Satul cu trei suflete. Doi bătrâni și fiul lor sunt singurii localnici din Măleni

• Vizualizare foto
  Satul cu trei suflete. Doi bătrâni și fiul lor sunt singurii localnici din Măleni

Viața dură, condițiile aspre, departe de cele pe care noi, astăzi, le numim civilizate, fac ca satele de munte să devină tot mai pustii.

Tinerii pleacă unde văd cu ochii şi doar bătrânii își mai leagă trupul de locul în care s-au născut. Un asemenea sat este Măleni, din județul Sălaj. O mamă, soţul ei și fiul lor, care a rămas să-i îngrijească, sunt singurii care mai locuiesc printre ruinele caselor celor care le-au fost cândva vecini.

„Nici eu n-aș sta aici, dar sunt bătrânii și nu îi pot lăsa singuri”, mărturisește Marcel.

Doi bătrâni: Cornelia și Ilie și fiul lor, Marcel. Sunt singuri într-un sat cândva plin de viaţă. Şi-au văzut vecinii, rând pe rând, cum pleacă sau pier.

„Dar au fost case multe aicea, când am venit, au fost la vreo 25 de fumuri, d-apăi s-au dus toți”, își amintește Cornelia Butican.

Au dispărut și zumzetul din sat, și jocurile și chiuitul copiilor, și cântecele și petrecerile.

„Iarna ne e cam frică de multe ori aici, de lupi și de porci de pădure”, se amuză Ilie Butican.

Casele sunt acum pustii, iar multe din ele s-au năruit.

Viața din Măleni este foarte dură: nu există drumuri de acces, nu există apă, nu există curent electric, iar în păduri bântuie turmele de mistreți.

Familia Butican nu s-a îndurat să plece din Măleni.

„Noi am rămas că nu ne-a plăcut să mergem de aici. Ne place, chiar dacă e greu, că ținem animale, ai unde le ține, avem pământ. Unde să mai mergem, să mergem în alt sat să zică că suntem adunăciune?”, explică bătrânul.

Și așa, zi după zi, an după an, familia Butican își trăiește singurătatea. Demn, legați cu trupul și sufletul de pământurile care i-a crescut cu roadele lor. Sunt buni și primitori și au învățat să facă haz de traiul lor izolat.

„Aicea e tare fain: animale poți ținea, nu sar în grădină la nimeni și nici nu mă sfădesc cu vecinii”, glumește Marcel.

Şi, ca un semn că Dumnezeu nu i-a uitat, lângă căsuța lor, a rămas încă în picioare o biserică de lemn. Pustie, la fel ca satul.

„Iacă-s...câți ani sunt? 10 ani de când n-o fost popa să facă slujbă aicea”, spune Cornelia Butican.

Însă cei trei oameni - mamă, tată şi fiu - se roagă în fiecare zi.

http://ro.stiri.yahoo.com/