Traversarea Defileului Jiului a devenit o misiune aproape imposibilă pentru cei care se grăbesc să ajungă din Oltenia în Ardeal folosind această rută. Timpul în care se parcurg cei 45-50 km s-a dublat!
Coșmarul șoferilor care vin din Oltenia începe la intrarea în Bumbești Jiu unde sunt întâmpinați de primul semafor din cele 17-18 care sunt amplasate pe Defileul Jiului. Cozile care se formează în așteptarea culorii verzi dau crează însă nervi, iar numărul șoferilor care decid să se întoarcă din drum nu este de neglijat.
Șoferii își pierd însă răbdarea la mijlocul Defileului unde, semafoarele sunt amplasate mult mai des. În plus, cei care circulă cu o viteză mai mare de 30-40 km/h, riscă să intre direct în service-ul auto la ieșirea din Defileu. Podețele a căror structură de rezistență a fost refăcută sunt acoperite cu dâmburi de zgură care, la viteze mari, pot provoca și accidente rutiere.
Traversarea Defileului Jiului nu este numai enervantă ci și deosebit de periculoasă. În zilele în care se lucrează (de luni până sâmbătă), dar și duminica, șoferii trebuie să fie extrem de atenți pentru că sunt nevoiți să circule în multe cazuri pe benzi înguste, iar parapeții sunt provizorii.
Riscurile apar însă și atunci când șoferii care nu țin cont de indicațiile rutiere decis să se aventureze ignorând semafoarele sau starea drumului. Iar numărul celor care pun în pericol siguranța traficului rutier ieșind din coloane sau angajându-se în depășiri riscante este îngrijorător de mare.
Timpul de traversare a Defileului variază între o oră și un sfert și aproape două ore (dacă aveți ghinionul să „prindeți” toate semafoarele „pe roșu”).
Partea „bună” (pentru optimiști) este că, în timp ce semaforul indică roșu, șoferii pot admira frumusețea Defileului Jiului.
Cât mai durează restricțiile?
Potrivit reprezentanților CNADNR, „ în perioada 1 iulie 2014 – 15 noiembrie 2014 circulaţia rutieră pe sectorul DN 66, pe sectorul de drum cuprins între Bumbeşti Jiu şi Petroşani va fi închisă, în fiecare zi, de Luni până Vineri, în intervalele orare 07.00 – 12.00 şi 14.00 – 19.30.”
Proiectul de reabilitare al DN 66, între Petroșani și Bumbești Jiu a început în 2013 și prevede reabilitarea a 32,5 kilometri de drum. Costul reabilitărilor se estimează a fi de aproape 185 de milioane lei.
Proiectul trebuie finalizat până la sfârșitul acestui an.
http://hunedoaralibera.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu