Descoperire șocantă făcută de familia unui bărbat care a decedat în urmă cu aproximativ doi ani și a cărui fotografie ar fi fost folosită, în mod abuziv, pe pachetele de țigări pentru a ilustra efectele nocive pe care le are fumatul asupra sănătății. În imaginea “horror”, omul, care era din Hunedoara, apare pe un pat de spital, în comă și intubat, poza fiind realizată, s-ar părea că, în urma unei intervenții chirurgicale pe care acesta a suferit-o într-un spital din Cluj – Napoca. Ulterior, bărbatul a decedat, iar acum fotografia cu el, în stare de agonie, ar fi ajuns pe pachetele de țigări nu numai din România, ci din toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene.
Familia bărbatului a aflat în mod întâmplător vestea și a suferit un șoc. Revoltate de faptul că fotografia cu părintele lor, care nu mai este în viață, circulă prin aproape toată Europa, rudele au luat, imediat, legătura cu un avocat, iar în acest moment se fac demersuri în instanță. Cei trei copii ai bărbatului și mama lor, care locuiește în județul Hunedoara, sunt decise să dea în judecată autoritățile române și să ceară despăgubiri uriașe în instanță.
„Nu cred că i-ar plăcea cuiva să vadă așa ceva!”
Adrian, unul dintre copiii bărbatului, locuiește în Anglia și a povestit, în câteva cuvinte, șocul pe care l-a suferit când și-a văzut tatăl decedat pe câteva pachete de țigări aruncate. „Am slăbiciuni, mă doare și la inimă și stomacul, din cauza emoțiilor. Nu mai îmi trebuie nimic deocamdată. E prea mult, într-un timp foarte scurt. Am un frate care stă în Arad și a cumpărat țigări și a văzut poza respectivă. Cumnați de-ai mei au găsit pachete în alte țări, Polonia, Cehia, cu poza lui pe pachet. Și aici, în Marea Britanie, în toate magazinele au apărut de o săptămână. Am găsit în centru, unde stăm în Anglia, pe jos, pachete de țigări cu poza tatălui nostru. Nu cred că i-ar plăcea cuiva să vadă așa ceva”, a declarat, pentru Digi24, Adrian.
Daune de un milion de euro
Contactat telefonic de „Servus Hunedoara”, avocatul Adrian Cuculiș (foto), din București, cel cu care familia a luat legătura, a afirmat că, în acest caz, s-au făcut deja mai multe demersuri. „S-a luat legătura cu un expert criminalist care să își dea cu părerea cu privire la fotografiile puse la dispoziție, deși, este ceva evident. 90 la sută, în imagine este acea persoană. Din punctul nostru de vedere, este foarte clar că el este bărbatul care apare în imaginea afișată pe pachetele de țigarete și că, cel mai probabil, fotografia a fost realizată în spital, aflându-se sub anestezie totală, exact așa cum apare pe pachetul de țigări. Nu are cum să fie o confuzie. A fost recunoscut de familie. Cei trei frați au recunoscut tricoul pe care tatăl lor îl purta în momentul în care a fost internat în spital. Sunt șocați și nu le vine să creadă, cu atât mai mult cu cât tatăl lor nici măcar nu a fost fumător. Ei nu și-au dat acordul pentru acest lucru și susțin că nici tatăl lor nu putea face acest lucru, pentru că era în stare de inconștiență, așa cum se vede și în imagine (…) În acest moment, strângem probatoriul și urmează să acționăm instituțiile statului în instanță. Discutăm despre daune de un milion de euro”, a precizat avocatul Adrian Cuculiș.
Sursa: http://www.servuspress.ro/fotografia-unui-hunedorean-muribund-apare-fara-acordul-familiei-pe-pachetele-de-tigari-din-toate-statele-ue_138573.html
Sursa: http://www.servuspress.ro/fotografia-unui-hunedorean-muribund-apare-fara-acordul-familiei-pe-pachetele-de-tigari-din-toate-statele-ue_138573.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu