Radio Bunelu

Momente când ar trebui să taci

Există momente când simţi că trebuie să răspunzi cuiva care te-a jignit, să-i dai o replică, să spui ceva, dar de multe ori este mai înţelept să taci, pentru că în anumite situaţii, o tăcere bine gândită este mai de preţ decât o mie de cuvinte.
Dialogul este extrem de important în cadrul relaţiilor interpersonale. Însă, pe cât de vital este acesta, pe atât de înţeleaptă şi vitală este şi tăcerea uneori. David Le Breton spunea că omul, „chiar dacă tace, tot comunică” şi, de multe ori, este bine să optăm pentru acest gen de comunicare. Nu toată lumea ştie sau poate să tacă, pentru că, pentru aceasta, este nevoie de autocontrol şi disciplină. Însă oricine doreşte, se poate antrena în această artă a tăcerii.
Care sunt situaţiile în care ar fi mai bine să păstrezi tăcerea? Iată o listă cu câteva dintre acestea, potrivitpsychologytoday.com:
1. Când vorbele tale ar putea jigni pe cineva. Este posibil ca, uneori, câteva cuvinte spuse la supărare să jignească atât de tare, încât să ducă la ruperea unei relaţii. Alteori, când avem de-a face cu oameni rigizi, care nu pot să aibă un alt punct de vedere decât al lor, este mai bună tăcerea decât o abordare care ar putea ofensa sau accentua diferenţele dintre cei doi.
2. Când vorbele tale ar putea răni sentimentele cuiva. Dacă ai anumite simţăminte pozitive faţă de persoana cu care stai de vorbă, în mod sigur vei dori să fii delicat şi să nu spui lucruri care i-ar putea răni sentimentele sau stima de sine. Pot exista anumite cazuri în care, cu toate că persoana în cauză s-ar putea simţi lezată, trebuie să-i spui ce crezi că e nevoie să îndrepte. Dar întotdeauna cu tact. Oricare ar fi situaţia, este nevoie de echilibru, prudenţă şi înţelepciune.
3. Când vorbele tale te-ar face să pari arţăgos, obtuz sau cu o atitudine defensivă. În general, nu ne place critica, fie ea şi constructivă. În aceste situaţii, este mai bine să ascultăm cu atenţie şi să analizăm în ce măsură ceea ce ni se spune este adevărat decât să dăm dovadă de o atitudine defensivă, de om obtuz, prin vorbele şi răspunsurile noastre.
4. Când vorbele tale nu fac decât să provoace. Când interlocutorul nostru este prea nervos pentru a înţelege ceea ce îi spunem, vorbele noastre nu ar face altceva decât să pună paie pe foc. În acele momente, este posibil ca singurul lucru de care are nevoie este ca cineva să-l asculte şi poate acest lucru îl va calma, moment în care poţi spune ceva constructiv. În cazul în care celălalt te-a făcut să-ţi pierzi calmul, de asemenea, cea mai bună opţiune este tăcerea. Este foarte probabil ca unele cuvinte spuse într-un asemenea cadru să înrăutăţească relaţia sau chiar să o distrugă.
5. Când vorbele te-ar putea prinde într-o cursă. S-ar putea să întâlneşti oameni cărora le place să te provoace la duel verbal, din diferite motive. Din nou, tăcerea este de aur. Nu pierzi nimic tăcând, dar poţi pierde mult vorbind.
6. Când vorbele tale ar putea susţine un comportament neadecvat. Câteodată, adulţii se comportă precum copiii: au anumite atitudini sau comportamente care nu au alt scop decât acela de a atrage atenţia sau de a-i manipula cumva pe cei din jur. În aceste situaţii, este foarte importantă reacţia celorlalţi, pentru ca nu cumva, prin cuvintele noastre, să încurajăm o asemenea conduită.
7. Când ai vorbit destul. Oricât de interesant este ceea ce ai de spus, nu înseamnă că trebuie să monopolizezi discuţiile la care iei parte.
8. Când eşti ispitit să critici. Critica, cu excepţia celei constructive, spune mai multe despre tine decât despre persoana criticată. Dacă totuşi simţi nevoia să dai un sfat, fă-o cu multă înţelepciune şi evită să fii agresiv din punct de vedere verbal, astfel încât critica să fie constructivă.
http://semneletimpului.ro/social/momente-cand-ar-trebui-sa-taci.html

Niciun comentariu: