O peșteră descoperită în munții Vâlcan ne demonstrează, încă o dată, că trăim într-o țară valoroasă din punct de vedere speologic. Peștera nu este încă declarată la Institutul de Speologie ”Emil Racoviță” și nici cartată integral.
Inți, un locuitor al Văii Jiului, a găsit, în 1997, o superbă peșteră în munții Vâlcan, căreia i-a dat numele său. De atunci, peștera, închisă de privirile turiștilor printr-o ușă metalică ce a fost montată de speologi pentru a proteja peștera, este explorată cu mare plăcere atât de amatori, cât și de speologi profesioniști.
Peștera lui Inți se află la aproximativ 1.700 de metri de hotelul Valea cu Pești, la capătul unui drum forestier. La peșteră se ajunge pe o potecă abia vizibilă și la o intrare în care abia intră umerii unui om. Peștera poate fi ușor ratată privirilor, întrucât nicio potecă nu duce acolo, nu e nici un semn și nu e trecută pe nicio hartă.
La intrarea în peșetră, apare ușa metalică de care menționam. Se trece de ușă târâș, pe coate și genunchi, cam 10 metri, după care începe adevărata comoară speologică.
Potrivit publicației Gazeta de Dimineață, după cei 10 metri, peștera de deschide cu o sală mare, în care se găsesc draperii parietale, stalagmite, stalactite, domuri, coloane, gururi, în diferite culori. Din punct de vedere tehnic nu necesită echipament pentru explorare (corzi, carabiniere, dispozitive de urcat și coborât), ci poate fi vizitată de oricine, cu condiția să ia pe cineva cunoscător care poate să-l ducă în siguranță spre măruntaiele pământului.
”Situată în Valea de Pești, cavemamentul începe cu o intrare îngustă, închisă de Clubul Rhinolophus, după care urmează un sector de galerii frumos concreționate, caracteristica principală fiind albul imaculat al pereților. Urmează un rând de săli înalte, frumos concreționate: draperii mari, stalagmite de tip mamelon, discuri, stalagmite lumânare, domuri stalagmitice sunt doar câteva din frumusețile acestei porțiuni. De aici, peștera continuă într-o parte spre activ, unde s-au găsit urme ale ursului de peșteră, și unde se găsesc calcare cu intruziuni de șisturi friabile. Peștera își pierde aici din frumusețe și se ajunge în final la un sifon care merită explorat. În cealaltă parte a peșterii urmează o zonă care se îngustează, iar în capătul acesteia se găsește, după un târâș istovitor, Sala Comorii, o săliță mică, ce a fost inundată și care prezintă frumoase urme de concreționare de tip geodă: un brâu de cristale de calcit, stalactite și stalgmite, microplanșee suspendate, o adevărată peșteră în miniatură. Aici nu pot intra mai mult de două persoane, iar aerul se termină destul de rapid, așa că vizitarea acestei sălițe este limitată”, au declarat reprezentanții clubul de speologie ”Rhinolophus” din Lupeni.
http://www.emunte.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu