O Declaraţie care nu trebuie lăsată să nu facă istorie -Declaraţia comună a papei Francisc şi patriarhului Chiril

Recunosc că am fost sceptic cu privire la întâlnire de la Havana, dintre papa Francisc şi întâistătătorul celei mai mari Biserici Ortodoxe, cea rusă, patriarhul Chiril.
Dar Declaraţia comună semnată de cei doi este, după mine, un document de referinţă pentru ambele Biserici şi începutul unei colaborări diferite de periculosul şi deja ideologizatul „ecumenism”, între fraţii creştini. De altfel se poate remarca faptul că termenul „ecumenism” nici nu apare în această Declaraţie comună.
Ea, de altfel, evită orice formulă care ar putea fi acuzată de relativism teologic. Ambele Biserici vorbesc, prin întâistătătorii lor, semnatari ai Declaraţiei, de pe poziţii realiste, lipsite de omiletică dulceagă şi idealism.
Totul în document pare foarte bine gândit la nivel simbolic. Documentul are 30 de paragrafe- cifra nu întâmplător aleasă (este cifra vârstei deplinei maturităţi în Scriptură, vârsta de la care Iisus Hristos şi-a început propovăduirea).
Locaţia semnării documentului nu este, iar, deloc întâmplătoare- mai întâi prin poziţionarea sa geografică- ca un centru al lumii, apoi prin aşezarea sa în spaţiul Americii latine, un avanpost creştin al lumii, apoi geopolitică: Cuba este o ţară catolică, dar şi prietenă prin tradiţie a Rusiei, dar în acelaşi timp, o ţară „nealiniată” în noul „război rece” care tinde să cuprindă nordul lumii.

Primul deziderat exprimat este cel al regăsirii unităţii dintre creştini. Dar el nu este afirmat ca un imperativ în sine ci este asumat de semnatarii documentului ca  rod al rugăciunii şi împreună lucrării.
Însă imperativ este ca Bisericile Catolică şi Ortodoxă rusă să ţină seama de semnele timpului.
„Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne permit să rămânem inerți în fața provocărilor care cer un răspuns comun.”

Prima provocare este cea a dramei creştinilor din Orientul mijlociu, nordul Africii şi de pretutindeni unde credinţa noastră este persecutată cu atrocitate.
Un apel către comunitatea internaţională să împiedice genocidul în contra creştinilor, este dublat de un apel pentru grijă faţă de valurile de refugiaţi provocate de acest conflict dar mai ales de un îndemn la responsabilitate  şi prudenţă (termen folosit de Declaraţie) pentru toate ţările implicate în lupta împotriva terorismului.
Practic este un apel pentru împiedicarea unui alt război mondial- spre care diverse state şi alianţe militare doresc să meargă.
De mare valoare simbolică este punctul 12 al Declaraţiei, unde cei doi semnatari se pleacă cu respect, recunoscând martiriul creştinilor- indiferent de apartenenţa lor confesională- din vremurile noastre.  În fapt nu este altă expresie a unităţii creştine mai puternică, decât cea a muceniciei- în lumea musulmană decapitarea catolicului, ortodoxului, necalcedoneanului sau protestantului făcându-se fără discriminări confesionale.

Acest lucru obligă, spun semnatarii Declaraţiei, la un dialog inter-religios, pentru a împiedica folosirea divinităţii pentru a justifica crima.  Desigur, încurajarea luptei musulmanilor moderaţi împotriva islamului radical  este răul cel mai mic.
Dar, tot documentul spune:
„Pentru ca pacea să fie durabilă și de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.”

De altfel întregul document are o dimensiune explicit şi implicit misionară.

Papa  şi patriarhul salută libertatea religioasă la care s-a ajuns în Rusia şi în ţările foste comuniste,  după prăbuşirea regimului sovietic şi a lagărului socialist, dar trag un semnal de alarmă cu privire la  transformarea unor ţări în „societăţi secularizate, străine de orice referire la Dumnezeu şi la adevărul său”- aceste ţări fiind „o gravă ameninţare pentru libertatea religioasă”.
De asemenea cei doi părinţi de Biserici atrag atenţia asupra discriminării creştinilor, marginalizaţi, împinşi din pricina credinţei lor, „la marginile vieţii publice”.

Un paragraf întreg discută particular situaţia din Europa, unde Uniunea Europeană este acuzată că practic „o integrare care nu respectă identităţile religioase” şi în care se exprimă convingerea că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinilor sale creştine.
Şi aici, papa şi patriarhul îndeamnă creştinii catolici şi ortocşi „să se unească pentru a-L mărturisi împreună pe Hristos şi Evanghelia”. Încă un îndemn misionar.

Apoi privirea celor doi înalţi ierarhi se îndreaptă spre problema sărăciei  şi responsabilităţii creştinilor faţă de cei aflaţi în nevoi şi suferinţă- că sunt emigranţi şi refugiaţi, că sunt victime ale lăcomiei altora.
Departe de a fi vreun îndemn suspect ideologic de socialism, autorii Declaraţiei ne trimit la un fragment din Pavel, în care suntem îndemnaţi la smerenie, căci «Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele nesemnificative ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu» (1 Cor 1, 27-29).

Apoi se atinge chestiunea familiei, afirmată cu claritate ca întemeindu-se pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.  Papa şi patriarhul consideră trist faptul că în anumite societăţi contemporane alte forme de convieţuire sunt puse pe acelaşi nivel cu familia şi că concepte, precum cel de maternitate şi de paternitate, sunt înlocuite cu surogate ideologice.
Cei doi ierarhi condamnă cu fermitate avortul, cerând respectarea dreptului la viaţă şi avertizând biblic asupra faptului că acest sânge al copiilor ucişi, strigă la Dumnezeu – păcatele strigătoare la cer fiind aspru pedepsite.
Se denunţă aşa-zisa eutanasie, se denunţă manipularea vieţii umane prin dezvoltarea tehnicilor dfe procreare asistată medical,  şi se afirmă faptul că avem obligaţia de creştini să amintim „caracterul de nezdruncinat al principiilor morale creștine, bazate pe respectul față de demnitatea omului chemat la viață, conform planului Creatorului.”

Un mesaj puternic este cel adresat tinerilor.
„.Nu vă temeți să mergeți împotriva curentului, apărați adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma.”

„Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți discipolii și apostolii săi. Fiți lumină în lume pentru ca cei care vă înconjoară, văzând faptele voastre bune, să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri (cfr Mt 5, 14,16). Educați-i pe fiii voștri în credința creștină, transmiteți-le perla prețioasă a credinței (cfr Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și străbunii voștri. Amintiți-vă că «ați fost cumpărați cu un preț mare» (1 Cor 6,20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu Isus Cristos.”

Urmează apoi îndemnuri la colaborare şi încetare a acţiunilor agresiv-prozelitiste din cele două Biserici surori: credincioşii ortodocşi şi catolici sunt chemaţi să se respecte, să evite conflictele între ei şi să găsească formule de colaborare spre lume.
Un punct special vizează situaţia Ucrainei unde o coaliţie naţionalistă de greco-catolici şi naţionalişti ortodocşi colaborează în contra Bisericii Ortodoxe ruse, singura legitimă canonic.  Papa afirmă clar în Declaraţie susţinerea pentru o rezolvare canonică a schismelor ucrainiene şi transmite astfel un semnal greco-catolicilor ucrainieni să îşi tempereze naţionalismul rusofob.

Situaţia greco-catolicilor este exprimată în lumina documentului de la Balamand. Uniatismul nu mai este o soluţie viabilă istoric de refacere a unităţii creştine, dar în acelaşi timp ortodocşii trebuie să respecte pe greco-catolici şi să colaboreze evanghelic cu aceştia.

Imperativul rămâne acesta:
„În lumea contemporană, multiformă și totuși unită de un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze în mod fratern la proclamarea Veştii Bune a mântuirii, să mărturisească împreună demnitatea morală şi libertatea autentică a persoanei, «pentru ca lumea să creadă» (In 17, 21). Această lume, din care dispar în mod progresiv pilaștrii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate sectoarele vieții personale și sociale. Viitorul omenirii depinde în mare parte de capacitatea noastră de a da mărturie comună despre Spiritul adevărului în aceste vremuri dificile.”

Deci vorbim de un document puternic, curajos- cum rar mai avem ocazia să mai auzim de la Întâistătătorii noştri, şi programatic. Un text care, întrebuinţat cum trebuie, ar putea pune bazele unei atât de necesare contra-ofensive creştine în faţa acestei lumi tot mai explicit antihristice.

Şi un document care, ignorând iluzia, ipocrizia şi ideologia ecumenistă, se aşează sub semnul unei responsabilităţi cu adevărat ecumenice.

Aveţi aici textul integral al Declaraţiei în limba română:
Declaraţia comună a papei Francisc şi patriarhului Chiril