată lumea știe deja care este scopul conferinței: acesta va fi un manifest suprem de ură împotriva lui Israel”, a declarat rabinul Avraham Arieh Trugman, director al Institutului Ohr Chadash Tora, pentru Breaking Israel News. „Ceea ce este interesant este faptul că nu există doar unul sau doi inamici cu o anumită ură, cum ar fi arabii sau naziștii. Este vorba de 70 de națiuni, care, în termenii Torei, înseamnă toate neamurile”, a explicat rabinul Trugman.
Rabinul Shimon Apisdorf, un cărturar evreu proeminent și cel mai bine vândut autor, a declarat pentru Breaking Israel News că vederea celor 70 de națiuni apărute în titlurile de presă i-au atras atenția. „Nu există nicio îndoială că aspectul specific al celor 70 de națiuni care se întrunesc este semnificativ, ideea ca Israelul să existe nu este una dintre ele”, a declarat rabinul Apisdorf, citând cartea Numeri: “Iată, este un popor care va locui singur și nu va fi socotit printre națiuni.” (Numeri 23: 9) „Suntem extrem de diferiți”, a declarat rabinul Apisdorf. „Și ca o lumină pentru națiuni, noi ar trebui să fim puși deoparte și diferiți.”
Rabinul Trugman a înțeles un mesaj diferit prin adunarea celor 70 de țări. „Nu există nicio îndoială că aceasta este o împlinire a profețiilor despre zilele din urmă, când toate neamurile vor veni împotriva lui Israel”, a menționat rabinul. El a citat comentariul rabinului Shlomo Yitzchaki, un comentator francez din secolul al XI-lea cunoscut sub acronimul „Rashi”, făcut pe primul verset din cartea Geneza. „În urmă cu 1000 de ani, Rashi a spus că, în viitor, națiunile lumii vor veni și vor spune că noi am furat Țara lui Israel. Aceasta este exact ceea ce vedem acum”, a spus rabinul Trugman. „Majoritatea națiunilor spun că nu avem niciun drept în Israel, iar restul spun că avem drept doar la o mică secțiune a lui Israel.”
„Rashi ne-a spus cum să răspundem la această afirmație”, a spus rabinul Trugman. „Trebuie să le reamintim că același Dumnezeu care a creat cerul și pământul și li l-a dat lor, l-a luat de la ei și ni l-a dat nouă.” Conceptul de 70 de națiuni își are izvorul în cei 70 de nepoți ai lui Noe enumerați în Biblie: “Aceștia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din aceştia s-au înmulţit oamenii pe pământ.” (Geneza 9:19)
Potrivit cu Bereshit Raba, o colecție de învățături homiletice compilate în jurul anului 400 î.Cr., fiecărei națiuni i s-a desemnat un înger, cu excepția lui Israel, care este protejat de Dumnezeu Însuși. Potrivit cu Midrash Tanchuma, se crede că învățăturile homiletice au fost compilate în jurul anului 500 î.Cr., viziunea lui Iacov despre acești îngeri naționali urcând și coborând o scară determinând imensitatea națiunilor lor: “Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea.” (Geneza 28:12)
Viziunea lui Iacov este interpretată prin mesajul că națiunea lui Israel nu mai era parte a acestui proces natural. Cu toate că alte națiuni se vor ridica și vor cădea, în cele din urmă dispărând în nisipurile timpului, Israelul nu va dispărea. Conceptul celor 70 de națiuni apare, de asemenea, legat și de cei 70 de boi oferiți în Templu în perioada sărbătorii Sukkot (sărbătoarea corturilor), despre care Talmudul (Sukkah 55b) ne învață că sunt în cinstea celor 70 de națiuni.
În urma recentei rezoluții a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind declararea a 2334 de locuințe evreiești ilegale în Iudeea, Samaria și Ierusalimul de Est, rezultatul conferinței de la Paris pare sigur. O soluție cu două state ar chema Israelul să renunțe la teritoriile cucerite în 1967 în urma Războiului de Șase Zile și, ulterior, crearea unui stat palestinian. Acest lucru ar include stabilirea unei capitale palestiniene în Ierusalimul de Est, înlăturând astfel Kotelul (Zidul Plângerii) și Muntele Templului de sub controlul evreiesc. Nu este clar dacă cei 800.000 de evrei care trăiesc în liniile de încetare a focului din 1949, care cuprinde aproximativ 13% din populația evreiască a Israelului, va trebui să se mute, așa cum s-a întâmplat atunci când guvernul israelian a înlăturat comunitățile Gush Katif din Fâșia Gaza în 2005.
Chiar dacă cele 70 de națiuni de la conferință vor decide în favoarea soluției cu două state, nu este clar modul în care acest plan va fi pus în aplicare. Pe 20 ianuarie, la cinci zile după ce conferința va avea loc, Donald Trump va ocupa Biroul Oval, iar el și-a exprimat deja opinia sa clară cum că, asemenea Prim-Ministrului israelian Benjamin Netanyahu, singura soluție reprezintă negocierile față în față fără condiții prealabile între israelieni și palestinieni.
https://www.stiricrestine.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu