România este o țară plină de locuri deosebite, iar acest tunel este cu siguranță unul dintre ele. În interiorul acestuia, aflat la aproximativ 1.500 de metri altitudine, în stațiunea montană Straja, sunt pictați 365 de sfinți din calendarul ortodox, pentru fiecare zi din an.
O candelă, veșnic aprinsă, este mutată, 24 de ore din 24, în fața icoanei sfântului care marcheză data curentă în calendar, informează a1.ro
Emil Părău, un om de afaceri din Valea Jiului, renumit în zonă pentru actele sale de caritate, a plătit, în 1996, cheltuiala pentru o Cruce a Eroilor, asemănătoare cu cea de pe Masivul Caraiman, care să amintească de jertfa tuturor celor care s-au stins în cele două Războaie Mondiale.
Cu o înălțime de 18,6 m și o anvergură a ”brațelor” de 9, monumentul a devenit, rapid, o atracție turistică.
Apoi, peste 10 ani, când Straja (așezare din județul Hunedoara), a început să devină o stațiune ce atrăgea din ce în ce mai tare pasionații de ski, a decis să sponsorizeze și construirea unui tunel, ce avea să devină o construcție extrem de interesantă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu