În lumea noastră „modernă”, cum zic unii, se discută foarte mult despre un subiect controversat, anume concubinajul. Unii cred că este ceva unic pentru zilele noastre moderne și foarte mulți cred că dacă vrei să fii modern trebuie să trăiești în concubinaj.
De fapt, în Statele Unite 40% de adulți spun că au încercat cel puțin o dată să trăiască în concubinaj. Zic că e mai bine așa, pentru că dacă vrei să pleci nu sunt probleme, tu pleci și partenerul tău pleacă.
Oare este așa? S-a dovedit că nu sunt probleme? Haideți să privim în Sfintele Scripturi ca să vedem în primul rând dacă concubinajul este ceva modern doar și daca el evită problemele sau le aduce.
Concubinajul este păcat și nu aduce împlinire
A trăi în concubinaj înseamnă că doi adulți trăiesc împreaună ca un cuplu căsătorit dar, de fapt, ei nu sunt căsătoriți. O parte din relația lor este, bineințeles, relația sexuală. A face sex în afara căsătoriei este păcat (curvie, aprinderea poftei) și Biblia spune foarte clar despre cei ce trăiesc în curvie:
Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpînească vasul în sfinţenie şi cinste. (I Tesaloniceni 4:3-5)
Voia lui Dumnezeu pentru fiecare creștin este să se ferească de curvie. Creștinul și curvia nu au nimic în comun, nici nu trebuie să aibă. Creștinii trebuie să fie sfinți (a fi diferiți, curați la inimă, curați în acțiune) și se vede sfințenia noastră prin viața noastră sexuală (dacă ea e curată, adică trăită după cum dorește Dumnezeu sau necurată, adica în neascultare de Biblie). Toată lumea trăiește în imoralitate sexuală, dar creștinii trebuie să fie deosebiți și să nu meargă după imoralitate.
Relația sexuală în afara căsătoriei (concubinajul) înseamnă a trăi în aprinderea poftei (ești rob al păcatului și nu te poți opri). Dacă un om trăiește în aprinderea poftei înseamnă că el nu cunoaște pe Dumnezeu (cu alte cuvinte, el nu este creștin și nu are nimic de a face cu Dumnezeu).
Un alt motiv de ce concubinajul este un rău este că prin concubinaj bărbatul nu are respect față de fete și mai ales față de fata cu care trăiește în concubinaj. Cuvântul „concubinaj” vine de la cuvântul „concubină”, care era folosit în vechime pentru o fată care trăia cu un bărbat pentru plăcerea lui, dar el nu dorea să o ia în căsătorie, pentru că nu avea respect față de ea. Exemple de concubinaj sunt și în Biblie, dar niciodată nu este promovat sau privit de bine. Dumnezeu a creat relația sexuală doar pentru soț și soția lui în cadrul căsătoriei. În Geneza 2:24 Dumnezeu spune așa,
Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
Ei sunt lipiți în căsătorie în primul rând și doar după asta se fac un singur trup (relația sexuală). Cei care trăiesc în concubinaj sunt judecați de Dumnezeu. În cartea Evrei 13:4 vedem ce spune Dumnezeu despre concubinaj (curvie):
Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
Patul căsătoriei este spurcat prin curvie și preacurvie. Concubinajul este curvie. Dacă patul căsătoriei este spurcat, deci nu dai cinste căsătoriei tale (în prezent și în viitor). Dumnezeu a creat relația sexuală să fie pură și curată întotdeauna, dar dacă nu ești ascultător și nu vrei să faci ceea ce spune Dumnezeu în Biblie, vei avea consecințe grave. Nu spune când va fi judecata, dar fii sigur că va fi. Dacă nu a venit judecata (pedeapsa) în viața ta pînă acum, este un motiv important și II Petru 3:8-9 spune care este motivul,
Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sînt ca o zi. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
Dumnezeu nu vrea să te pedepsească, dar îți va aduce pedeapsa dacă nu te pocăiești (schimbarea minții, care aduce schimbarea acțiunilor). El îți dă timp să te pocăiești, dar dacă alegi să nu asculți de El în acest timp al îndelungii Lui răbdări, El mai spune:
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.
Dacă aștepți și nu te pocăiești îți aduni o comoară de mânie, tu singur îți faci un rău. Tu poți opri mânia aceea dacă vei asculta glasul lui Dumnezeu și te pocăiești. Domnul Isus Hristos a murit pentru a plăti plata păcatului (păcatul care tu l-ai făcut) în locul tău (tu trebuia să plătești). Tu trebuie să alegi să accepți ceea ce a făcut Isus, să te pocăiești și să nu mai traiești în păcat. Fii ascultător tot timpul și ajută pe cei care își distrug viața prin păcatul concubinajului.
http://moldovacrestina.md/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu