Radio Bunelu

Iubitorii de munte, gest superb pentru oamenii uitaţi ai munţilor

O comunitate de iubitori de munte din România şi o organizaţie vor să dea o mână de ajutor unui sat special. 

Ineleţ este un sat din Munţii Cernei în care singura cale de acces este o scară de câteva zeci de metri, montată pe un versant abrupt. Satul nu are curent electric, dar are o şcoală în care învaţă trei copii. În următorii doi ani, li se vor alătura alţi trei copii.

Pentru aceşti copii şi dascălul lor, iubitorii de munte vor să monteze un sistem de panouri fotovoltaice. Panourile ar urma să alimenteze câteva becuri din cele două încăperi ale şcolii, dar şi două computere şi o imprimantă.
Elevii învaţă într-o şcoală sărăcăcioasă şi fără curent

"Eforturile familiilor de a ţine copiii la şcoală, pentru un minim de educaţie, sunt foarte mari, ei fac zilnic 2 ore dus-întors pe poteci. Consider că minimul ce li-l putem oferi sunt nişte condiţii decente pentru desfaşurarea orelor", spune unul dintre iniţiatorii campaniei de strângere de fonduri.  
Oamenii locului au făcut tot posibilul ca şcoala să arate mai bine, dar tragerea curentului depăşeşte posibilităţile …

Cei care au iniţiat proiectul sunt comunitatea de iubitori de munte de pe pagina de Facebook Trasee Marcate şi asociaţia non-guvernamentală Free Mioriţa. Aceasta din urmă a avut deja un proiect asemănător în Ursici, un sat din Munţii Şureanu, Ţara Haţegului, care a devenit de curând prima aşezare iluminată exclusiv cu panouri din ţara noastră.   

3.000 de euro este suma estimată de voluntari pentru cumpărarea de patru panouri, doi acumulatori de mare capacitate, panou de control, becuri şi auxiliare (cabluri, întrerupătoare, invertor), dar şi a computerelor şi imprimantei.

Scara de lemn care este singurul punct de acces în Ineleţ


Pe pagina de internet a organizaţiei Free Mioriţa, cineva a acceptat deja să doneze cablurile, întrerupătoarele, prizele şi auxiliarele de care este nevoie. Cu ajutorul donaţiilor, voluntarii estimează că, în aprilie, proiectul va fi gata. Pentru o transparenţă totală, organizatorii proiectului vor posta pe internet bonurile pentru toate achiziţiile făcute.

"Ce vrem de fapt? Să le dăm acestor copii o șansă la normalitate. Să poată citi o carte atunci când afară e înnorat. Să poată scrie la lumina unui bec. Să poată învăța cum se folosește un calculator. Să poată vedea Marea Neagră și altfel decât într-o poză alb-negru. Nu știu dacă e mult sau puțin. Nu știu dacă aceste lucruri, odată împlinite, îi vor face să își dorească să rămână în România. Poate că vor pleca, așa cum au făcut alții, sau poate că vor rămâne, chiar în Ineleț. Nu știu, dar trebuie să încercăm", explică şi cei de la FreeMioriţa.

Surse foto: Paul Pătrăţanu şi bloguldecalatorii.ro
http://ro.stiri.yahoo.com/

Niciun comentariu: