Radio Bunelu

Pagube materiale însemnate… Un tren de marfă, plin cu cărbune, a deraiat la Paroşeni


Un tren care transporta cărbune de la Mina Lu­peni către Ter­mocentrala Mintia a deraiat luni în zona Paroşeni. Din primele cerce­tări a rezultat că incidentul s-a produs din cauza infrastructurii nereparate ani de zile care a cedat sub greutatea tre­nului.
Cinci vagoane din componenţa unui tren încărcat cu cărbune au deraiat luni seara în zona Paroşeni. Două dintre va­goanele au fost distruse iar alte trei afectate. La faţa locului au sosit reprezentanţii ITM, poli­ţişti şi jandarmi pentru a constata împrejurările în care s-a produs incidentul.
“Am fost informat că în zo­nă a avut loc un incident fero­viar, adică a deraiat un tren ca­re transporta cărbune înspre Mintia. Acest incident s-ar pu­tea să fie încadrat ca şi incident periculos, caz în care va fi cer­cetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Aşadar, dacă pagu­bele materiale sunt mari, instituţia noastră va cerceta cazul”, spune Liviu Băgăian, Inspector ITM Petroşani.
Din primele cercetări, incidentul s-a produs după ce traversele vechi, din lemn tratat, au cedat sub greutatea vagoa­nelor încărcate cu cărbune.
“Am ajuns la faţa locului şi am constat că ultimele trei va­goane din compunerea garnitu­rii au deraiat de pe linie, al patrulea vagon a rămas pe şine iar al cincilea era şi el deraiat. Din primele cercetări s-a obser­vat că şinele erau deplasate iar traversele în stare de putrefac­ţie. Urmează să vină la faţa lo­cului specialişti din cadrul Re­gio­nalei CFR Timişoara să stabilească cauzele”, spune comi­sarul şef Ioan Balaş, şef serviciu T.F. Hunedoara.
Cercetările vor continua în această dimineaţă, pentru a se stabili exact cauzele care au stat la baza acestui incident. Cert este că traficul feroviar în zonă va fi oprit până când va­goanele afectate vor fi luate de pe calea ferată iar infrastructu­ra va fi reparată.
“Durata de timp până când va fi reluat traficul în zonă este mai mare pentru că, şinele sunt distruse, traversele sunt putrede şi bineînţeles trebuie să fie adusă o macara care să repună vagoa­nele pe şine”, mai spune comi­sarul şef Ioan Balaş, şef serviciu T.F. Hunedoara.
În urma acestui incident, cir­culaţia feroviară pe ruta Petro­şani – Lupeni va fi oprită până când calea ferată va fi reabilita­tă. Astfel, trenul de călători ca­re circulă pe această relaţie va fi suspendat.
Rodica Muntoi – Mîrza
http://gazetadedimineata.ro

Niciun comentariu: