Parinţi pentru Întrupare

Mărturisesc că nu de puţine ori mă gândesc la Iosif şi Maria. De fiecare dată cu uimire… Două nume mari, două caractere de calibru, două vieţi alese de Dumnezeu ca să- L aşeze pe Emanuel printre muritori. Ce oameni ! Tineri, dar în acelaşi timp extrem de maturi. Săraci, dar în acelaşi timp foarte bogaţi. Necunoscuţi, dar în acelaşi timp mai mult decât notorii. Smeriţi, dar în acelaşi timp dumnezeieşte înălţaţi. Cât har revărsat peste ei, fără să- l risipească în vreun fel.
Ei sunt motivatori pentru orice casă, pentru orice părinţi. Multe pot fi învăţate de la ei. Fără o preocupare sporită de a impresiona pe cineva, ei au trăit atât de natural, atât de transparent, aşa încât şi- au predat lecţia vieţii înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu marcând istoria.
Neprihănirea lor
Au fost vase de cinste. De o puritate a minţii, a inimii, a trupului şi sufletului fără seamăn. Doar aşa Dumnezeu a găsit cu cale să li- L încredinţeze spre naştere şi creştere pe Fiul Său. Da, a ales- o pe Maria, o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, ca să fie vizitată de un înger în vederea revelării marelui plan pe care Dumnezeu îl avea cu ea. „Plecăciune, ţie, căreia ţi s- a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei !”, acesta a fost mesajul primit de Maria, un mesaj direct şi justificat. Despre Iosif spune Biblia, „…era un om neprihănit…” Când Dumnezeu i- a vorbit, neprihănirea pe care o avea a dat roade, roada neprihănirii a fost ascultarea imediată: „…Iosif…a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului…” Ce înţeleg de aici este faptul că întotdeauna Dumnezeu onorează neprihănire copiilor Săi şi le dă har, nu puţin, ci peste măsură.
Responsabilitatea lor
Sarcina lor nu a fost una uşoară. A niciunui părinte nu este uşoară, cu atât mai mult a lor. Să trebuiască să naşti şi să creşti un copil care ţi- a fost dat printr- un act de suveranitate absolută, a fost o dovadă specială de trăire prin credinţă într- o dependenţă maximă de Dumnezeu. L- au hrănit pe prunc, cred că au făcut- o cum se poate mai bine. L- au încălzit pe prunc, cu ce au avut…a contribuit poate şi aburul animalelor. L- au protejat pe prunc, chiar şi de furia nebună a lui Irod. Ei erau conştienţi că trebuiau să- L crească pe Omul- Dumnezeu. Lecţia lor e relevantă şi azi. A fi părinte e o mare cinste, dar asociată cu multă responsabilitate. Binecuvântarea lui Dumnezeu de felul acesta ne este dată spre administrare.
Bucuria lor
Vă puteţi imagina ce simţeau ei pe măsura ce se contura proiectul divin. Iată doar un crâmpei din bucuria lor: „…mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu…” Ce stare să fii fost lângă iesle, când rând pe rând veneau musafirii ca să vadă dacă ce li s- a spus este întocmai cu realitatea. Au venit păstorii, au venit magii….şi bucuria creştea tot mai mult că ei, oameni simpli, erau părinţii marelui Împărat care s- a născut. Încă devreme, Maria a exclamat: „…Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită…” Dragii mei, bucuraţi- vă de ceea ce poate face Dumnezeu cu noi pentru perpetuarea vieţii. Cine ştie dacă nu cumva ne sunt daţi spre creştere mari oameni ai lui Dumnezeu…Cine ştie dacă nu cumva a intenţionat Dumnezeu să te fericească şi pe tine ca mamă sau tată în faţa lumii ? Să ne creştem bine copiii, iar mărimea copiilor noştri să fie prin har şi spre slava Lui !

Pastor Ioan Cocîrţeu