Cocoţat în vârf de munte, într-un peisaj în care ai senzaţia că eşti aproape de cer, există un cătun uitat de lume. La propriu. Singura legătură cu civilizaţia este o scară veche de mai bine de 40 de ani, pe care se urcă sau se coboară doar în caz de nevoie urgentă. Preotul sau poştaşul sunt ca nişte „turişti” pe care sătenii îi văd mai rar decât îl văd pe Dumnezeu. La Ineleţ viaţa se desfăşoară cu totul diferit, timpul are răbdare cu oamenii, iar criza financiară sau grijile sunt cuvinte ce nu au existat vreodată în vocabularul limbii lor.
Ecaterina Pop
- Preotul vine de patru ori pe an
Ineleţ este cătunul, poate, cel mai interesant din frumoasa şi incredibila Românie. Se află pe Valea Cernei, iar din punct de vedere administrativ aparţine de comuna Cornereva, din judeţul Caraş-Severin. Oraşele „apropiate” sunt Băile Herculane şi Baia de Aramă, însă aici nu se poate vorbi de împărţiri administrative, căci oamenii de aici aparţin doar bunului Dumnezeu, în grija căruia i-a lăsat soarta.
În satul Ineleţ, preotul îşi bifează prezenţa ca într-un catalog, de patru ori pe an, la marile sărbători şi doar când e vorba de o înmormântare, iar poştaşul vine mai des, o dată pe lună. Pe aceeaşi scară, şubredă şi veche de mai bine de patru decenii, înfiptă în calcarele Munţilor Cernei.
Ca să ajungi la Ineleţ, fie că vrei, fie că nu, trebuie să urci scara care te duce spre o altă dimensiune. Nici măcar până la scară nu este uşor de ajuns. Trebuie traversată o punte fragilă, după care începe urcuşul.
Scara măsoara cam o sută de metri de trepte din lemn care sunt lipite de peretele abrubt al muntelui. Ea este formată din patru segmente de scară, care urmăresc în detaliu forma peretelui calcaros, care nu este, evident, drept. Fiecare dintre segment măsoară 20 de metri lungime, iar partea cea mai grea este ultimul segment de scară, deoarece se duce într-un unghi de aproape 90 de grade. Ca să priveşti în jos, nici nu se poate vorbi.
Scara este laitmotivul micului sătuc, singura punte de legătură cu civilizaţia, pe ea sătenii urcă şi coboară când au nevoie de ceva din „lumea de dincolo”, însă acest lucru se întâmplă destul de rar. Chiar şi aşa, nu oricine se încumetă să facă acest lucru, căci orice pas greşit poate aduce moartea.
Puţinii oameni care trăiesc în cătunul din vârful muntelui, undeva la 47 de suflete, sunt obişnuiţi să îşi producă ei înşişi tot ce au nevoie. Cresc păsări, vaci şi porci, au culturi de legume şi tot ce trebuie de-ale gurii, iar banii aici nu au valoarea pe care le-o dăm noi. Oamenii sunt mult prea săraci în bani, încât pentru ei bucata aia de hârtie nu face legea şi nu le strică zâmbetul de pe chipuri.
Ineleţ este locul în care oamenii au fost nevoiţi să se gospodărească singuri. Trăiesc întru cu totul o altă lume. Energia electrică încă nu a reuşit să urce scara de la Ineleţ. Aşadar mâna aceasta de oameni se poate desfăta doar de lumina zilei, iar la lăsatul serii folosesc lampa cu gaz. „Încălţările” care se poartă la Ineleţ sunt opincile, care îi ajută pe săteni şi pe noroi şi pe zăpadă.
La Ineleţ, însă, fericirea se citeşte pe chipurile sătenilor, aici nu se poate vorbi de întristare, griji sau suspine, căci secretul care zace aici este că ei sunt aproape de Dumnezeu.
În satul Ineleţ viaţa se desfăşoară la un alt nivel, timpul are mult mai multă răbdare cu oamenii, iar banii nici nu-și găsesc locul, aceștia au altă valoare decât cea pe care le-o atribuim noi în viața de zi cu zi. Dincolo de scara șubredă, înmugurită de mai bine de patru decenii în calcarele Munților Cernei, înflorește o lume care nu are nici noțiunea timpului, nici a banilor. Oamenii cresc animale și cultivă de-ale gurii, se gospodăresc singuri, care mai de care. Viața este atât de simplă în vârf de munte, încât nici curentul electric nu a reușit să altereze armonia zonei. Când se stinge lumina zilei, sătenii aprind lămpile cu gaz. Fără grija banilor și a facturilor, viața la Ineleț se consumă armonios și pașnic, fără datorii.
Turiștii atrași de adrenalina scărilor vechi și de frumusețea zonei îi găsesc mereu pe cei câțiva locuitori din Ineleț cu zâmbete pe buze, rumeniți de soare, cu hambarele pline de produse rodite cu trudă și răbdare și sertarul de facturi gol. Corupția, hoția și banii nu pot urca pe scările vechi sădite în stâncă.
Satul Ineleț este poate unul dintre cele mai magice locuri ale României. Aflat pe Valea Cernei, aparținând de comuna Cornereva, la sătuc se poate ajunge doar urcând pe o scară veche de mai bine de 40 de ani. Aceasta măsoară aproximativ o sută de metri de trepte din lemn, lipite de peretele abrupt al muntelui. Șerpuind în jurul stâncilor calcaroase, ultimul segment de scară îi încearcă pe cei ce vor să urce, cu un unghi de 90 de grade. Cine privește în jos riscă să se trezească cu genunchii moi și amețeli. Urcușul anevoios nu tentează pe oricine, orice pas greșit poate fi fatal. Poate tocmai de aceea, cele aproape 47 de suflete care trăiesc acolo și-au creat o lume ruptă din cotidian, lume a norilor care nu poate fi străpunsă de oricine.
http://www.financiarul.ro/
http://expressdebanat.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu