Radio Bunelu

Ceasul Apple, încărcare wireless, solară sau prin mișcarea mâinii

Cei de la Apple ar fi patentat mai multe metode de încărcare pentru ceasul lor inteligent. Potrivit jurnaliștilor de la The New York Times, specialiștii de la Apple testează trei moduri de încărcare ale viitorului iWatch. Una dintre acestea ar putea fi încărcarea wireless, alta solară, iar cea de-a treia ar fi prin mișcarea mâinii.
Alte informații legate de viitorul smartwatch Apple arată că s-ar pregăti mai multe modele. Una dintre ipoteze este aceeea că echipa condusă de Tim Cook ar lucra la versiuni de ceas atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Evident, versiunea pentru femei ar urma să fie cu ecran mai mic și cu o curea care să se potrivească la mâna unei doamne sau domnișoare. Smartwatch-ul Apple pentru femei ar urma să aibă un ecran de 1,3 inci, iar cel pentru bărbați de 1,7 inci.
Ce-i drept, recent, au apărut informații care arată că specialiștii Apple testează smartwatch-uri cu mai multe dimensiuni de display-uri OLED flexibile. În ceea ce privește partea tehnică a ceasului, acesta ar urma să funcționeze cu sistemul de operare iOS și să aibă încorporat asistentul personal SIRI. Prin urmare, o mare parte dintre funcțiile care sunt acum pe iPhone sau iPad le-ai putea avea în viitor la mâna stângă.
Controlul electrocasnicelor cu ceasul
Ceasul inteligent pe care îl pregătesc cei de la Apple ar putea avea câteva funcții inovative pentru un astfel de gadget. Potrivit analistului Brian White, de la fondul de investiții Cantor Fitzgerald, citat de venturebeat.com, smartwatch-ul Apple ar putea avea opțiuni de conectare la sisteme inteligente de control al electrocasnicelor și al altor aparate din casă.
De exemplu, cu ajutorul ceasului Apple ai putea să aprinzi televizorul sau să controlezi  sistemul audio, să dai drumul la aparatul de aer condiționat sau să reglezi intensitatea luminii din cameră. Potrivit lui White, specialiștii de la Apple urmăresc să integreze ceasul lor în sistemele caselor inteligente.
Pe piață există deja câteva astfel de ceasuri inteligente. Cele mai recente lansate sunt Samsung Galaxy Gear, Sony Smartwatch și Pebble. Cele trei se pot conecta cu smartphone-ul, iar toate notificările de email, SMS-uri și alte tipuri de mesaje îți apar pe display-ul ceasului.
http://ro.stiri.yahoo.com/

Niciun comentariu: