Radio Bunelu

Grupa I de muncă. Cei care au lucrat în această grupă se pot pensiona mai devreme

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, propunerea legislativă potrivit căreia cei care au lucrat în condiţii grele se încadrează în grupa I de muncă şi se pot pensiona mai devreme.
Proiectul prevede reintroducerea grupei I de muncă astfel încât cei care au lucrat în condiţii grele de muncă şi au stagiu complet de cotizare, pentru fiecare an lucrat, se pot pensiona cu 6 luni mai devreme.

Această propunere legislativă a primit, luna trecută, avizul comisiei de muncă  din Camera Deputaţilor. Deputatul hunedorean, Carmen Hărău, spunea atunci că această propunere este o  reușită a parlamentarilor USL din județul Hunedoara. 
Potrivit deputatului hunedorean, prin acest text de lege, persoanele trecute abuziv de la grupa întâi de muncă la grupa a doua de muncă îşi vor recăpăta drepturile pierdute în 2010 odată cu aprobarea noii legi a pensiilor.
Legea vine în ajutorul celor care au rămas fără un loc de muncă, în urma desfiinţării unor întreprinderi, care nu pot nici să iasă la pensie în acest moment, dar nici să se angajeze, având în vedere vârsta acestora.  Modificarea din 2010 a legislației a afectat personalul care a lucrat în oţelării, combinate siderurgice, în industria chimică, în turnătorii de fontă, pe șantiere care nu au putut  ieși la pensie anticipat.
În primăvara acestui an, liderul Sindicatului Siderurgistul Hunedoara, Petru Vaidoş, spunea că aproape 600 de siderurgişti din Hunedoara şi Călan vor fi dezavantajaţi la momentul ieşirii la pensie pentru că legea care prevede încadrarea într-o grupă de muncă specială a fost modificată în urmă cu patru ani, “fără să se ţină cont de realitatea din teren”. 
Acesta spunea că legea adoptată în 2010 impunea o reevaluare a locurilor de muncă incluse în categoria specială, lucru ce a creat o discriminare între salariaţi, deoarece unii angajaţi, încadraţi la grupa I, au putut ieşi la pensie la împlinirea vârstei de 50 de ani, iar ceilalţi trebuie să mai aştepte 7 ani până când îndeplinesc condiţiile de ani lucraţi.
Proiectul legislativ a fost aprobat, marţi, cu 263 voturi “pentru” şi 51 abţineri, iar de modificările acestuia vor beneficia, potrivit parlamentarilor, 60 de mii de persoane.
foto: Mediafax

Niciun comentariu: