Iarna a transformat așezările din Ținutul Momârlanilor în locuri de vis. Cei care ajung la poalele Munților Parâng, în Cheile Jiețului, pot vedea animale sălbatice umblând nestingherite prin livezile și curțile sătenilor.
Laurențiu Vasile Sorin și Ionel Preda, doi localnici pasionați de fotografie, au surprins în imaginile realizate în timpul unei excursii în așezările de munte cerbi, ciute și capre negre dând târcoale gospodăriilor momârlanilor. Primele zăpezi au adus sălbăticiunile mai aproape de locurile păstorilor din Ținutul Momârlanilor, însă Laurențiu Vasile susține că, dincolo de ineditul acestor apariții își face griji ca animalele să nu fie vânate de braconieri. Urșii și lupii nu lipsesc din peisaj, pentru că puținii locuitori rămași în gospodăriile fără curent electric, ridicate în locuri izolate de pe versanți, se ocupă cu creșterea oilor.
În Valea Jiului trăieşte una dintre cele mai pitoreşti comunităţi rurale din România, cea a momârlanilor. Despre momârlani se spune că au fost primii locuitori ai aşezărilor de munte, cu mult timp înainte ca ţinutul cărbunelui să atragă oameni din celelalte zone ale ţării şi din întreg Imperiul Austro-Ungar, cu secole înainte ca Valea Jiului să devină cea mai urbanizată zonă a Hunedoarei. Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, şi-au ridicat casele la fel cum o făceau strămoşii daci, portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian, iar morţii şi-i îngropau în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte.
În Valea Jiului trăieşte una dintre cele mai pitoreşti comunităţi rurale din România, cea a momârlanilor. Despre momârlani se spune că au fost primii locuitori ai aşezărilor de munte, cu mult timp înainte ca ţinutul cărbunelui să atragă oameni din celelalte zone ale ţării şi din întreg Imperiul Austro-Ungar, cu secole înainte ca Valea Jiului să devină cea mai urbanizată zonă a Hunedoarei. Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, şi-au ridicat casele la fel cum o făceau strămoşii daci, portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian, iar morţii şi-i îngropau în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte.
Potrivit etnologului Dumitru Gălăţan Jieţ, numele de momârlani a fost dat băştinaşilor din aşezările Văii Jiului spre sfârşitul secolului XIX şi este tradus prin „rămăşiţe” sau „urmaşi”. Străinii din Imepriul Austro-Ungar ajunşi în zonă în număr tot mai mare o dată cu dezvoltarea mineritului au fost cei care i-au denumit astfel pe localnici, spune autorul mai multor cărţi despre momârlani. La rândul lor, spune etnologul, cei care au venit din alte zone în Valea Jiului au fost numiţi „barabe”, ceea ce însemna pentru localnici intruşi, străini sau oameni fără ţară. Timpul a făcut ca mare parte a populaţiilor să se amestece, iar numărul momârlanilor păstrători de tradiţii să se reducă până aproape de dispariţie. Comunitatea momârlanilor este însă din ce în ce mai restrânsă, iar cei care vor să afle mai multe despre tainele şi tradiţiile ei sunt invitaţi să viziteze satele Slătinioara de la marginea municipiului Petroşani şi cătunele de pe valea Jieţului (Tirici, Răscoala, Cimpa, Moliviş, Jieţ, Lunc), din zona Petrila. (FOTOGRAFII: Laurențiu Sorin Vasile)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu