Doi tineri din Valea Jiului au renunţat la joburi şi-au petrecut 7 luni în misterioasa Asie – o călătorie prin 13 ţări, cu 40 de kilograme de bagaje şi 5.000 de euro în buzunare.
O aventură din mai până în noiembrie – cu autostopul, autobuzul, avionul, maşina, bicicleta, motocicleta şi barca
POVEŞTI CĂLĂTOREŞTI. „Când pleci în Asia, ai parte de experiențe imprevizibile. Te ajută oameni pe care altfel nu i-ai fi cunoscut niciodată. Îți zâmbesc, îți devin prieteni. Cu toate astea, ai momente de îndoială”, spun aventurierii, întorşi din călătorie cu 45 GB de fotografii / FOTO: WWW.FACEBOOK.COM/POVESTICALATORESTI
Au 26 de ani fiecare şi se ştiu din liceu. Andrei Kalman e din Petroşani – Cosmin Vermeşan, din Petrila. Soarta i-a trimis în oraşe diferite, dar au ţinut legătura.
Amândoi erau cu gândul la stepe şi junglă. Un fior nedesluşit îi atrăgea spre misterios şi dorinţă de rătăcire. Asia! Şi-au promis reciproc că vor face călătoria asta – într-o bună zi.
Lui Andrei, destinul i-a făcut primul semn cu ochiul anul trecut, la masa de Crăciun. Îşi vizita fratele din Anglia când a nimerit, într-o plăcintă, un răvaş cu mesajul „Exciting travel to new land”. Nu l-a luat în serios, dar se uita din când în când la bileţelul mototolit păstrat în portofel.
Aventură prin 13 ţări
Decizia a fost luată în prima zi a anului, iar aventura a început în mai.
„Nu mai era nimic care să mă ţină în ţară. Terminasem masteratul în jurnalism la Babeş-Bolyai şi mi-am dat demisia de la slujbă. Cosmin are un masterat în construcţii şi şi-a dat demisia de la biroul de proiectare din Timişoara. Ca un făcut, ne gândeam amândoi la acelaşi lucru”, povesteşte Andrei.
Şi-au luat adio de la prieteni. Au promis să împartă totul cu ei pe-o pagină de Facebook şi au părăsit România fără să ştie pe nimeni în Estul spre care porneau. Au plecat cu inima deschisă şi cu răbdarea şi curiozitatea călătorului. Aveau de străbătut 13 ţări – Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Mongolia, China, Vietnam, Cambodgia, Thailanda, Laos, Myanmar, Bangladesh şi Nepal.
„În Republica Moldova, am regăsit blândeţea şi puritatea sufletească a ţăranului român. Ne-am simţit ca şi cum n-am fi plecat vreodată de-acasă. Ne-a găzduit un inginer cu care ne-am împrietenit în microbuz, în drum spre Chişinău”, spune Andrei.
La Kiev au petrecut două zile cu oarece emoţii, din pricina conflictelor. Iar alte 4 au stat la Moscova, în casa unei familii de pictori.
„Pentru prima dată, în Rusia, am văzut ce înseamnă distanţele. Ruşii le percep altfel decât restul lumii, datorită mărimii ţării. Când ţi se propune o plimbare prin parc, te poţi aştepta să faci kilometri buni”, s-au convins aventurierii.
Politica zâmbetului
Kazahstanul te copleşeşte. E cât o Europă. La prima impresie, pare ostil şi pustiu. Mai ales, dacă nu ştii limba. Andrei şi Cosmin au priceput repede că politica zâmbetului e cea mai puternică formă de diplomaţie. Alma Ata e cel mai mare oraş al ţării, cu oameni primitori, pe care au învăţat să-i înţeleagă şi să-i asculte.
„Am avut noroc cu un cuplu de ucraineni. Am făcut autostopul împreună, vreo 2.000 de kilometri şi rusa lor ne-a fost de ajutor. La scurt timp, am reuşit să învăţăm şi noi suficient cât să ne descurcăm”, spune Andrei.
Siberia e rece şi sălbatică. În trenuri şi în maşini au străbătut păduri nesfârşite. Şi-au pus cortul în „ţinutul liniştit” şi au vizitat Irkutsk-ul şi lacul Baikal – cea mai mare rezervă de apă dulce din lume şi „singurul loc din lume unde există ‘peştele-om’, cel mai gustos pe care l-am mâncat vreodată”, sunt convinşi hunedorenii.
Pierduţi în tăcere
În Mongolia au ajuns cu Transmongolianul. Trenul străbate mii de kilometri între Moscova şi Beijing. În afară de capitala Ulaan Bator, ţara e pustie. Dealuri fără umbră de copac. Numai câte o iurtă rătăcită trădează prezenţa omului. Am dormit într-una în prima noapte.
„Am plecat spre sud şi-am pus cortul în colţul deşertului Gobi. Dimineaţa, ne-am trezit lângă noi cu o insectă enormă – ceva între lăcustă şi scorpion. Deşertul a fost una dintre dorinţele călătoriei, dar a trebuit să renunţăm la ea. Nu poţi merge acolo decât printr-o agenţie de turism”, au aflat românii.
Din Mongolia până în China, simţi izbitor diferenţele culturale, sociale şi culinare. Limba e o adevărată problemă, dar te poţi descurca şi cu limbajul semnelor şi al imaginilor.
„Chiar şi aşa, pierduţi în tăcere, localnicii ne-au ajutat şi n-au scăpat prilejul să se fotografieze cu noi”, spune Andrei.
Traversarea ţării, spre Vietnam, a fost dificilă – indiferent de mijloacele de transport.
„Am călătorit de câteva ori cu autostopul. Oraşele sunt parcă nişte spaţii ale viitorului, cu construcţii remarcabile, în care se lucrează zi şi noapte. Cel mai greu a fost să intrăm şi să ieşim din ele pentru că au o structură rutieră foarte complexă. În plus, în China nu există Google, Facebook sau Youtube, aşa că n-am putut păstra legătura cu cei de-acasă”, povestesc hunedorenii.
Din Vietnam spre Cambodgia
Vietnamul e o nebunie pentru turistul european. Agitaţie continuă. Case construite în stil colonial – albe, cu obloane din lemn, cafea cu gheaţă şi noodles cu mentă serviţi la colţ de stradă şi localnici care te impresionează cu franceza clară pe care o vorbesc.
O săptămână prin capitala Hanoi, cu scutere închiriate, e fascinantă dacă te amesteci în traficul oraşului de pe Fluviul Roşu. Iar prietenia cu câţiva expaţi din Franţa, Polonia şi America a picat tocmai la ţanc pentru români – le-a mai trecut dorul de casă.
În drumul spre sud, au văzut pentru prima dată Marea Chinei. O baie de câteva ceasuri, noaptea, în mare, a fost primul lucru care le-a venit în minte la Hoi An, în vechea capitală a Vietnamului. Două zile, s-au împărţit între mare şi oraşul aflat în patrimoniul UNESCO. Restul ţării a însemnat doar o traversare continuă – zile întregi petrecute în autocare supraetajate, cu paturi mici, croite pe măsura vietnamezilor, nicidecum a românilor de 1,85 de metri.
În Cambodgia, oboseala i-a ţinut câteva zile în capitala Phnom Penh, la un hotel unde se întâmplau tot soiul de ciudăţenii – printre prostituate, scriitori şi consumatori de haşiş.
„Cambodgia e o ţară săracă, dar cu oameni corecţi şi demni. Ne-au impresionat. Cosmin şi-a uitat Kindle-ul într-o maşină care ne-a lăsat într-un orăşel. A doua zi, şoferul a venit la hotel şi i l-a înapoiat”, povesteşte Andrei despre localnicii din ţara celui mai mare complex monumental religios din lume – Angkor Watt.
O noapte cu triburile Katu
Trecerea în Laos îi aminteşte de-o păţanie. Au plătit 20 de dolari în plus pentru viză, la fel ca toţi turiştii care intră în ţară. Aşa le impune firma de transport.
Au urcat pe Mekong, în căutarea triburilor Katu. Au cutreierat jungla pe scutere şi au înnoptat în coliba unor tăietori de lemne şi în preajma membrilor unui trib Katu.
„A fost o experienţă interesantă. Tradiţiile Katu datează de milenii. Triburile cresc animalele doar pentru sacrificii şi au cultul poligamiei. Fetele fumează de la 4-5 ani şi se căsătoresc în jur de 10. Naşterea în sat e considerată un sacrilegiu, aşa că femeile au voie să nască doar în pădure, iar oamenii îşi pregătesc sicriele încă din timpul vieţii”, povestesc aventurierii, cu gândul la aroma cafelei de pe plantaţiile din Laos şi fascinaţi de aerul distins şi elegant al capitalei Vientianne.
Poveşti incredibile
Thailanda au străbătut-o din nord. Capitala Bangkok e o metropolă a marilor contraste.
„Mâncarea e delicioasă, iar masajul e revigorant”, spun hunedorenii despre „Oraşul îngerilor”, cel mai vizitat de pe glob în 2013.
În „ţara surâsului” afli poveşti incredibile şi ai avut parte de întâlniri ciudate.
Au călătorit 500 de kilometri cu un sud-african care le-a povestit cum a ucis trei oameni. Au cunoscut un fost cercetător NASA care a petrecut patru ani în meditaţie şi a scris trei cărţi interzise de guvernul american, un profesor de artă care a cheltuit 100.000 de dolari şi câţiva ani din viaţă căutând floarea cunoaşterii – un concept mistico-filosofic prezent în simbolistica religioasă din diferite zone ale globului, o franţuzoaică ce susţinea că ameliorează suferinţele pacienţilor din spitalele de arşi, preluând asupra ei flacăra spirituală a arsurilor, şi un norvegian care a experimentat toate substanţele legale şi ilegale şi a transportat haşiş în stomac din Maroc în Spania.„Într-o dimineaţă, am luat micul dejun cu doi ghicitori indieni, înveşmântaţi în alb, cu turbane cât nişte planete şi puncte roşii pictate pe frunte, care mi-au spus că am o karma bună!”, îşi aminteşte Andrei.
Au plecat din Thailanda după un popas în Chiang Rai, la singurul templu alb din ţară – Wat Rong Khun. O explozie de lumină, care-ţi dă senzaţia că priveşti direct în soare – îl descriu ei.
Captivi în oraşul opiului
La Myanmar, s-au trezit captivi într-un Tachilek izolat de restul ţării – cel puţin pentru străini.
„Drumurile terestre erau închise în tot oraşul. Mai târziu am aflat şi de ce. Se recolta macul, iar Maynmar este al doilea producător mondial de opiu, după Afganistan”, explică Andrei.
După trei zile, erau la Mandalay, al doilea oraş ca mărime din Birmania şi capitala fostului regat. A urmat Bagan, oraşul antic cu peste 11.000 de temple budiste şi pagode construite între secolele 11 şi 13, dintre care peste 2.200 au supravieţuit până astăzi.
„Ne-am amestecat printre localnici, am călătorit alături de ei, ne-am împărţit cu ei zâmbetul şiBAGAN, MYANMAR. Hunedorenii au testat şi danaka – o pastă din scoarţă de copac, purtată de majoritatea birmanezilor. E răcoritoare, protejează împotriva soarelui şi ţine ţânţarii la distanţă / FOTO: WWW.FACEBOOK.COM/POVESTICALATORESTIcuriozitatea. Sunt oameni din cale-afară de prietenoşi. În Maynmar am întâlnit şi primii români. După ce-au văzut pagina de Facebook a călătoriei noastre, ne-au invitat în Yanghoon. Ne-au aşteptat la aeroport, cu o sticlă de vinars şi cu un tort delicios. Ei nu ştiau, dar împlineam deja 6 luni de călătorit”, mai spune Andrei despre ţara care i-a rămas cel mai mult la suflet, alături de Mongolia.
„Fărădemarginile sufletului”
Din Myanmar, au zburat la Kuala Lumpur. După 5 zile în Malaezia, Andrei nu pare impresionat de „oraşul viitorului”.
„Ţara este civilizată şi liniştită, dar ‘oraşul viitorului’ nu mi-a plăcut. Autostrăzi în loc de trotuare şi mall-uri ca unic spaţiu de refugiu. Parcă eram într-un eseu de-al lui Baudrillard”, descrie hunedoreanul locul în care casele chinezeşti, templele hinduse şi moscheele malaeziene poleite cu aur se amestecă printre pieţe pline de viaţă şi zgârie-nori.„Civilizaţia nu se măsoară în autostrăzi şi zgârie-nori, ci în fărădemarginile sufletului” – sunt de părere cei doi hunedoreni.
UN DAR, LA 2.000 DE METRI ALTITUDINE.După 7 luni de călătorit, Andrei şi-a donat bocancii unui porter din Kathmandu. Bărbatul avea tălpile crăpate de la greutăţile pe care le căra şi se pregătea să înfrunte iarna în şlapi / FOTO: WWW.FACEBOOK.COM/POVESTICALATORESTI
Cel puţin asta au învăţat ei la capătul călătoriei care s-a sfârşit în Nepal. Aici au simţit mai bine ca nicăieri bucuria de-a fi printre oameni, ostoindu-şi căutarea de pace şi linişte interioară. Luna petrecută în capitala ţării dintre India şi China i-a apropiat de cer.
Cosmin a făcut circuitul Annapurna. Acum este în India. A ţinut morţiş să vadă şi Taj Mahal-ul. Andrei s-a întors acasă. Aventura asiatică a fost o experienţă pe cinste. A povestit doar o parte din tot ce-a trăit în călătoria de peste 30.000 de kilometri. Restul, cine ştie? Poate c-o să-l scrie într-o carte. Până atunci, îşi face planuri pentru o nouă aventură. Peste 3-4 ani – în fostele republici sovietice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu