de Gheorghe OLTEANU
Mii de beculeţe colorate, amplasate pe alei, pe bradul cel mare care tronează în mijlocul Parcului Avram Iancu, dar şi pe cei mai mici răspândiţi pe zona verde, s-au aprins în Orăşelul Copiilor din Vulcan, sâmbătă, la ora 17:45, atunci când, împreună cu primarul Gheorghe Ile, sutele de copii strânşi în faţa scenei au numărat de la trei în jos.
Inaugurarea orăşelului
s-a petrecut la ora patru după-amiază. Rând pe rând, pe scenă au urcat grupuri de copii de la toate şcolile din oraş, care au colindat, au recitat şi au cântat. Un program special de colinde de Crăciun, aşa cum am aflat de la viceprimarul Cristian Merişanu, va fi prezentat în cursul după- amiezii zilei de azi şi al celei de mâine. În timp ce colindătorii evoluau pe scenă, lumea din parc îi asculta sorbind ceai fierbinte oferit gratuit, se oprea în faţa ieslei care s-a născut Mântuitorul sau a tonetelor la care se vindeau vată pe băţ, pop corn şi alte dulciuri.
Copiii mai şmecheri
au fost însă numai ochi şi urechi la ceea ce urma să li se comunice de la microfon în legătură cu sosirea lui Moş Crăciun. Aşa că, în momentul în care au auzit anunţul că respectivul moş se apropie de porţile orăşelului, au tulit-o rapid într-acolo. După ce l-a cercetat îndelung, ca să constate el însuşi greutatea sacului şi ca să le examineze atent pe crăciuniţele care îl însoţeau, primarul Gherghe Ile i-a dat liber lui Moş Crăciun. În timp ce ajutoarele sale împărţeau dulciuri în stânga şi-n dreapta, Moş Crăciun, ca o vedetă ce era, nu mai prididea invitaţiilor de a face fotografii, împreună cu copiii.
După ce, cu greu,
a ajuns la scenă, Moş Crăciun a luat loc pe un scaun şi, flancat de însoţitoarele sale, a stat cuminte acolo până la terminarea programului artistic. La plecare, le-a promis, pe cuvânt de onoare, micuţilor care, din braţele mamelor, îşi întindeau mânuţele spre el, că, în Ajun de Crăciun, va veni negreşit acasă la fiecare. Doar cu promisiunea asta solemnă Moşul a putut pleca din parc cu barba-ntreagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu