Radio Bunelu

Minele neviabile din Valea Jiului, în PERICOL


Sindicaliştii din minerit susţin că cele trei mine neviabile din Valea Jiului vor rămâne fără personal dacă numărul de disponibilizări prevăzute pentru acest an nu va scădea la jumătate.
Sindicatul “Huila”, reprezentativ în cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), a solicitat reducerea la jumătate a numărului de disponibilizări prevăzute pentru acest an în programul de închidere a minelor de cărbune considerate neviabile: Paroşeni, Uricani şi Petrila – transmite AGERPRES.
În caz contrar, sindicaliştii apreciază că programul de închidere elaborat pentru cele trei exploatări miniere se va afla în imposibilitatea de a fi dus la bun sfârşit până în anul 2018, aşa cum a fost aprobat de Uniunea Europeană.

“Programul de închidere pentru anul 2015 prevede disponibilizarea a 695 de persoane de la SNIMVJ, dar dacă ar pleca aceşti oameni nu s-ar mai putea respecta condiţiile din acest proiect elaborat în anii 2010-2011 şi aprobat ulterior de Uniunea Europeană. Considerăm că programul de închidere este depăşit acum de realităţile din teren. Prin urmare, împreună cu conducerea societăţii am solicitat Consiliului Concurenţei reducerea numărului de disponibilizări pentru anul în curs la 350 de persoane. În acest sens a fost depus un memorandum la care aşteptăm un răspuns”, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului ‘Huila’, Lazslo Domokos.

Liderul sindical a explicat că la minele Paroşeni, Uricani şi Petrila mai lucrează acum 1.700 de salariaţi, iar reducerea numărului acestora cu 695 de persoane ar fi de natură să afecteze îndeplinirea obiectivelor stabilite în programul de producţie şi închidere. Practic, programul prevede că minele Paroşeni şi Uricani vor mai extrage cărbune până în anul 2017 inclusiv, iar în anul 2018 se vor efectua lucrări de închidere a abatajelor. Pentru Mina Petrila, anul 2015 ar fi ultimul în care se mai extrage cărbune, după care exploatarea ar trebui să treacă la procedurile de închidere.
Potrivit lui Domokos, în memorandumul înaintat Consiliului Concurenţei se mai cere prelungirea perioadei de acordare a facilităţilor pentru pensionarii mineri la energie electrică şi bonurile de cărbune pentru aceştia, în condiţiile în care nu ar fi nevoie de sume suplimentare de bani, ci doar de realocarea unor fonduri ce nu au fost cheltuite.
Minele Paroşeni, Uricani şi Petrila au fost apreciate ca nerentabile din punct de vedere al cheltuielilor de producţie, motiv pentru care au fost propuse pentru închidere şi reunite în cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Activitatea societăţii este prevăzută să înceteze la finalul anului 2018, până atunci cele trei mine urmând să deruleze un program de închidere, în care a fost inclusă şi o componentă de exploatare a cărbunelui.
În prezent, la Mina Petrila lucrează circa 500 de angajaţi, la Uricani, 500 de persoane, iar la exploatarea de huilă Paroşeni sunt aproximativ 700 de salariaţi. Angajaţii celor trei mine au lucrat în 29 şi 30 decembrie şi în zilele de 3 şi 4 ianuarie pentru a suplimenta cantităţile de cărbune destinate funcţionării termocentralei Paroşeni.
voceatransilvaniei.ro

Niciun comentariu: