Radio Bunelu

Vesmintele pastorului - preotului

627x0
Ati vazut vreodata pe viu sau in mass-media cum se imbraca la slujba reprezentantii credintelor crestine? Papii, patriarhii, arhiepiscopii, mitropolitii, episcopii?
Daca asistati la o slujba papala nu va e greu sa observati bogatia vesmintelor slujitorilor altarului. Coifuri, mitre, sutane, insigne, lanturi, cruci etc. Un fashion de invidiat, interesant, ce impreuneaza culorile vii cu diversitatea matasurilor si broderiilor.
De ce atata croiala si broderie in vestimentatia slujitorilor? Raspunsul primit a fost: Realitatea Cerului si a slujirii preotesti din Paradis se doreste a fi infatisata aici, pe pamant, la liturghie. Fara a comenta “sacrificiul liturgic” ortodox sau catolic, ce face tema unei alte meditatii, ne intrebam: A vrut Dumnezeu slujire crestina cu o moda vestimentara iesita din comun in  societatea in care activam?
Ce intalnim in vestimentatia pescarilor din timpul Domnului Isus? Nu stim prea multe, dar suntem siguri ca nu imbracau nimic iesit din comun. Noul Testament ne lasa sa intelegem ca incepand cu Domnul Isus, apostolii nu ieseau in evidenta cu nimic prin imbracamintea lor.
Scandalul in vestimentatie il aduce persoana care imbraca haine ori prea scumpe, ori plea sclipitoare, ori cu o masura gresita, ori care imbina culori gresite, ori haine zdrentuite sau murdare. Nu lasa spatiu Noul Testament de sminteala, care sa ne duca cu gandul la cele trei coroane din capul papei medieval sau la sacul saraciei franciscane.
Dupa cumplitele persecutii crestine din antichitate, prin secolul al IV-lea, istoria modei bisericesti ne arata cum Constantin cel Mare doreste sa scoata episcopii din catacombe si ii familiarizeaza cu vesminte bogate, titluri imperiale etc.
Pelerina sau felonul lui Pavel (haina obisnuita la evrei, greci si romani) din 2Tim 4:13, a devenit pentru istoricii si apologetii vestimentatiei clericale model de baza si motivatie. Dar nu doar pentru ei. Mergeti la un magazin de haine preotesti si intrebati de preturi. Este o afacere ce merge, pe bune! Daca ar fi biblica m-as fi apucat de ea. Sotia a lucrat in croitorie, verisoara e brodereasa. Dar, slava Domnului ca nu e biblica afacerea! E voia Domnului.
Ne intrebam: oare cat contribuie la cresterea mandriei slujitorului purtarea de haine pretentioase? Va putem raspunde: Contribuie mult! Actul si fastul ceremonial imperecheat cu vesmintele sclipitoare, hranesc orgoliul celebrantului.
Stiati ca zilnic mor cca 20.000 de copii de foame si sete in intreaga lume? Sa nu vorbim de hainele acestor copii. Fara a avea pretentia lui Iuda Iscarioteanul, care cerea vinderea uleiului parfumat in favoarea saracilor, conchid afirmand ca Hristos avea alte prioritati in slujire.
Pastorul se poate imbraca conform culturii in care slujeste. Spunem da decentei, sobrietatii si simplitatii in hainele cu care se prezinta la amvon, loc sacru pentru evanghelici.
Nici nu discutam despre asa-zisii predicatori ce se prezinta cu Biblia in mana fara rusine, cu bermude, slapi sau maieu ….
Incheiem cu indemnul din 1Petru 3:3-4: Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.
http://afirmativ.com/

Niciun comentariu: