Radio Bunelu

De astăzi, românii pot să-şi acopere întreruperile din cartea de muncă: Au la dispoziție doar 6 luni să-și plătească vechimea



Românii au liber să-şi cumpere vechime la pensie. Legea va intra joi în vigoare, iar plăţile se pot face la casa de pensii de care aparţineţi. Grăbiţi-vă! Actul normativ este valabil doar şase luni.
Cetățenii care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru cinci ani, dacă au perioade în care n-au fost asigurați în niciun sistem autohton. Măsura este inclusă 
într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Astfel, persoanele interesate vor putea să încheie contracte cu casele teritoriale de pensii începând de astăzi și până în aprilie 2017.
Mulţi dintre salariaţi au avut perioade în care fie şi-au schimbat jobul pentru că aşa au dorit, fie au fost daţi afară. Astfel că, până când s-au reîncadrat în muncă, au stat “pe bară”. Asta înseamnă întreruperi de vechime, care la pensie contează. Cu cât au mai multe ”găuri”, cu atât venitul lor la bătrâneţe va fi mai mic. Politicienii le-au dat şansa acestora să-şi plătească „din mână” ce le lipseşte şi au gândit o lege care le permite să cumpere vechime. Astăzi a şi intrat în vigoare, astfel că puteţi merge să achitaţi la casa de pensii din raza de domiciliu. Aveţi nevoie de copie de pe cartea de identitate, iar acolo veţi completa un formular tipizat.
Plata se poate face retroactiv, pentru cel mult cinci ani, însă, nu şi în avans. Puteţi achita toţi banii o dată sau eşalonat, iar calculul se va face în funcţie de contribuţiile stabilite pentru fiecare lună. “Cota de contribuţie este de 26,3% din venitul asigurat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, dar nu mai mare de 5 ori câştigul salarial mediu brut. Pentru 2016, salariul mediu brut pe economie este de 2.681 de lei.
Venitul minim asigurat este de 35% din 2.681 de lei, adică 938 de lei, contribuţia minimă datorată fiind de 247 de lei”, se arată pe site-ul Casei Naţionale de Pensii. Legea va fi aplicabilă  până în aprilie.

http://www.radiounirea.ro/

Niciun comentariu: