ROMÂNIA FURATĂ | Jaf de miliarde în Valea Jiului

Mineritul din Valea Jiului are o istorie de peste 200 de ani, iar industrializarea României nu a putut fi realizată fără zăcământul de acolo. În anii de glorie, Valea avea 48 mine active, patru cariere de suprafaţă şi cinci uzine de preparare. În prezent mai funcţionează şapte mine şi o uzină de preparare, la Vulcan. Deşi statul român nu mai este interesat de carbunele autohton, zăcământul de-acolo este departe de a se fi terminat. Statisticile arată că din Valea Jiului se mai poate extrage cărbune timp de 80 de ani. Adică de două ori mai mult decât s-a extras în perioada de glorie.

Lupeni, judeţul Hunedoara. Mina de aici este una dintre cele şapte exploataţii de cărbune din România. Aici, stratul de cărbune ajunge la 50 de metri. În 2015, mina funcţionează la limită, fără multe materiale necesare fluxului de producţie. Plasa de sârmă e veche şi ruptă. Fără protejarea pereţilor subterani, galeriile s-ar surpa peste mineri.

Înainte de 1989, Lupeniul era cel mai mare producător român de cărbune superior pentru termocentrale.

„Valea Jiului e zona unde aveam cărbunele zis superior, adică huilă, din care se obţinea cocs pentru siderurgie, semicocs pentru metalurgie şi partea enegetică, în special pentru centrala termică de la Mintia şi pentru centrala de la Paroşeni”, spune Nicolae Dicu, fost ministru al Minelor în 1990.

După criza petrolului de la sfârşitul anilor '70, când Iranul a oprit livrarea de ţiţei către România, Nicolae Ceauşescu a decis să transforme industria cărbunelui în cea mai importantă componentă a industriei energetice. Programul naţional prevedea ca, între 1970 şi 1980, să existe o creştere considerabilă a cantităţii de cărbune pentru termocentrale. Folosirea petrolului şi a gazelor naturale pentru electricitate trebuia să scadă de la 50%, în 1981, la 5%, în 1990.

În 1989, în Valea Jiului, cei peste 60.000 de angajaţi extrăgeau 11 milioane de tone de cărbune din 15 mine. Acum, mai sunt deschise doar şapte. Trei urmează să se închidă până în 2018.

Istoria prăbuşirii mineritului

Istoria prăbuşirii mineritului românesc începe în 1990, odată cu trecerea de la economia planificată la economia de piaţă. După căderea comunismului, cele 23 de exploatări miniere din România sunt împarţite în trei structuri independente: Regia Autonoma a Cărbunelui Ploieşti - care administra minele de la Câmpulung Muscel, Căpeni, Voievozi, Comăneşti şi Filipeştii de Pădure; Regia Autonomă a Cărbunelui Oltenia, cu sediul la Târgu Jiu - care supraveghea activitatea de la Motru, Rovinari, Berbeşti, şi Regia Autonomă a Huilei, cea mai mare structură minieră, cuprindea majoritatea exploatărillor din Valea Jiului - Lonea, Petrila, Petrila Sud, Dâlja, Livezeni, Aninoasa, Vulcan, Paroşeni, Lupeni, Bărbăteni, Uricani, Valea de Brazi, Ţebea, Petroşani şi Anina.

„Valea Jiului are o resursă importantă, dincolo de cea umană, și anume un important zăcământ de cărbune valorizat astăzi la 2,1 miliarde de tone. Un zăcământ de cărbune, care se întinde în toată această depresiune a Petroșaniului pe care ne place generic să o numim Valea Jiului”, spune Mircea Baron, profesor universitar doctor la Universitatea din Petroșani.

În 1990, se înfiinţează primele sindicate libere. Inclusiv în minerit.

„Când au constatat, de la celelalte ramuri industriale, că se pot obţine uşor revendicări. Atunci a început toată ţara cu revendicări. În 1990, în mod practic, în România nu s-a mai lucrat. S-a lucrat sporadic. Producţia a căzut în Valea Jiului cu 49%”, mai spune fostul ministru al Minelor, Nicolae Dicu.

„Condiţiile pentru mineri erau foarte proaste. Primul lucru pe care am vrut - şi cred că era datoria mea - să-l fac ca prim-ministru imediat, în ianuarie-februarie'90, a fost să redau minerilor drepturile pe care Ceauşescu le luase începând cu 1986, 1987. Asta era obligaţie”, îşi aminteşte fostul premier Petre Roman.

Un milion de oameni lucrau, direct sau indirect, pentru sectorul minier în '90. Primul ministru acceptă, în primele luni ale anului, o discuţie cu liderii celui mai puternic sindicat din subteran - Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului.

“Au venit la Petrică Roman cu vreo 30 şi ceva de revendicări. Unele din astea trăznite. Prima dintre ele: trecerea la regimul de lucru de cinci zile la şase ore. La care Petre scrie: da, cu condiţia menţinerii producţiei”, spune Nicolae Dicu.

Minerii câştigă bătălia sindicală cu Executivul şi revendicările sunt acceptate. Primul efect: producția scade în 1990 de la 11 la 5.9 milioane de tone de cărbune.

„Eu am luat, de la guvernul Roman, prin hotărâre de guvern (...) staţiunea Straja şi am dat-o la Mina Lupeni. (...) Roman semna pentru mine orice”, spune fostul lider al minerilor, Miron Cozma.

Tot atunci, sectorul minier ajunge să ocupe un loc important pe agenda publică. După manifestația din 28 ianuarie 1990, organizată de partidele istorice, reprezentanţii Frontului Salvării Naţionale fac apel la sindicatele din minerit să vină la București pentru „restabilirea ordinii”.

Minerii vin la Bucureşti

Doar în 1990, ortacii vin la Bucureşti de trei ori. Ultima "vizită", cea din iunie, rămâne în istorie drept cel mai sângeros eveniment de după '89. 13-15 iunie 1990 lasă în urmă şase morţi, sute de răniţi, sediile partidelor devastate şi o criză socială uriaşă.

„Toate mineriadele au avut o mare componentă de manipulare, de instigare. Minerii au fost folosiţi ca instrument politic”, spune Petre Roman.

„Minerii nu puteau fi dirijaţi de nimeni. Şi nici stopaţi de nimeni. Voiau să se afirme şi lumea să-i ia în seamă pentru că ei erau preocupaţi de pericolul pentru industria minieră, pierderea locurilor de muncă. De aceea au fost atât de activi şi vehemenţi, pentru că erau interesaţi de soarta lor. Nu-i putea chema nimeni şi ei nu puteau fi chemaţi de nimeni şi nici dirijaţi de cineva”, afirmă Ion Iliescu, fost preşedinte al României.

Întrebat cine îi manevra pe mineri, Virgil Măgureanu, fost director al SRI, a răspuns: „Păi cine-i manevra? Se înţelege că-i manevrau, eu ştiu ce răspuns aşteptaţi de la mine... să spun cum şi-a băgat Securitatea coada acolo, ca să organizeze această masă de manevră. Asta vreţi, nu? Unii dintre securişti care stăteau cuminţi şi-şi aşteptau, să zicem aşa, noi ordine, ca să joace vreun rol. Alţii, care au fost aşa, mai fâşneţi, acţionau pe cont propriu, în nume personal”.

Restructurarea Văii Jiului

După mineriadele de la începutul anilor '90, Valea Jiului intră într-un lung proces de restructurare şi reorganizare. În contextul declinului industrial şi al scăderii consumului de energie, guvernele menţin artificial producţia de cărbune, prin pomparea de subvenţii în Valea Jiului.

Executivul condus de Nicolae Văcăroiu îşi începe mandatul cu o creştere substanţială a ajutoarelor. În 1993, Valea Jiului beneficiază de subvenţii de 130 de milioane dolari. Cu 30 de milioane în plus faţă de anul anterior. Banii urmau să acopere diferenţa dintre preţul pe hârtie al cărbunelui, stabilit de Guvern, şi costul real de producţie. Un alt scop era menţinerea ritmului de producţie. Implicit, a locurilor de muncă.

„După '95, s-a gândit să se facă aşa-zisa restructurare în minerit”, spune Nicolae Dicu.

Din 1996, odată cu instalarea Guvernului Ciorbea, restructurarea Văii Jiului intră în linie dreaptă. România trebuia să elimine pierderile din industrie.

„Preţul cărbunelui adus la Constanţa din Australia era mai mic decât preţul cărbunelui scos de acolo, din Valea Jiului. Vă daţi seama, situaţia era foarte foarte grea. Sectorul acesta trebuia profund restructurat”, îşi aminteşte Petre Roman.

Prima măsură - disponibilizarea. Sindicatele acceptă, în 1997, concedierea a aproape 20.000 de oameni. Fiecare miner care renunţa de bună voie la locul de muncă primea între 12 şi 20 de salarii compensatorii.

„Începând cu 1997, de la primul val de disponibilizări în Valea Jiului, au intrat foarte mulţi bani, de la Guvern, de la centrul ţării, ca să zic aşa. Modul în care banii ăştia au fost investiţi-cheltuiţi-folosiţi de oamenii care i-au primit, evident, nu au adus satisfacţia pe care o aşteptau cu toţii acolo”, spune Octavian Costescu, fost guvernator al Văii Jiului.

„Ordonanţele făcute de-a valma. Erau mine foarte bune, care trebuiau să funcţioneze şi - din contră - să fi adus mineri de la minele cu conţinuturi mai slabe, dar au mers uniform şi au spus 30% la fiecare”, afirmă Nicolae Dicu.

La un an dupa restructurări, în 1998, Valea Jiului este din nou reorganizată. Regia Autonomă a Huilei devine "Compania Naţională a Huilei". "Centrul de Calcul Electronic Petroșani", "Unitatea de Administrare a Căminelor şi Cantinelor Valea Jiului" şi "Atelierul de Proiectare Tehnică şi Retehnologizare" sunt transformate în societăţi comerciale. Directorii sunt numiţi pe linie politică.

În tot acest timp, minele se închid rând pe rând. Aproape 150 de milioane de dolari sunt prevăzute de la buget prin programele naţionale, aprobate de guvernul Ciorbea în 1998, pentru închiderea exploatărilor miniere.

Mineriada din 1999

La începutul lui 1999, Guvernul Radu Vasile se confruntă cu o criză socială de proporţii. Peste 15.000 de mineri ai Companiei Naţionale a Huilei declanşează un protest, ca răspuns la restructurarea Văii Jiului. Printre revendicări se numără pensia pe viaţă pentru disponibilizaţi şi creşteri salariale de până la 35% pentru cei care rămân în sistem.

„În condiţiile în care vor într-adevăr să distrugă, să restructureze, noi suntem de acord ca toţi salariaţii Companiei Naţionale a Huilei să primescă, până ies la pensie, un salariu net lunar de 400 de dolari pe lună, plus 100 de dolari pentru facilităţile pe care le avem prin contract, deci 500 de dolari per total”, spunea Miron Cozma în 1999.

La jumătatea lunii ianuarie 1999, 10.000 de mineri pleacă din Valea Jiului, nechemaţi, în marş, către Bucureşti. Pe drum, se bat cu poliţiştii. Pe 21 ianuarie, la Costeşti, în judeţul Vâlcea, are loc cea mai sângeroasă ciocnire. Peste 1.500 de jandarmi sunt luaţi prizonieri. Coloana de mineri îşi continuă drumul spre Capitală.

Premierul Radu Vasile acceptă să discute cu reprezentanţii minerilor, ca urmare a presiunii publice. Întâlnirea are loc la Călimaneşti. Rezultatul negocierilor rămâne în istoria recentă cu numele "Pacea de la Cozia" - un acord în care Guvernul era de acord cu revendicările minerilor. Radu Vasile le-a promis că nu va deschide o acţiune în justiţie împotriva liderilor sindicali şi că nu va închide minele Dâlja și Bărbăteni.

Niciuna dintre promisiuni nu este respectată. O lună mai tarziu, în februarie 1999, Miron Cozma pleacă din nou spre Bucureşti, împreună cu 2.500 de mineri. La Stoeneşti, în Olt, jandarmeria distruge autobuzele minerilor. Miron Cozma este arestat, împreună cu 500 de ortaci, şi trimis în judecată. Este condamnat la 10 ani de închisoare pentru mineriada de la Costeşti şi la 18 pentru cea din 1991. Din pedepsele primite, ispăşeste şapte ani.

Un guvernator pentru Valea Jiului

Evenimentele din 1999 nu rămân fără ecou. Guvernul Radu Vasile începe să lucreze la un plan prin care Valea Jiului să fie declarată zonă specială. „Strategia de Dezvoltare socio-economică a Văii Jiului" este numele documentului finalizat în 2002 de Guvernul Năstase.

După modelul Deltei Dunării, Guvernul Năstase stabileşte un reprezentant permanent în zona minieră. Octavian Costescu este primul şi ultimul guvernator al Văii Jiului. Principala lui misiune este să acorde sprijin proiectelor din turism şi caute, împreună cu primarii din localităţile miniere, soluţii economice alternative pentru dezvoltarea zonei.

„Am trecut două interviuri, bateria de teste uzuală pentru posturi de management, şi al treilea interviu a fost cu prim-ministrul României”, îşi aminteşte el.

Compania Naţională a Huilei rămâne, şi în perioada guvernării Năstase, cel mai mare angajator din Valea Jiului. Dar este şi în topul celor mai mari datornici la bugetul de stat. În primii trei ani, înregistrează pierderi de 350 de milioane de dolari. În paralel, subvenţiile de la stat cresc.

„Nu pompatul de bani este soluţia. Într-o groapă fără fund poţi să arunci oricât de mulţi bani. Nu se va umple niciodată. S-au folosit banii poate cu mai multă atenţie şi s-au măsurat mai bine rezultatele”, spune Octavian Costescu.

Între 2000 şi 2002, peste 70 de milioane de dolari ajung în Valea Jiului sub formă de ajutor de stat. În această perioadă, potrivit unui raport al Curţii de Conturi publicat in 2003, minerii beneficiază de prime de vacanţă, prime de sărbători, decontul transportului până la locul de muncă şi cărbune gratuit pe timpul iernii. Banii vin din subvenţii. Şefii din CNH primesc sporuri şi indemnizaţii chiar şi de cinci ori mai mari decât salariul de bază.

„Exploatările miniere aveau rămase de dinainte de '89 nişte cabane care, la vremea lor, au fost pentru odihnă şi recreerea oamenilor muncii. Unele funcţionau, altele nu. Mai erau folosite sporadic. Ajută foarte mult la extragerea şi vinderea cărbunelui”, îşi mai aminteşte fostul guvernator al Văii Jiului.

Ca să reducă din datorii, Guvernul Năstase scoate la vânzare o parte din bunurile Companiei de Huilă. Printre acestea, cabanele aflate în patrimoniul minelor.

„Chestia asta a durat aproape un an de zile, au fost câteva momente hilare. Azi primeam o listă cu 27 de active, mâine 25, poimâine erau 30, dar erau altele. A fost foarte haios. Ce interese gravitau în jurul lor nu ştiu, dar ştiu că tot apăreau şi dispăreau de pe listă. Drumuri, platforme betonate, transformatoarele electrice. Telescaunul de la Lupeni la Straja era proprietate şi era operat de CNH”, mai spune Costescu.

Aderarea la Uniunea Europeană pune noi condiţii

La începutul lui 2004, Executivul aprobă Strategia Sectorului Minier. Capitolele ei au denumiri pompoase: creşterea profitabilitaţii minelor, sprijinirea creşterii economice în Valea Jiului până în 2010 sau eliminarea subvenţiilor pentru cărbune. Erau cerinţe pentru aderararea la Uniunea Europeană. Dincolo de cuvintele mari, era, de fapt, vorba, despre căutarea unui plan prin care se puteau închide minele. Cele rămase deschise trebuiau eficientizate. Totul, prin reducerea locurilor de muncă. Strategia însemna dezvoltarea unui plan de închidere a minelor, penalizarea exploatarilor ineficiente economic şi reducerea locurilor de muncă.

Tot din 2004, Compania Naţionala a Huilei intră pe lista celor 74 de societaţi cu capital de stat monitorizate de Guvern. În fiecare lună, companiile trimiteau Ministerului Finanţelor informaţii despre situaţia datoriilor, a pierderilor şi cheltuielile salariale.

Un an mai târziu, Guvernul Tăriceanu renunţă la "Strategia de dezvoltare socio-economică a Bazinului carbonifer al Vaii Jiului". Funcţia de Guvernator este desfiinţată.

„Funcţia de guvernator a fost o soluţie excepţională la o problemă excepţională. Ea nu există în Constituţia României, ea nu există în Legea administraţiei publice şi, la un momennt dat, s-a hotărât că a sunat bine, sună frumos dar nu e nevoie. Cum a fost înfiinţată, a fost desfiinţată, am fost numit consilier al primului ministru şi presedinte al Comisiei Interministeriale pentru Valea Jiului”, spune Octavian Costescu.

Restructurarea continuă în timpului Guvernului Tăriceanu. Dar lefurile minerilor cresc. În 2006, apare un nou contract colectiv de muncă. Cei 12.600 de salariaţi ai Companiei Naţionale a Huilei primesc salarii mai mari cu 14 la sută.

Până în 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, în Valea Jiului sunt închise exploatările miniere Valea de Brazi şi Aninoasa.

Tot în acelaşi an, Guvernul Tăriceanu notifică Bruxelles-ul cu privire la acordarea, în continuare, a ajutoarelor de stat către Valea Jiului. Comisia Europeană stabilise că 2011 este data-limită până la care guvernele din ţările europene puteau acorda ajutoare sectorului minier. România primeşte derogare până în 2018.

Compania Naţională a Huilei, în procedură de lichidare

La cinci ani după intrarea în Uniunea Europeană, Compania Naţională a Huilei intră în procedură de lichidare. Datoriile la bugetul de stat sunt de aproape un miliard de euro. În același an, Guvernul Boc reorganizează Valea Jiului.

„Am separat activitatea viabilă de activitatea neviabilă. Patru mine au fost încadrate, în urma unor analize, verificări, în categoria viabile, şi trei unităţi miniere au fost încadrate în categoria unităţilor neviabile”, spune Lucian Bode,fost ministru al Economiei.

Compania Naţională a Huilei este trasă pe linie moartă. Guvernul Boc înfiinţează o entitate juridică nouă - Societatea Națională a Huilei. SNH preia angajaţii şi activele CNH. Datoriile, care sunt de un miliard de euro, rămân la CNH. La scurt timp, Societatea Naţională a Huilei fuzionează cu Complexul Energetic Hunedoara, care îşi începe activitatea în septembrie 2012. Statul angajează o societate specializată în insolvenţă să lichideze CNH.

„Vreo două-trei terenuri, nişte deşeuri şi nişte creanţe de recuperat. Au creat o altă societate care acumulează aceleaşi datorii ca şi CNH-ul (n.r. - Compania Naţională a Huilei). Nu se mai numeşte CNH, se numeşte Complexul Energetic Hunedoara”, spune Emil Gros, specialist în insovenţă.

Societatea Naţională a Huilei primeşte în componenţă, în 2012, minele considerate viabile de către Uniunea Europeană - Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan. Minele Petrila, Uricani și Paroșeni primesc calificativul "neviabil", sunt reorganizate sub numele de Societatea Națională de Închideri a Minelor, iar Guvernul stabileşte pentru ele un ajutor de stat de peste 35 de milioane de euro anual, până în 2018.

Responsabil de reorganizarea Văii Jiului este Ion Ariton, ministru al Economiei în guvernarea Boc.

„(Planul, n.r.) Eu l-am facut după mintea mea. Nu m-a întrebat nimeni”, a spus Ion Ariton. Întrebat de ce a pus minele la un loc cu termocentralele, acesta a răspuns: „Păi ca să adun plus cu minus. Aveam în plan, în următoarea etapă să bag şi Nuclearul şi Hidro. Să intre şi Nuclear şi Hidro şi în Oltenia, şi în Hunedoara, ca să fie mixul de aşa natură ca să fie pe plus indiferent dacă e secetă, că îi vânt, că îngheaţă, că nu-i apă”.

După trei ani de funcționare, Complexul Energetic Hunedoara, societatea care ar fi trebuit să salveze mineritul din Valea Jiului, se pregăteşte de faliment. Mai multe firme i-au cerut insolvenţa, după ce a intrat în incapacitate de plată.

Un audit Deloitte România arată că, în decembrie 2012, Complexul Energetic Hunedoara avea active de 156 milioane euro. Un an mai târziu, după ce s-a realizat fuziunea cu Societatea Națională a Huilei, activele au crescut la 222 milioane euro. Societatea avea deja pierderi moştenite de 33 milioane euro. În iunie 2014, activele ajung la 814 milioane lei. Datoriile ating 167 milioane euro. La pierderile companiei se mai adaugă şi datoriile către stat şi furnizori. La finalul anului trecut, datoriile erau de peste 185 milioane euro. Acum, depăşesc 202 milioane euro.

În paralel, fosta Companie Naţională a Huilei se află şi în 2015 în lichidare. Are şapte salariaţi, un economist şi şase consilieri juridici. Conform rapoartelor de insolvenţă, deţine, în Petrila şi Brad, o locuinţă, o cantină, o centrală termică industrială şi câteva utilaje casate sau dezmembrate. Cu aceste bunuri, Compania trebuie să acopere datoriile de la bugetul de stat, ajunse, astăzi, la 1 miliard 250 de milioane de euro.

Un calcul simplu arată că, la trei ani de la reorganizare, Valea Jiului, prin compania care ar fi trebuit să fie viabilă - Complexul Energetic Hunedoara - împreună cu cea care a păstrat datoriile istorice - Compania Naţională a Huilei - au de restituit statului 1,5 miliarde de euro, contravaloarea a peste 600 de kilometri de autostradă sau a 16 spitale judeţene.

Afaceri cu legături politice

„Veți vedea acești oameni pe care îi întâlniți pe galerie sau la ieșirea din mină extrem de săraci, care de la plată la avans își drămuiesc banii ca să poată să-și întrețină familia. Și, veți vedea în același timp, copii ai unora care au contracte cu mineritul, respectiv plasă sau alte afaceri, cu mașini de 100.000 de euro. Asta este discrepanța și cred că nu trebuie să dau nume”, a spus Petre Nica, lider se sindicat în Valea Jiului.

„Așa sunt toți, toți de la toate firmele sunt înregimentați într-un partid sau altul”, spune Nicolae Drăgoi, fost director adjunct al Complexului Energetic Hunedoara.

Afacerile dintre antreprenorii locali, cu legături în lumea politică, şi societăţile de stat care au administrat minele din Valea Jiului au început în anii '90. Şi continuă şi astăzi. Materiale fără de care minele nu pot funcţiona - plasa de sârmă sau lemnul - trec prin firme controlate de lideri politici locali.

„Eu nu cred că printre cei care aduc plasă e vreun politician printre ei. Eu nu știu la momentul actual”, afirmă Nicolae Drăgoi. Nicolae Drăgoi a avut în ultimii șase ani doar funcții de conducere în companiile de stat din Valea Jiului. A fost director de mine şi a fost în consiliile de administraţie ale Companiei Naţionale a Huilei şi Complexului Energetic Hunedoara. Este social-democrat şi coleg de partid cu Marian Colţescu, liderul PSD Vulcan, om de afaceri abonat la contracte cu minele.

Reporter: Vă dau exemplul domnului Colţescu.

Nicolae Drăgoi: Bine, domnul Colţescu aduce plasă, nu lemn. Discutam de lemn acum.

Reporter: Discutam de toate achizițiile publice.

Nicolae Drăgoi: Bun, da pe achiziția de plasă. Dar pot să vă spun că la ultima licitație au fost firme din Gorj, au fost firme din Valea Jiului, firme de la Alba Iulia...

Reporter: Și firma domnului Colţescu.

Nicolae Drăgoi: Și firma domnului Colţescu.

Reporter: Care este lider PSD Vulcan.

Nicolae Drăgoi: Este adevărat.

„Am participat la licitații și încă de dinainte de Revoluție, de când eram gestionar la legume și fructe, colaboram cu UACCVJ-ul (n.r.- fostă fermă de stat) pe timpul ăla, care era întreprindere subordonată CNH-ului. După aceea a venit Revoluția și am participat la diferite licitații și am băgat marfă”, spune Marian Colţescu.

În 1991, fostul gestionar Marian Colţescu înfiinţează societatea Agroaliment SRL. Afacerile i-au mers bine. Potrivit contractelor publicate pe site-ul de licitatii publice, firma lui Colţescu a furnizat ani la rând minelor din Valea Jiului plasă de sârmă, panouri sudate și lemn.

„Plasa se folosește la bandajarea galeriilor. Aia e problema. Dacă nu pui plasă, toată piatra îți cade în cap. Uite, aici trebuie bandajat, uite aici trebuie pusă plasă. Nu am. Mai am un sul de plasă și pe ăla trebuie să îl folosesc la tavan. Asta nu-i lipsă numai la noi, asta-i pe tot complexul, asta-i aprovizionarea”, spune un miner.

„Au fost probleme chiar în ultima lună cu livrarea de plasă de sârmă, dar în momentul actual s-a rezolvat această problemă. Noi încercăm să asigurăm strictul necesar în subteran. Nu e pusă viața oamenilor în pericol”, spune Nicolae Drăgoi.

Pentru a-şi asigura contracte cu firmele de stat şi monopol în sectorul minier, Marin Colţescu a înregistrat plasa de sârmă și componente metalice la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Plasa de sârmă este folosită în construcții încă din secolul al XIX-lea.

De la Societatea Naţională de Închideri Mine, Complexul Energetic Hunedoara şi Compania Naţională a Huilei, firma liderului PSD din Vulcan a câştigat contracte de peste patru milioane de euro doar în ultimii cinci ani. Cel mai mare, de 900.000 euro, este pentru plasă de sârmă.

Între 2010 şi 2013, Agroaliment SRL Vulcan a câştigat cinci contracte, împreună cu alte trei companii: Magic Grup, ELCONS şi SC PETROVAD SRL. La fiecare din cele cinci licitaţii erau depuse patru oferte. Contractul era împarţit în trei loturi. Astfel că, la fiecare licitaţie, trei din cele patru firme câştigau câte un contract.

Ultimul contract al firmei lui Colţescu a fost semnat în luna mai a acestui an. Pentru circa 152.000 euro, firma Agroaliment a furnizat din nou plasă de sârmă Societații Naționale de Închidere a Minelor.

„Înainte de divizarea Companiei Naționale a Huilei au rămas cantități impresionante de fier vechi și nu numai fier vechi, ci și neferos. O groză de motoare, de electro-motoare care conțin foarte mult cupru în gestiunea CNH care, intrând în lichidare, a atribuit un contract unei firme care, din întâmplare, face și plasă pentru minele din Valea Jiului. Acea firmă s-a ocupat, nu știu dacă direct sau indirect, prin altcineva, de scoaterea acestui fier vechi și vânzarea lui pe piață”, a spus liderul de sindicat Petre Nica.

„Să ştiţi că şi fierul vechi din mină se vinde cu aprobarea Bucureştiului”, spunea Miron Cozma.

Deși are ca obiect principal de activitate comerțul cu legume și fructe și nu a avut niciodată mai mult de 50 de angajați, pe lângă livrarea de sârmă, firma Agroaliment a făcut tot soiul de lucruri pentru mine: a spălat salopetele minerilor, a făcut curățenie în clădirile administraţiei, a furnizat bolțari de mină și săpun de spălat pe mâini şi a închiriat basculante.

Presa locală spune că, în primii ani de după Revoluție, Marin Colţescu, ar fi primit o condamnare de trei ani de închisoare pentru dare de mită și înșelăciune. Agenția Națională de Integritate l-a găsit în 2008, pe vremea când era consilier local la primaria Vulcan, în incompatibilitate. Firma lui încheiase un contract cu instituția în care lucra.

Marin Colţescu nu este singurul abonat la contractele cu minele de cărbune.

Societatea Grup Feroviar Român, controlată de Gruia Stoica, a transportat cărbunele pe calea ferată către termocentralele din țară, deși statul avea o societate care să răspundă acestor nevoi - CFR Marfă. Doar contractele încheiate în 2013 și 2014 cu Societatea Națională de Închideri a Minelor depășesc trei milioane de euro Majoritatea licitațiilor pentru transportul cărbunelui au fost facute prin procedura de extremă urgență, care ocoleşte criteriile unei licitaţii clasice. GFR este singura companie care face transport feroviar de marfă pe rutele locale din Valea Jiului. În acest moment, Gruia Stoica este în arest la domiciliu. Este acuzat de dare de mită într-un dosar de corupţie privind livrarea de cărbune pentru Complexul Energetic Oltenia.

AXIS Corporate Security SRL, controlată de Ioan Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, a avut şi ea contracte cu statul în Valea Jiului. Firma a încheiat trei convenţii de pază, de aproape 2,9 milioane de euro, cu Societatea Națională de Închidere a Minelor S.A. Doar în 2013, într-un interval de patru luni, statul a acordat, din nou în regim de extremă urgență, două contracte pentru furnizarea serviciilor de pază la minele Petrila, Paroşeni şi Uricani, în valoare de peste 250.000 de euro.

În 8 ianuarie 2014, Societatea de Închideri a Minelor încheie un nou contract cu Axis Corporate Secutiry SRL, în valoare de 1,4 milioane de euro (1.479.311 euro) pentru o perioadă de trei ani. După 20 de zile, valoarea contractului crește cu aproape 500.000 de euro. Pe 30 ianuarie 2015, contractul este modificat din nou și Societatea mai plăteşte încă 600.000 de euro în plus.

Ionuț Rudeanu, proprietarul firmei Axis Corporate Security, a fost arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală în valoare de jumatate de milion de euro, în aprilie. Nu poate da declaraţii privitoare la aceste afaceri.

O altă societate care a câştigat bani în Valea Jiului este Gerom Internațional. Potrivit site-ului de licitaţii electronice, Gerom Internațional a câștigat, între 2007 și 2015, 123 de contracte cu minele de cărbune. În mai anul acesta, a primit un nou contract, de 300.000 de euro, pentru cumpărarea stâlpilor hidraulici necesari în subteran. A fost singura participantă la licitaţie.

Societatea este controlată de Aurelian Serafinceanu, fost prefect al Hunedoarei la începutul anilor 2000 și fost membru PSD. Ca să-şi asigure eligibilitatea la licitaţii, Aurelian Serafinceanu și-a înregistrat produsele la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

„Domnul Seraficeanu produce stâlpi și grinzi (...) pe care nu le mai produce nimeni în țară. Sunt licitații și, datorită prețului scăzut, a câștigat dânsul aceste licitații. Dar poate să vină oricine să aducă sâlpi și grinzi la unitățile miniere, că nu este niciun fel de problemă”, spune fostul director adjunct al Complexului Energetic Hunedoara Nicolae Drăgoi.

„Seraficeanu, şi el. Păi, ştiu, vopsea unele echipamente pe care le cumpăra de la fier vechi şi după aia le vindea la unităţile miniere ca produse finite. Diferenţa între găinarii ăştia din Valea Jiului - că aştia sunt nişte găinari - şi ăia de la Bucureşti e imensă. Ăia de la Bucureşti au luat cam 95% din bani, iar ăştia dacă au luat şi ei 5%. Făceau prin intermediari de doi bani. Alin Simota, Gărdean şi mulţi mulţi alţii”, acuză Miron Cozma.

Alin Simota a fost patronul clubului de fotbal Jiul Petroșani și vicepreședinte al organizației PNL Hunedoara. Anul trecut a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală. Adrian Gârdean a avut şi el afaceri nenumărate în Valea Jiului. La începutul anilor '90, se ocupa cu furnizarea de combustibili. Apoi a preluat un institut de cercetări miniere. Ulterior, a avut afaceri la Straja. Adrian Gărdean a fost arestat la începutul acestui an în dosarul de corupție Gala Bute, în care este implicata Elena Udrea, fost ministru al Turismului.

Mine care trebuie astupate

Până în 2018, când Uniunea Europeană va interzice României să acorde orice fel de subvenţie în domeniul extractiv, cele trei mine incluse în Societatea Naţională de Închideri de Mine trebuie astupate. Zonele de suprafaţă trebuie ecologizate. Inclusiv mina Paroşeni, deschisă în urmă cu 47 de ani.

„Este mina cea mai tehnologizată din Valea Jiului. În decizia care a stat la baza împărțirii în viabile și neviabile, au stat niște documentări tehnologice, de zăcământ, de ce înseamnă ca și cheltuieli deschiderea unor noi capacități de producție. Nu s-a luat în calcul care este, la momentul respectiv sau în doi trei ani de zile, mina cu rezultatele economice cele mai bune”, spune Petre Nica.

Pe 18 iunie 2015, Ministerul Energiei a cerut întrunirea Adunarii Generale a Acţionarilor şi a Consiliului de administraţie ale Complexul Energetic Hunedoara. În solicitarea oficială se spune că "aprobarea declanșării de divizare totală a CEH prin împărțirea întregului patrimoniu între trei noi persoane juridice care se vor înființa și vor funcționa autonom, dintre care una va prelua separat activitatea minieră din minele Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni, una va prelua activitatea electorcentralei Paroșeni și una va prelua activitatea electrocentralei Deva".

PS...Articol din iulie 2015

Sursa: http://www.digi24.ro/