Radio Bunelu

Rezervatia de Zimbri - Hateg, jud.Hunedoara


Descriere:

Rezervatia de zimbri de la Hateg este printre putinele locuri din Europa unde traieste zimbrul (bison bonasus). Aceasta specie care a dominat padurile de foioase din Europa medievala este aproape disparuta. Mai exista doar 3600 de zimbrii la nivel mondial, un rezultat bun putem spune, daca ne gândim ca la un moment dat ramasesera doar 12 exemplare.
În rezervatia de la Hateg sunt zimbri incepând cu 1958, numarul lor fiind variabil, în prezent fiind de 8 exemplare (s-au mai inmultit in anul 2012). Am fost si noi sa îi vedem cu ocazia calatoriei noastre pentru promovarea Tarii Hategului si a Jud. Hunedoara.
Cu o suprafata de 40 ha, situata în apropierea orasului Hateg, Padurea Slivut reprezinta un ecosistem natural cu quercinee xeroterme, rest al unor întinse suprafete de padure initiala de stejari, dar care au fost defrisate datorita extinderii activitatilor agricole specifice pentru zonele colinare de pe rama depresiunii Hategului. Din anul 1958, în zona s-a creat în aceasta padure o rezervatie de zimbrii. În prezent, Directia Silvica Deva prin Ocolul Silvic Hateg, detine custodia acestei rezervatii naturale.
Aflata 3 km de oras, rezervatia din padurea Slivut se mandreste cu faptul de a fi primul loc de pe teritoriul Romaniei, unde zimbrul european si-a facut aparitia. Acest fapt s-a intamplat in toamna anului 1958, cand o pereche de zimbri - Podarec si Polonka - a fost adusa din Polonia. Peste cinci ani a mai fost adus înca un exemplar din Polonia, Pumila. Acestia s-au înmultit, astfel încât în anul 1979, în Rezervatia de Zimbri Slivut - Hateg, existau un numar de 12 zimbri. Cei nascuti în România au primit nume începând cu litera R. În timp, o parte dintre zimbri nascuti la Hateg (in total 47 de pui) au luat drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi rezervatii de zimbri, respectiv Vanatori Neamt si Neagra Buscani. La Rezervatia Vânatori - Neamt au fost dusi de la Hateg trei exemplare în anul 1969, la Neagra Bucsani au plecat sase exemplare în anul 1982. Alti trei zimbri de la Hateg au luat în anul 1966 drumul Bucurestiului, pentru a fi dati Gradinii Zoologice, iar un an mai târziu, înca doi zimbri au plecat la Pitesti. În anul 2002, au fost adusi la Hateg un numar de trei exemplare de zimbri de la Bucsani.
Familia de zimbri de la Slivut - Hateg a primit în sânul ei ultimul exemplar în anul 2004, pe Roxana. Astfel, în momentul de fata exista în rezervatie un numar de 8 zimbri: Romo, Roxi, Romina si Roxana, etc. În incinta rezervatiei de la Slivut - Hateg puteau fi întâlniti si alti reprezentanti ai faunei carpatine, respectiv cerbi carpatini, lopatari, capra neagra, urs, mistret, caprioara, fazani.
În timp, acestia au fost dusi la diverse gradini zoologice din judet sau din tara sau pusi în libertate, pe motiv ca rezervatia de zimbri nu este autorizata ca si gradina zoologica si nu pot fi tinute aici alte animale în afara de zimbri.
Rezervatia de Zimbri Hateg-Slivut se intinde pe o suprafata de 50 de hectare, acoperite cu paduri de carpeni, stejari si brazi.
In prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri in toata lumea, toti urmasii a doar 12 strabunici. Candva, familia zimbrilor ocupa Europa si America de Nord. Zimbrul caucazian a disparut pentru totdeauna. Ultimul exemplar a murit in 1927. Un individ, mascul, in varsta de 1 an, a fost prins si dus in Germania in 1908, unde a trait 18 ani in captivitate.
Din imperecherea sa cu cateva femele de zimbru de ses au aparut descendenti hibrizi, asa-numitii zimbrii europeni, strabunicii celor care mai pot fi admirati astazi si in padurea Slivut. 
In timpul documentarii, citeam pe blogul www.blog.ropedia.ro si parca am avut acel sentiment de "deja-vu" Citez: "Facem câteva fotografii dupa care plecam la drum. Cu un gust amar pentru ca aceasta rezervatie are un potential imens – lucru demonstrat de numarul mare de vizitatori în perioada vizitei noastre, însa modul în care autoritatile isi fac treaba lasa de dorit. Lasa mult de dorit." 
Noi ne vom ocupa de promovarea acestei rezervatii atat cat ne va sta in putinta! dar autoritatile trebuie sa faca muuulttt mai mult! Nu putem decat sa speram!

IMPORTANT LA VIZITARE!
Cu toate ca multi au fentat cumparatul de bilete, noi credem ca este de datoria fiecaruia sa cumpere un bilet care costa doar 6 lei pentru un adult. De ce ?
  • Pentru ca astfel aratam ca sprijinim rezervatia si animalele de acolo.
  • Pentru ca astfel în statistici apare ca rezervatia a avut vizitatori si merita mentinuta si nu inchisa.
  • Daca nu platiti, e ca si cum nu ati fi fost acolo.
  • Pentru ca aceste animale merita mai mult dupa secole de vânatoare si dupa ce au ajuns sa dispara aproape complet din vina inaintasilor nostrii.
PS. In luna iunie 2013 rezervatia detinea 11 exemplare:)
 
 CONTACT REZERVATIE: 0720814933 dl.Stefan

Vizitarea se poate face zilnic pe toata perioada anului, de dimineata pana la lasarea intunericului. 

Siteul administratorului rezervatiei, Directia Silvica Hunedoara: http://deva.rosilva.ro/


 Video:








http://www.ghidvideoturistic.ro/

Niciun comentariu: