Când vă uitați la un turn de televiziune, presupun că gândurile voastre se îndreaptă spre hidoșenia sa ori vă întrebați cât de puternic radiază. Nu vă închipuiți că într-un asemenea loc poate exista un... restaurant. Ei bine, în Galați, există un restaurant într-un turn de televiziune! Sub centrul de comandă al SRI și al tuturor instalațiilor ce permit transmisia tv și fm, sălășluiește un restaurant modern, în care va fi mereu primăvară - de la florile ce îmbogățesc mesele până la tonurile de galben și mov care le înconjoară. Dar ce-l face de neratat este panorama pe care este capabil s-o ofere asupra întregului oraș dunărean.
Dacă ajungeți prin Galați sau doar traversați orașul, n-aveți nicio scuză să nu vă alocați câteva minute ca să admirați urbea gălățeană de sus. Este singurul restaurant din România aflat într-un turn de televiziune și poți să vezi orașul, chiar dacă nu te așezi la masă - trebuie doar să plătești taxa de lift!
Prima dată când am zărit acest turn a fost în 2006. Tata îl cunoaștea prea bine, marinar fiind, colindase prin părțile astea de se săturase, prin urmare m-a invitat pe mine și pe mama la un prânz la înălțime. Nu știu dacă există vreo fată care ar refuza o asemenea invitație, așadar n-am făcut nici noi excepție și am acceptat bucuroase. Din păcate, la vremea aceea, restaurantul de sus era închis și ne-am consolat cu o masă la parter.
Au trecut anii, dar fără să uit de nereușita mea din 2006 de a vedea Galațiul de sus. Așadar, în week-end-ul 16-17 martie 2013, când știam că o să fiu prin zonă, am verificat pe internet să văd care mai e starea restaurantului. Ce încântare pe mine când am aflat de pe site-ul propriu că este DESCHIS! Stabilisem deja - prânzul în ziua de sâmbătă, 16 martie, îl voi lua în compania Galațiului!!!
Și iată-mă într-o zi însorită cum intru, la brațul lui Ionuț de această dată, în restaurantul "Perla Dunării", la parter. Zăresc imediat afișul din dreptul liftului - taxă: 5 lei/persoană. Fie, plătesc oricât! Vreau să văd Galațiul! Am așteptat puțin până a apărut însoțitorul de lift (este interzis să urci de capul tău) și a urmat 1 minut și 20 de secunde de suspans. În acest timp, tânărul însoțitor, simpatic foc, a răspuns întrebărilor insistente ale lui Ionuț. Nu știu ce-l apucase! Ori era la fel de emoționat ca mine, ori voia să fie amabil. Am aflat că deasupra restaurantului e SRI-ul, că putem face fotografii fără nicio problemă, că taxa de lift se achită odată cu bonul de masă, că există și scări, dar ele sunt folosite doar în cazuri de urgență (că vrei să faci economii sau mișcare nu se pune!), că el nu simte (încă!) nimic de la presupusele radiații, că durata ascensiunii este cea pe care tocmai v-am spus-o și că deși tot turnul are 150 m, nu există decât două nivele unde poți să te oprești.
Și iată ușile liftului deschizându-se și în fața noastră apărând o masă destul de spațioasă, în spatele căreia se zărea un întreg oraș, bălăcindu-se pe marginea dreaptă în apele Dunării. Am sărit direct la masă și nici că-mi mai păsa de mâncare! Aveam ce să savurez - panorama!
Prețurile practicate au fost chiar cele din meniul disponibil online. Exagerate sau de bun simț? Las la aprecierea voastră. Dar vă asigur că în French Coffee nu s-a simțit coniacul (sau oi fi eu prea rezistentă :D), însă înghețata asortată a fost MAGNIFICĂ. Pastele carbonara sunt asezonate cu ceva ierburi mediteranee, dar după cât de repede le-a păpat Ionuț, eu zic că sunt bune; el nu era obișnuit cu această combinație, nonclasică în această rețetă.
Chelnerii au fost la fel de amabili ca însoțitorul de lift (același și la urcare, și la coborâre), iar chemarea lor se realizează, teoretic, apăsând un buton de lângă masă. Practic, ei mișună des pe lângă tine, așa că poți să apelezi și la metodele tradiționale de atragere a atenției (bineînțeles, respectând bunele maniere :D).
Știu că o să treceți cel puțin o dată pe aici, așa că vă urez un sincer POFTĂ BUNĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu