Aproape 400 de copii au fost salvați și 348 de adulți au fost arestați după o investigație internațională asupra unei rețele de pornografie infantilă, a anunțat Poliția Canadiană, informează NBC News.
Proiectul, desfășurat în secret, a început acum aproape 6 ani, când un bărbat din Toronto a fost descoperit că distribuia materiale "foarte explicite", cu abuzuri sexuale asupra copiilor.
Ca urmare a acestei descoperiri, s-a declanșat o întreagă investigație, în urma căreia s-a descoperit existența unei companii care producea și distribuia filme în care copii erau abuzați și care le vindea la nivel internțional. Compania, care funcționa prin intermediul unui site, era condusă de către canadianul Brian May, în vârstă de 42 de ani.
Șeful Unității care se ocupă cu combaterea abuzurilor sexuale din Toronto, Inspectorul Joanna Beaven-Desjardins, a intrat în contact cu Serviciul de Inspecție al Poștei din Statele Unite și s-a început o investigație comună.
După 7 luni, anchetatorii au efectuat o percheziție la sediul companiei de producție de film, unde s-au găsit sute de mii de imagini și videoclipuri care conțineau „acte sexuale abominabile făcute pe seama copiilor, unii dintre ei foarte mici, unele dintre cele mai groaznice pe care le-am văzut vreodată”, a spus Inspectoarea Beaven-Desjardins.
Poliția a confiscat 45 de terabiți de date de la compania respectivă, care distribuia materialele în peste 50 de țări de pe glob. În consecință, 108 persoane au fost arestate în Canada, 76 în Statele Unite și 164 în alte țări.
Ceea ce a fost și mai grav a fost faptul că mulți dintre infractori lucrau sau interacționau îndeaproape cu copii. Între arestați s-au aflat 40 de profesori, nouă doctori și asistente, șase persoane care lucrează în domeniul aplicării legii, nouă pastori și trei părinți adoptivi.
Un exemplu îngrozitor a fost acela al unui fost profesor canadian, la domiciliul căruia s-au găsit peste 350.000 de imagini și peste 9.000 de filme care conțineau abuzuri sexuale asupra copiilor. Mai mult, unii dintre acești copii erau cunoscuți de-ai profesorului, acesta abuzând sexual inclusiv un copil cu care era înrudit.
Pe lângă arestări, poliția a reușit să elibereze 368 de copii din infernul abuzurilor sexuale la care erau supuși.
Recent, o rețea uriașă de pedofili a fost descoperită în Norvegia. Canada este una dintre cele mai liberale țări de pe glob, Curtea Supremă din această țară legalizând relațiile sexuale dintre oameni și animale, cu condiția "să nu existe penetrare"
http://www.activenews.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu