Biserica Sfânta Teodora din Peloponez, localizată în aşezarea Vasta, este una dintre cele mai minunate bisericuţe din lume, fiind unică prin cele petrecute cu ea. Biserica este zidită pe un loc unde mai apoi au crescut copaci. Copacii au îmbrăţişat-o şi au strâns-o la piept, însă fără a o deteriora.
Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, în prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia. Vasta, micuţa aşezare din Arcadia, este cunoscută lumii întregi pentru „miraculoasa bisericuţă” a Sfintei Teodora de Peloponez.
Biserica Sfanta Teodora din Peloponez – biserica din care au crescut copaci
Această sfântă a vieţuit în secolul al XI-lea, în vremea măreţului Bizanţ. Când regiunea a fost asaltată de bandiţi, Sfânta Teodora a fost nevoită să-şi apere, după puteri, satul, însă, ca femeie, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsă din oaste, Teodora s-a deghizat în soldat şi a intrat în rândurile luptătorilor.
Teodora nu a supravieţuit luptei. Se zice astfel că, pe când zăcea întinsă la pământ, ea ar fi şoptit cuvintele: „Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu de apă, iar părul meu să devină pădure de copaci.”
Locuitorii din Vasta, mişcaţi de eroismul acesteia şi îndureraţi pentru pierderea ei, au construit o biserică pe locul unde a avut loc bătălia şi unde a şi adormit în Domnul sfânta. Bisericuţa din piatră a fost construită de localnici undeva între secolele X-XII.
Legendele locului mărturisesc cum că un râu al zonei şi-a schimbat traseul, ajungând astfel să treacă chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au început să crească din acoperişul bisericii, ale căror rădăcini nu se văd nici în interiorul bisericii, nici sub tavan şi nici pe lateralul clădirii. Sute de ani au trecut, însă rădăcinile tot nu se văd.
Astăzi, pe acoperişul bisericuţei ridicate în cinstea Sfintei Teodora din Peloponez, se află un număr de 17 copaci uriaşi. Cea mai mare parte dintre ei sunt înalţi de peste 30 de metri, unii dintre ei având o grosime de peste un metru. Mulţi dintre copaci au o greutate de peste o tonă. Totuşi, deşi acoperişul bisericuţei este subţire, fără nici o întăritură specială, rezistă ca prin minune. Oamenii de ştiinţă care au cercetat cazul îşi mărturisesc neputinţa de a explica cum cresc copacii pe un acoperiş subţire fără să se prăbuşească biserica.
Sfânta Teodora din Vasta a ajuns, în foarte scurt timp, mult iubită de creştinii din zonă. Minunile nu au încetat să apară, mulţi găsindu-şi alinare la mormântul sfintei. Biserica Ortodoxă a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele în Vasta nu încetează niciodată.
Se întâmplă adesea ca Sfânta Teodora de Peloponez să fie confundată cu Sfânta Teodora din Alexandria, care îmbrăcându-se în haine de bărbat a intrat şi s-a nevoit într-o mânăstire de călugări. Şi-a luat numele de Teodor. O femeie l-a acuzat pe „Teodor” că a lăsat-o însărcinată, iar sfânta a tăcut, pentru a nu crea sminteală. Pentru mai multe, să citiţi viaţa Sfintei Teodora din Alexandria.
VIDEO INTERIOR
VIDEO EXTERIOR
Ce spun oamenii de ştiinţă despre minunea din Vasta?
În anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de „Archaeometrie” din Grecia s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericuţei din Vasta. Cercetători de la Universitatea din Patras au venit special pentru „a studia” minunea. Bisericuţa se află atât în purtarea de grijă a Arhiepiscopiei locului, cât şi sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare naţională.
Minunea este evidentă: rădăcinile celor 17 copaci imenşi nu se văd pe nici o parte. Acoperişul are o grosime de doar câţiva centimetri, pereţii sunt şi ei din piatră, fără crăpături sau găuri. Rădăcinile nu se văd nici în interior, nici în afară. Datorită acestora, micuţa clădire se află sub o imensă presiune, în timp fiind necesare unele restaurări, dar minore, şi mai ales din cauza curiozităţii unora lipsiţi de experienţă, care au încercat „să înţeleagă” misterul. Intervenţiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, însă mult prea puţin.
S-a hotărât să se facă un test cu ultrasunete, pereţii urmând a fi analizaţi bucăţică cu bucăţică. Rezultatul cercetărilor a oferit cercetătorilor răspunsurile necesare pentru a primi aprobările necesare restaurării în întregime a monumentului. S-a văzut cum rădăcinile se scurg prin firişoarele de spaţiu rămas liber între pietrele zidurilor, până în pământ. Zidurile se află într-o permanentă tensiune, iar clădirea a devenit „un corp viu”.
Mărturiile arheologilor rămân însă şi ele la aceeaşi concluzie: aceasta este o minune, unică în lume şi încă inexplicabilă, cum rădăcinile au putut urma această cale şi cum bisericuţa şi acoperişul sunt neatinse.
Loukas Constantin, geolog: „Nu există explicaţie din partea geologiei. Este vorba de o minune continuă” (1987).
Gheorghe Raptis, silvicultor: „Întregul fenomen depăşeşte orice explicaţie logică, firească şi ştiinţifică a omului” (1992).
Elefterie Beligiannis, inginer: „De vreme ce vânturile care suflă acolo au puterea să dezrădăcineze arbori, se înţelege clar cu ce mare putere apasă cei 17 copaci asupra acoperişului” (1986). Elena Stavrogiannis, arhitectă: „Fenomen inexplicabil ştiinţific. Puterea greutăţii şi a vânturilor ar fi trebuit ca, datorită poziţiei bisericuţei, dar şi datorită construcţiei provizorii a acesteia, şi ţinând seama şi de vechimea ei, să ducă la distrugerea sa. Însă ea a rămas în picioare de atâtea secole, fără stricăciuni serioase” (1993).
Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: „Întreaga creştere, existenţa şi viaţa a copacilor de pe acoperişul bisericuţei Sfintei Cuvioase Mucenice Teodora uimeşte, depăşeşte orice raţiune şi explicare firească a omului. Aceasta arată o însuşire rară: intervenţia lui Dumnezeu pentru făptura Lui, săvârşirea minunii.”
Makrigiannis, geolog: „Şaptesprezece uriaşi sprijiniţi pe nimic. Toţi aceşti arbori imenşi sunt înrădăcinaţi pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperişul gros de câţiva centimetri! Cea mai mare surpriză ne aşteaptă înăuntru. Nici o rădăcină cât de mică nu iese dintre zidurile vechi. Nici o crăpătură care să se datoreze lor! Atunci când vântul bate printr-un copac uriaş al bisericuţei, rădăcinile lui formează nişte pârghii atât de puternice, încât micul aşezământ ar trebui să se dărâme imediat. Ca geolog, sunt în măsură să ştiu foarte bine că zidurile s-ar fi crăpat şi s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atât mai mult că sunt şaptesprezece” (1993).
