Ȋn 1868 „Societatea de mine şi cuptoare” din Braşov, construieşte la Petroşani locuinţa administratorului minelor în zona minei Petroşani Est. Lângă aceasta se vor construi şi o clădire destinată birourilor dar şi câteva locuinţe pentru funcţionari. Aceste clădiri vor deveni nucleul în jurul căruia va apărea colonia „Praga”.
Locuinţa administratorului beneficia de un mare parc pe care în 1909 se construiesc Atelierele Centrale Petroşani, ce aveau rolul de a deservi Minele Lonea, Petrila, Petroşani Est şi Vest, dar şi mina Aninoasa cu lucrări mai complicate ce nu puteau fi făcute în atelierele acestora (Baron 1998 p45).
Construcţia clădirii a început în 1909 şi a fost finalizată în 1910, ulterior fiind extinsă în mai multe etape. Tot în 1910 se dă în folosinţă şi turnătoria de fontă, care la finele anului 1925 va fi mărită şi dotată cu cubilouri de 1000 kg şi un cuptor de uscat forme (Caietele PETRO-AQUA nr.10 pag.63).
După cum reiese din Monografia Societăţii Anonime Române „Petroşani, pentru exploatarea minelor de cărbuni, în 1925, aceste ateliere aveau în dotare: şase strunguri de diferite mărimi ce erau acţionate electric, trei raboteze pentru prelucrarea fierului şi două pentru lemn, cilindri pentru îndoirea metalelor, maşini de nituit şi de perforat. Ȋn fierărie sunt 12 focuri duble, un ciocan „Ajax” şi o turnătorie în care se pot turma piese până la 600 kg (Monografia SAR 1925 pag. 123).
Interiorul Atelierului Mecanic Central Petroşani ((Monografia SAR 1925 pag. 122).
Ȋn 1931 se reuşeşte fuzionarea dintre Societatea „Petroşani” şi Societatea „Lupeni”, iar noua conducere pentru a reduce din cheltuieli va proceda la comasarea unor activităţi auxiliare. Astfel cele două centrale electrice supradimensionate se vor lega, una dintre ele fiind închisă. Vor fi de asemenea concentrate serviciile electro-mecanic şi cel de administrare al coloniilor ( Baron 1998 pag.158).
Ȋn acea perioadă diversele grupuri miniere aveau ateliere centrale proprii mult prea mari. Ȋn această situaţie se hotărăşte concentrarea acestora într-o singură unitatea ce se va numi „Atelierele Centrale Petroşani” şi vor fi subordonate Direcţiei Generale ( Baron 1998 pag.163) .
La turnătoria A.C.P., în 1932, se pune în funcţiune un cuptor Siemens-Suckert, cu arc voltaic, iar pentru realizarea formelor mai complicate este montată o masină Badische Maschinefabrik care lucra după şablon. Detensionarea pieselor turnate în vederea prelucrării mecanice la rece se realiza cu un cuptor Szikla-Rozinek (Caietele PETRO-AQUA nr 10 pag.64).
După punerea în funcţune în 1935 a unei prese Pels de 400 t a fost posibilă înlocuirea parcului vechi de vagoneţi din dotarea SAR Petroşani cu 1500 de vagoneţi noi tip „Standard”. Ȋn paralel se produc ventilatoare, tuburi de aeraj, pompe, cupe şi piese pentru funiculare, ciururi pentru preparaţii, benzi cu raclete etc. (Caietele PETRO-AQUA pag.64).
Pentru a asigura necesarul de muncitori calificaţi, în 1936 pe lângă Atelierele Centrale Petroşani se înfiinţează „Şcoala de ucenici” ce oferea posibilitatea calificării în diferite meserii ca de exemplu: lăcătuşi, strungari, frezori, electricieni etc.
Cei 151 de elevi ai şcolii, de la ora 7 la 13 lucrau în uzină iar după-amiaza aveau cursuri teoretice. La terminarea fiecărui an, din cei patru cât dura şcoala, era susţinut un examen teoretic şi practic.
Ȋn perioada 1-15 august 1937, Constantin Brâncuşi şi ing. Gorjanu de la A.C.P. stabilesc dimensiunile optime pentru viitoarea Coloană a infinitului.
Ȋn partea a doua a lunii august, timp de trei zile Brăncuşi ciopleşte în atelierul de modelare de la A.C.P. o faţă a unui element al coloanei, aici relizându-se apoi un model din lemn de tei în vederea turnării. Ȋn continuare au fost turnate din fontă elementele şi s-au realizat cele trei tronsoane ale stâlpului central apoi au fost transportate la Târgul de fân din oraşul Tg. Jiu unde în 15 noiembrie este terminată montarea Coloanei infinitului. Anul următor în perioada 20 iunie 25 iulie, firma elveţiană „Metalizarea”, care avea şi în România o filială, execută operaţiunea de acoperire prin pulverizare cu zinc şi apoi cu alamă a Coloanei infinitului (Caietele PETRO-AQUA nr 10 pag.15).
La Lupeni în 1938 este realizată o grindă metalică, cu o lungime de 2 m, din două profile metalice „U” sudate spate în spate. Această inovaţie ca de altfel şi stâlipii metalici cu fricţiune de 100 kg vor intra în fabricaţie la A.C.P. şi vor fi utilizaţi în toate unităţile miniere ale societăţii ( Baron 1998 pag. 214).
Tot în 1938, Atelierele Centrale Petroşani alături de firma „O.Kohom and Co”, furnizează maşinile şi instalaţiile necesare punerii în funcţiune a Societăţii „Vâscoza” din Lupeni ( Baron 1998 pag.271).
Activitatea productivă este în continuă dezvoltare trecându-se la realizarea unor produse de înaltă tehnologie cum ar fi: aparate autocalor, racitoare cu pompă de vid, aparate pentru regenerarea uleiurilor, radiatoare pentru încălzit, pompe cu piston, motare cu explozie cu bezină sau petrol, motociclete mici etc. (Caietele PETRO-AQUA nr 10 pag.65).
Pagini din Agenda SAR Petroşani pe anul 1938
Diversificarea producţiei a dus şi la creşterea numărului de angajaţi. Astfel dacă în 1925 erau 96 de angajaţi dintre care 86 de muncitori, în anul 1939 A.C.P. aveau 28 de secţii cu un efectiv de 704 angajaţi dintre care 654 de muncitori.
Acest avânt al dezvoltării va fi stagnat de situaţia politică premergătoare şi apoi de cea de-a doua conflagraţie mondială.
O imagine corectă asupra dotării de care dispuneau Atelierele Centrale Petroşani o putem obţine studiind fişa obiectelor de inventar la Societatea „Petroşani” Valea Jiului din 30 iunie 1940.
Pe coloana a şasea a acestei fişe sunt trecute Atelierele Centrale Petroşani cu următorul inventar:
( Baron 1998 pag. 259-264).
O întâmplare fericită avea să aducă ceva nou în activitatea A.C.P.. Ȋn 1936 inginerul şef al Atelierelor Centrale , Ştefan Georgescu Gorjanu, revenind cu automobilul dintr-o delegaţie la Braşov, în oraşul Făgăraş are o pană de motor. Ȋn timp ce era remediată defecţiunea inginerul Georgescu Gorjanu îl cunoşte pe tânărul inginer Gustav Felix Stof , constructor şi inspector de planoare.
Ȋn urma discuţiilor purtate cu tânărul inginer, ing. Georescu Gorjanu pleacă etuziasmat şi hotărât să facă tot posibilul pentru deschiderea unui Aeroclub la Petroşani.
Ȋntors acasă, ia legătura cu Directorul general al S.A.R. Petroşani, inginerul Tiberiu Timoc, şi cu sprijinul acestuia se înfiinţează în iunie 1936 Aeroclubul Petroşani (Ionel Berechete, Cornel Moraru, 1996,pag. 9).
Pe lânga A.C.P. se va înfiinţa un atelier special pentru construirea de planoare, atelier care a fost dotat cu materiale, scule şi unelte speciale pentru această activitate.
Ȋn acest atelier, sub conducerea inginerului Gustav Felix Stof se va construi planorul „Mândra I”, primul planor ce a zburat în Valea Jiului (Ionel Berechete, Cornel Moraru, 1996,pag. 9).
După terminarea celui de al II-lea Război mondial Atelierele Centrale Petroaşani vor trece în proprietatea statului.
De acum acestea vor purta diferite denumiri ca de exemplu: URUMP, IUMP, UUMP, UMIROM, GEROM, funcţie uneori de ministerul de care aparţineau. Dar numai numele se schimba specificul acestei uzine a rămas axat pe producerea de utilaje şi aparatură pentru industria minieră.
Tradiţia implicării conducerii acestei uzine şi în activităţi conexe care să creeze un cadru organizat, în care muncitorii de aici să poată să-şi dezvolte unele pasiuni a continuat şi aşa au apărut o echipă de fotbal un cor şi un club de turism montan.
Astfel în 1957 se înfiinţează Asociaţia Sportivă „Utilajul” care în perioada de început a sprijinit sportul de masă, în special în rândurile elevilor Şcolii de ucenici ce fiinţa pe lângă uzină. Abia în 1965 asociaţia dobândeşte statutul legal, stabilindu-şi culorile roşu-alb-albastru.
Ȋn anul 1987 se înfiinţează în cadrul asociaţiei secţia de handbal, care pe sigla are şi o minge.
Asociaţia avea şi secţii de rugby, schi şi turism. Ȋn anul 1996, odata cu începutul declinului întreprinderii, asociaţia este desfiinţată.
Ȋnfiinţat în urmă cu peste 40 de ani, la 06.06.1973, Clubul de turism montan „AMICII PARȊNGULUI”, susţinut de Ȋntreprinderea de Utilaj Minier Petroşani şi-a emis propriile insigne.
(Viorel Stroe „Amicii Parângului” – Clubul turistic cu trei insigne Jurnal Insignografic nr.14/2015).
Ȋn 8 iunie 1977 are loc primul concert al corul „Armonii Tinere” înfiinţat pe lângă Ȋntreprinderea de Utilaj Minier Petroşani.
Ȋn 1977, în cadrul întreprinderii îşi desfăşoară activitatea un număr total de 3.166 salariaţi, din care 2.950 muncitori productivi şi auxiliari şi 216 personal TESA. Din totalul de 3.166 angajaţi, un număr de 620 sunt membri de partid” (Prăvălia cu istorii / Ziarul Vaii Jiului din 12.10. 2012.).
După mişcările sociale ce au avut ca efect căderea regimului comunist în anul 1989, începe declinul activităţii acestui obiectiv industrial deosebit de important pentru Valea Jiului.
Ce a mai ramas in prezent
Dupa privatizarea de către fostul FPS, în anul 2000 avand datorii ce insumau avea datorii de 67,952 miliarde de lei, la un capital social de 45 miliarde de lei, este cumparata de fostul prefect Aurel Seraficeanu pentru 7, 9 miliarde lei vechi, ce urmau sa fie platiti in transe. Serafinceanu promitea la momentul cumparatii redresarea societatii, dar acest lucru nu s-a mai intamplat, iar treptat ce nu a ajuns la centele de colectare a fierului vechi a ajuns sa fie vandut bucata cu bucata pe site'urile de anunturi ...
In vremea in care cladirile care adapostesc aceste ultime utilaje ramase sunt intr'o stare de degradare foarte avansata.
Cu tristete scriu aceste ultime randuri cand ma gandesc ca multi din locuitorii acestui orasel de munte au muncit cu multa mandrie aici, inclusiv parintii mei. La inceputurile anilor '90 am facut si eu ucenicia pe aici avand ocazia sa cunosc meseriasi cum astazi nu cred ca se mai gasesc foarte multi, care s'au vazut intr'o buna zi pe drumuri fara a stii incotro sa o mai apuce, multi dintre ei fiind la varstre mijlocii cu posibilitati reduse de a se mai angaja undeva in meserii care dintr'o data nu mai aveau cautare, industria Romaniei incepand sa fie pusa pe butuci. Uzina asta, "Materinatea Coloanei Infinitului", spre deosebire de altele locuri putea sa fie restructurata si salvata pentru ca daca ar fi avut parte de un management inteligent si nu de interese mafiote, mai mult ca sigur ca putea fi reorietata destul de usor inspre orice tip de productie avand utilaje de generatie noua la vremea aia si mai ales un personal foarte bine calificat! Din pacate in urma unui certificat PUZ care exista pe la Primaria Petrosani din 2011 se pare ca soarta ii este pecetluita pentru totdeauna, cladirile vechii societati urmand a fi candva demolate, iar pe locul ramas urmand sa fie ridicat un centru comercial.
Nu inchei inainte de a multumii celor de la asociatiapetroaqua.wordpress.com de unde am preluat cateva fotografii pentru ilustrarea acestui document precum si tuturor surselor citate din care ne'am documentat pentru alcatuirea acestui articol-document. De asemenea, avansez rugamintea ca cei care simt ca pot completa acest articol sa o faca fara nici o grija, asteptam competarile lor la adresa de email din sectiunea "Despre noi".
Istoric:
Puscasu Ioan Dumitru
Completari, editare si punere in pagina:
Florin Mugurel
Fotografii:
asociatiapetroaqua.wordpress.com, arhiva orasului;
Bibliografie:
- Mircea Baron 1998
- Ionel Berechete, Cornel Moraru, 1996
(1925) Petroşani Societate Anonimă Română pentru exploatarea minelor de cărbuni –
Monografie Editura „CARTEA ROMÂNEASCĂ” S.A. Bucureşti.
- Caietele PETRO-AQUA
