Radio Bunelu

Topul românilor care pleacă din ţară, pe regiuni

Anul 2017 a golit România de tineri FOTO Adevărul


Anul 2017 a golit Moldova, Dobrogea şi Ardealul de oameni, în special de tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani. Sărăcia e principalul motiv pentru care românii preferă să plece în străinătate. Moldova, Dobrogea şi Ardealul sunt regiunile din care au emigrat cei mai mulţi români în 2017. 

Aşa arată datele Monitorului Social, care scot în evidenţă că 2,5 milioane de români se află în prezent în străinătate, majoritatea cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani. Sărăcia şi factorii economico-sociali sunt principalele motive pentru care populaţia activă, fertilă, decide să părăsească România.   

„Cel mai puternic factor al migraţiei românilor este negreşit de natură socio-economic. Dacă populaţia altor state migrează datorită conflictelor armate, românii pleacă forţaţi de sărăcie. Pe de altă parte, românii au deja o perioadă de 11 ani de migraţie masivă constantă.

Însă dincolo de factorul socio-economic există şi o influenţă socială care determină populaţia dintr-o anumită zonă geografică să emigreze”, a explicat, pentru „Adevărul”, psihologul Mihai Copăceanu, adăugând că zona de nord-est a ţării, din care au plecat cei mai mulţi români în 2017, e cunoscută ca având cel mai ridicat grad al sărăciei. 

Emigrarea în procente

Concret, 17.7% din moldoveni au luat decizia de a pleca, pe locul doi în topul plecărilor fiind românii din Dobrogea (14,4%). Pe locul trei se situează ardelenii. Mai precis, 11,4% din cei aflaţi în Ardeal au emigrat. La polul opus se situează Capitala, unde doar 8,9% din cetăţenii cu domiciliu stabil au luat hotărât să plece peste hotare.   
 „Condiţiile de trai influenţează cel mai mult luarea acestei decizii alături de resursele şi oportunităţile locului şi încă ceva, de stabilitatea relaţiilor din familie. 
Deşi ţări precum Italia şi Spania, unde avem cele mai masive comunităţi de români, au suferit instabilităţi politice şi economice în ultimii ani, românii tot nu au luat decizia de a se repatria. Şi-au creat noi relaţii sociale, s-au integrat, au realizat căsătorii mixte, factori determinanţi pentru convieţuirea pe termen lung”, a completat psihologul.   

Problema, avertizează sociologul Mircea Kivu, e faptul că migraţia masivă este în rândul tinerilor. Concret, unul din cinci români cu vârsta cuprinsă între 25 şi 39 de ani e plecat în străinătate, repercusiunile asupra pieţei muncii şi asupra natalităţii fiind drastice. „Rata persoanelor care sunt plecate este dublă la populaţia activă.

Din cauză că cei care se încadrează la categoria 25 - 39 de ani sunt plecaţi ne confruntăm cu un deficit de forţă de muncă. Pe de altă parte, faptul că ei sunt absenţi din ţară este un factor care duce la scăderea natalităţii”, a declarat, pentru „Adevărul”, Mircea Kivu. 

De ce s-a accentuat migraţia în rândul tinerilor

Instabilitatea politică este şi ea una din cauzele care au accentuat fenomenul migraţiei în rândul tinerilor.    „Sunt tineri care au încercat cel puţin 10 ani să lucreze în România, să-şi creeze o stabilitate socială şi financiară, să-şi clădească o carieră şi foarte probabil mulţi dintre aceştia sunt tineri deja căsătoriţi şi părinţi ceea ce înseamnă că este vorba de o migraţie a familiilor nu doar de o migraţie a unui singure persoane din familie. 


Vorbim de tineri adulţi dezamăgiţi de instabilitatea politică din ţară care a condus la instabilitate economică şi scepticism în viitorul ţării”, a completat Mihai Copăceanu.   
 Spre suprinderea specialiştilor, românii care au decis să plece au fost cu precădere din mediul urban. Concret, 15,9% din românii de la oraşe au decis să plece în timp ce doar 6.1% din cei aflaţi la sate au luat o decizie similară. „Asta înseamnă că medicul urban este instabil şi fără orice perspectivă. 

Simplu spus, viaţa la oraş în România este mult mai costisitoare decât viaţa la sat. Absolvirea unui facultăţi, dobândirea unor calificări nu mai garantează un loc de muncă, iar un loc de muncă în mediul urban nu mai garantează venituri suficiente pentru un trai decent”, a conchis Mihai Copăceanu.   

Efectele depopulării deja se văd, apreciază sociologul Mircea Kivu, care susţine că sistemul de pensii va intra cu siguranţă în colaps în următorii ani, câtă vreme nu vor fi luate măsuri pentru redresarea natalităţii. Totodată, specialistul spune că fenomenul migraţiei este mai amplu decât ce este prezentat în statisticile Monitorului Social.

Citeste mai mult: adev.ro/p4l6sv

Contract semnat după aproape doi ani. Vor dispărea bărăcile de la Iscroni


Mai mult de 10 ani a fost nevoie pentru ca proiectul blocului de locuințe sociale de la Aninoasa să prindă formă. Alți aproape doi ani au fost necesari pentru îndpelinirea formalităților. Este vorba de proiect, licitații, desemnare executant. Într-un final, contractul a fost semnat.

Visul aninosean: blocul de locuințe sociale

La Aninoasa totul se face încet. După ce a scăpat de faliment, cu sprijinul Guvernului, administrația locală poate visa la proiecte. Unele mai vechi de trei mandate.
Primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca, a anunțat că a semnat contractul pentru blocul de locuințe sociale. Momentul reprezintă ”încă o realizare„.
”Azi am semnat contractul în urma licitației pentru blocul cu 60 apartamente din strada Vulculești. Încă o nouă realizare pentru orașul Aninoasa”, scrie primarul, pe pagina sa de Facebook.
Investiția despre care vorbește primarul ar fi trebuit realizată de mult timp. Prima dată s-a vorbit despre acest bloc prin anii 2007-2008.
În 2015, la Aninoasa au ajuns și primii bani. Nu vorbim despre cei cheltuiți, de mult timp, pe studiul de fezabilitate. Numai că administrația locală a tot întocmit documentația pentru licitație. Cum nu a reușit să finalizeze la timp, Guvernul a retras, la final de an, banii. Mai mult, vechiul studiu de fezabilitate a trebuit reactualizat.

Investiția totală este estimată la peste 13 milioane de lei.

Odată cu finalizarea blocului destinat celor care locuiesc în bărăcile de la Iscroni, terenul respectiv va putea fi folosit pentru atragerea de investitori. Terenul s-a aflat în vizorul celor de la METRO. Dar investitorul a plecat. Primăria nu avea unde să mute asistații sociali, votanți fideli la fiecare ciclu electoral.
Acum conducerea primăriei se gândește că odată cu finalizarea blocului terenul, care urmează a fi ecologizat, să fie din nou atractiv pentru investitori.

Deliberat. Statul a închis minele din Valea Jiului și nu a pus nimic în schimb

Autoritățile române s-au gândit mereu cum să scape de cea mai mare gaură din buget: Compania Națională a Huilei. Au găsit o reglementare europeană la care au aderat, deși presupunea închiderea capacităților miniere. 
Au spus că înlocuiesc mineritul cu turism și fac parcuri industriale, în documente oficiale. S-au limitat la închiderea de mine fără a dezvolta celelalte sectoare. Așa că, în mod deliberat au închis minele din Valea Jiului, pe bani deloc puțini, și au ținut captivă populația de aici.

Politicienii au semnat sentința la moarte, dar nu au ținut cont și de „testament”.

Decizia 787/2010 dă posibilitatea statelor care au industrie extractivă să închidă unitățile miniere pe care le consideră neviabile. România a beneficiat din plin de această prevedere. Politicienii au fost de acord să-și închidă rezervele de huilă. Pentru a intra pe programul acceptat de Uniunea Europeană s-au angajat că dezvoltă Valea Jiului.
”În plus, autoritățile române au explicat că Programul național de dezvoltare pentru turism montan include investiții în Valea Jiului pentru dezvoltarea turismului prin construirea a trei pârtii de schi și a unor instalații de transport”, se arată în Decizia C(2012) 1020 final.

Parc de agrement la Uricani, industrial la Petrila și teren agricol la Paroșeni

Același document arată că autoritățile române au propus măsuri pentru ”reutilizarea instalațiilor miniere”.
Este vorba despre crearea unui parc industrial cu un spațiu verde pe un teren care aparține minei Petrila. Un teren ce a aparținut minei Paroșeni ar trebui redat circuitului agricol. Iar la Uricani, pe un teren ce a aparținut mineri  ar fi trebuit creat un parc de agrement.
”Potrivit autorităților române, punerea în aplicare a acestor măsuri va conduce la dezvoltarea zonei prin crearea, împreună cu comunitățile locale, a unor alternative la industria minieră”, mai arată Decizia Comisiei Europene.
Despre parcuri industriale nu poate fi vorba. De ani de zile niciun investitor nu vine în Valea Jiului. Primăria Petroșani are hectare întregi de teren, provenite de la foste exploatări miniere. Nu are însă cum să ridice un parc industrial.
Cât despre parcul de agrement de la Uricani acesta va avea soarta domeniilor schiabile. Începute încă din 2010-2011, acestea nu sunt nici acum definitivate. Iar alternativa turistică la sectorul minier e doar o utopie.

Privatizarea și conformarea la cerințele de mediu, ignorate și ele

”Celelalte unități de producție, și anume Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan, își continuă activitatea de exploatare și recuperare a huilei. Acestea vor începe procesul de privatizare”, se mai arată în documentul european.
Mai mult, alte două unități miniere – din cele ce ar fi trebuit privatizate- au intrat pe programul de închidere.
Ideea privatizării a fost anulată în 2015. Atunci, administrarea specială de la CEH a fost ridicată. Asta pentru ca producătorul de energie să primească un ajutor de salvare.
Tot autoritățile române au furnizat europenilor și un plan de măsuri pentru a atenua impactul asupra mediului al producției de cărbune. Acesta prevedea lucrări pentru închiderea depozitului de cărbune în condiții de siguranță dar și lucrări de demolare a clădirilor din incinta minei. 
O altă componentă era legată de captarea și recuperarea metanului din straturile de huilă. Ultimul punct prevedea investiții legate de desulfurare și stocarea cenușii în mediul dens din apropierea termocentralelor Mintia și Paroșeni. Doar Paroșeniul are desulfurarea aproape gata. La Mintia nici nu a început conformarea la condițiile de mediu impuse de UE.

Scandal la Vulcan. Un pacient a murit. Familia acuză actul medical

Două comisii vor fi constituite la Spitalul Municipal Vulcan. Una medicală și una disciplinară. Totul după ce un bărbat a murit, în cursul dimineții de miercuri. Familia aduce mai multe acuzații, însă până la această oră conducerea unității medicale nu a primit nicio sesizare scrisă.

Pacient decedat. Acuzații aduse

Doghi Gruia s-a prezentat la medic încă din cursul săptămânii trecute. După o serie de vizite, inclusiv la spital, unde a și fost internat, bărbatul a murit în cursul dimineții de miercuri. Certificatul medico-legal arată bronhopneumopatia ca și cauză ce a condus la edemul pulmonar și insuficiența cardio-respiratorie. Bărbatul a fost găsit mort, în spital, în cursul dimineții de miercuri. Iar familia susține că au existat neconcordanțe în actul medical.

Trimis de la raze pe motiv că nu mai sunt fonduri.

Conform membrilor familiei, bărbatul de 50 de ani, a dat, încă de săptămâna trecută, semne ale unei gripe sau viroze. A fost la medicul de familie care i-a dat trimitere la raze. Prezenta dureri în capul pieptului și nu putea respira.
”Doctorul de la raze, i-a spus că nu sunt fonduri și să meargă acasă că e o viroză, asta trece într-o zi două”, spun reprezentanții familiei.
Directorul Spitalului Municipal Vulcan, Cătălin Popa, susține că la fel ca la oricare alt spital, fondurile se epuizează. Asta nu îneamnă însă că pacientului nu i se face radiografia, dar trebuie să îndeplinească criteriul de urgență. La acest moment nu se știe însă dacă medicul de familie a considerat că starea bărbatului constituie o urgență sau nu.

Stare agravată


Rudele decedatului spun că la o zi după pățania cu razele, bărbatul s-a simțit mai rău.
„Ne-am deplasat la spitalul din Vulcan și pneumologa i-a făcut o injecție și i-a prescris medicamentație de 200 lei. L-a trimis acasă, spunând că nu e caz de internare. În data de 19.02 s-a internat în Spitalul Vulcan, secția interne. Medicii de aici au constat că are o viroză urâtă, având saturația plămânilor sub 50%, normală fiind 97. A fost intubat pentru a i se oxigena creierul. În urma discuțiilor purtate cu mediul tatălui acesta a declarat că “e cel mai grav pacient pe care la avut în spital vreodată”, spune fiul bărbatului.
Potrivit acestuia, cum tatăl lui avea și silicoză de gradul III, s-a așteptat sosirea din Petroșani a doctorului Nicolae Petre.
”Acesta i-a acordat ajutor tatălui după ce l am așteptat aproximativ 4 ore pline de intervenții și rugi”, spune fiul decedatului.
Medicul spacialist în boli de plămâni i-ar fi transims că tatăl său are o viroză foarte urâtă, ”cu saturația plămânilor sub 50 la sută, că nu i se oxigenează creierul și poate oricând să moară în somn”.
”După aceasta doctorul ne-a spus că abia a doua zi va discuta cu doctorița tatălui meu pentru a lua o decizie corectă de a-l transefra. Ne-am exprimat dorința de a fi transferat la spitalul din Petrosani însă aceștia nu au fost de acord. În dimineața de 21.02 am fost sunați de personalul medical, spunându-ne că tata a fost găsit decedat în patul din spitalul Vulcan”, încheie bărbatul.

Medicul specialist de la Petroșani: Nu m-a chemat nimeni de la Petroșani. Am fost de gardă în noaptea de marți spre miercuri

Doctorul Nicolae Petre  susține că a fost de gardă în noaptea de marți spre miercuri, iar starea bărbatului era una gravă.
”Eu am fost de gardă ieri, nu m-a solicitat nimeni să-l văd. L-am văzut în gardă. Cazul era destul de grav. De ieri le-am spus că se poate întâmpla orice. Era cardiac, avea inima mărită, hepatită, debut de diabet, silicoză, saturația de oxigen 40 la sută, oricând putea intra în stop cardiac, în stop respirator. Azi dimineață a fost găsit decedat. A fost la baie, a renunțat la oxigen… Am încercat să-l salvez, dar nu s-a mai putut”, a declarat doctorul Petre.

Manager spital Vulcan: Se fac verificări

Doctorul Cătălin Popa, directorul Spitalului Municipal Vulcan, a declarat, pentru Gazeta de Dimineață, că se vor face verificări.
”Am dispus ca mâine dimineață să am toate documentele care au legătură cu acest pacient. Nu există încă o sesizare din partea familiei. Am vorbit cu soția. S-au formulat verbal acuzații de genul ”nu-i mai lăsați că omoară oameni””, a spus Popa.
Directorul spitalului susține că vor fi constituite, la nivelul unității medicale, două comisii: una medicală și una disciplinară. Asta pentru a se verifica dacă s-au încălcat regulamentele medicale sau cele de funcționare și de ordine interioară.
”Este o acțiune de durată, însă am promis familiei că vom verifica. Ne vom face treaba. Trebuie însă să avem și o sesizare scrisă, o descriere a evenimentelor. Dacă va fi nevoie, vom cere și ajutorul Colegiului Medicilor, însă trebuie să respectăm toți pașii aferenți unor astfel de verficări”, a completat Popa.
Managerul unității medicale din Vulcan susține că dacă verificările scot la iveală încălcări ale normelor medicale sau regulilor de funcționare se vor lua măsurile care se impun.

Vulcan / „Experimentul Crividia”


de Gheorghe OLTEANU
Ieri dimineaţă am experimentat, cu maşina, un drum la Crividia. Nu am greşit numind astfel parcursul traseului cum este cel din oraş şi până la mina Vulcan. Din fericire, eu experimentez asta din când în când. Dar închipuiţi-vă ce calvar este pentru proprietarii autoturismelor care fac asta zi de zi. 
După ce am chibzuit bine,
m-am gândit că nu-i neapărat nevoie să fac multe fotografii. Chiar dacă le-aş fi pozat numai pe cele de la intersecţia cu Decebal şi până la poarta minei aş fi umplut binişor cardul de memorie al aparatului de fotografiat. Or, mai aveam nevoie de spaţiu pentru orice eventualitate. Nu o dată locuitorii din Crividia şi vulcănenii care lucrează la mină s-au plâns de starea dezastruoasă a acestui drum. Mi-a plăcut o poză, făcută noaptea, la luminilor farurilor maşinii, şi postată pe Facebook. Inspirat fotograful! Zici că a reţinut, în imagine, o mostră de sol selenar. 
De fiecare dată
când curge cu reclamaţii şi sesizări în privinţa asta, răspunsul administraţiei publice locale vulcănene vine sub forma unor promisiuni. Ultima este aceea prin care drumul va fi complet reparat posibil în cursul acestui an. Când şi alte străzi vulcănene paradite în ultimul hal ar urma să fie asfaltate. Iar nu numai cosmetizate cu piatră roşie, nisip şi macadam. În consiliul local doar doamna Angela Stoica mai are îndrăzneala să-i amintească primarului Gheorghe Ile de gropile în care, şi ea, este nevoită să dea cu „Jetta” ei personală. Efectul demersurilor sale de acum este însă zero barat. Asta e. Nu mai suntem cu zece-douăzeci de ani în urmă! 
Închei cu ceva
care nu are legătură cu starea drumului, ci cu tulburările la capitolul buna creştere de care suferă unii. Deşi containerele de gunoi de la punctul social aflat lângă podul de peste Jiu, la intersecţia cu strada Abatorului, sunt pe jumătate goale, împrejur e plin de mizerii. Ce efort mare ar fi trebuit să depună schizofrenicul care i-a dat drumul plasei cu gunoi exact pe mijlocul trotuarului!

Sursa: http://www.zvj.ro/articole-47091-Vulcan++nbsp++bdquo+Experimentul+Crividia+rdquo.html

Cel mai bogat rrom din Hunedoara! În curte a pus gresie din cea mai fină, gardurile sunt din aur, iar fațada este din marmură albă

Puiu Englezu a devenit celebru acum cativa ani, atunci cand a aparut la o nunta de la Timișoara unde canta Nicolae Guta cu o cravata facuta din zale de aur. De altfel, unul dintre cei mai bogati rromi din tara si-a pus aur peste tot, mai ales in vila sa din Hunedoara, acolo unde pana si mobilierul este suflat in aur.
Puiu Englezu a inceput constructia vilei din Hunedoara acum cativa ani, dar nu s-a grabit sa o termine, pentru ca a vrut sa aiba parte de cele mai bune materiale si finisaje. Mai intai, el s-a ocupat de interior, achizitionand mobila de lux, precum si gresie si faianta din cele mai scumpe.
In ultima perioada, Puiu Englezu s-a dedicat finisarii fatadei. El a adus cei mai buni mesteri, care au pus marmura alba pe ziduri, ornandu-le si cu piese din ipsos. Rromul si-a filmat vila si le-a aratat rezultatul amicilor sai. Prietenii lui Puiu Englezu au fost impresionati de cum arata vila acestuia. „A bagat bani in acoperisul ala cat baga altii in toata casa…Zici ca e catedrala San Pietro!”, au comentat apropiatii lui Puiu Englezu.

Ora de vară dispare! Decizie luată cu majoritate de voturi în Parlamentul european


Uniunea Europeană a decis, prin majoritatea voturilor deputaților, ca anul să nu mai fie împărțit în ora de iarnă și ora de vară. Astfel, s-ar putea ca luna viitoare să nu mai fim nevoiți să dăm ceasul înainte.
La sfârșitul anului trecut, Lituania a înaintat o cerere prin care îi cerea Uniunii Europene să renunțe la ora de vară. Asta pentru că era inutilă și punea în dificultate mare parte din locuitori. Lituania susținea că majoritatea oamenilor consideră enervant că trebui să-și adapteze ceasurile de două ori pe an.
Că are sau nu sens, nici nu mai contează. Cert este că rezoluția a fost votată de majoritatea deputaților, urmând ca România și restul statelor membre să fie o adopte, după ce își vor da acordul.
Rezoluţia a fost susţinută de doar 70 de deputaţi, după ce mai multe organizaţii, printre care și Asociaţia împotriva dublei ore de vară, au denunţat schimbările de oră şi efectele lor nocive asupra sănătăţii, considerând „discutabile” economiile la energie realizate prin schimbarea orei. Parlamentul European a cerut Comisiei Europene o evaluare „în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte „dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene, relatează Reuters.
Deputații europeni au acționat în consecință, după ce au luat în calcul mai multe variante. Prima ar fi disconfortul creat de schimbarea ceasului de două ori pe an, a celui fizic dar și biologic. În plus, deși s-a crezut că zilele mai lungi din timpul verii ajută la economisirea energiei, lucrurile stau puțin diferit. Unele studii au arătat că, în mare parte, energia este economisită, dar nu la nivelul scontat. Deci e degeaba.
Dintre cei 549 de deputați prezenți, o majoritate de 384 au votat să se renunțe la cele două fusuri orare de peste an, iarnă și vară. Astfel, ora de vară ar urma să fie scoasă din practică, iar ora de iarnă să fie valabilă pe întreg parcursul anului.
Majoritatea rezoluțiilor puternice, de impact, sunt luate din considerente economice. Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin, propusă în secolul al XVIII-lea. Ideea orei de vară a apărut și ca o necesitate de război.
Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. Scopul a fost economisirea rezervelor de cărbune necesare producției de război. Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu. Astfel, și România a adoptat pentru prima dată ora de vară în 1917. Asta până în 1943, când practica a fost suspendată.

Analiză: Ce-am câștigat și ce-am pierdut la 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană

Analiză: Ce-am câștigat și ce-am pierdut la 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană

În 2017 s-au împlinit 10 ani de la accederea României în Uniunea Europeană, moment  care a trecut aproape neobservat de către românii de rând. De altfel, nici mass-media nu a acordat vreo importanță acestui prag psihologic, preferând să abordeze subiectul superficial, de o manieră festivistă.

Având în vedere accentul care se pune pe apartenența României la „clubul” european, s-ar fi putut crede că momentul va fi sărbătorit cum se cuvine, pentru a marca realizările statului și poporului român din ultima decadă. Dar nu a fost așa, iar încercările de a populariza subiectul s-au lovit de indiferența românilor.

De ce nu sunt românii entuziaști în ceea ce privește aniversarea aderării la Uniunea Europeană? 

Am pornit analiza de la acest articol apărut la finele lunii ianuarie în publicația Pressone.

Practic, analizând analiza, nu este deloc greu să realizezi că pe baza celor 10 indicatori, România a pierdut mult mai mult decât a câștigat prin intrarea în UE.

De altfel, la o cercetare mai profundă, până și indicatorii care sunt considerați benefici de către autor sunt de fapt, semne ale unui declin. Spre exemplu, chiar dacă acceptăm că „migrația celor mai puțin calificați profesional dintre concetățenii noștri − pentru care, de altfel, nu existau prea multe oportunități − a fost în genere benefică”, nu putem să nu vedem downside-ul: acești români au fost sau vor fi înlocuiți de către persoane din lumea a treia, din Asia și Africa. Fenomenul este deja vizibil în marile orașe și s-a petrecut pe nesimțite, în timpul ce unii erau ocupați cu Dragnea.

Cum poate fi „benefic” pentru o țară - o comunitate, ca o parte din populația activă, perfect integrată cultural, să fie înlocuită de persoane străine, unele dintre ele neintegrabile cultural? Asta ca să nu mai vorbim despre „Sindromul Italia”, despre familiile dezintegrate și despre copiii care vor crește fără mamă și fără tată. De exodul creierelor nici nu mai pomenim. Comparativ, în ultima sută de ani, Marea Britanie, SUA sau Brazilia și-au mărit populația. 

Creșterea importurilor, indiferent de furnizor, este mereu un motiv de îngrijorare. Faptul că odată cu intrarea României în Uniune am început să importăm și din țări precum Albania, Macedonia sau Maroc nu este un semn încurajator, decât dacă aceste achiziții ar fi însoțite și de exporturi. Dar ce să exporți? Până și matusalemicul șef al BNR a observat că România importă chiar și „foarte multe mere”.

Veniturile unei gospodării au crescut cu 2.000 de lei, dar, ne spune autorul, diferența față de cheltuieli se duce lunar către bănci. Cu alte cuvinte, o parte a populației a rămas la nivelul din 2006, cheltuind aproape cât produce, în timp ce o alta este îndatorată la bancă. Cine este mai câștigat? Rămâne ca fiecare să-și răspundă singur la această întrebare.

De asemenea, acest factor nu ia în calcul cum sunt formate gospodăriile: locul familiilor cu cel puțin patru persoane a fost luat de familiile cu trei persoane, uneori chiar gospodării formate dintr-o singură persoană. În cazul acesta, care este progresul?

Un reportaj de la Digi 24 anunța triumfalist că „Primii zece ani ca stat membru au adăugat un plus de 62 de miliarde de euro PIB-ului României, de la 98 de miliarde de euro la sfârșitul lui 2006 la peste 172 de miliarde de euro în 2016”, dar și că „Investițile străine au contribuit din plin la această creștere, prin firmele înființate care au creat locuri de muncă pentru sute de mii de români. Aproape 33 de miliarde de euro au intrat în țară de la 1 ianuarie 2007 și până în această toamnă”.

Acestea sunt statisticile. Ceea ce nu ne spun aceste cifre este că maxim jumătate PIB-ul României este creat de români.Conform studiului realizat de ZF în colaborare cu PIAROM  în 2017- străinii au 50% din bussinesul total al României, aceștia dominând industria, telecomunicațiile și sistemul bancar.În ceea ce privește exporturile, românii contează doar în agricultură, restul „tortului” fiind rezervat străinilor. Și la agricultură putem menționa că 40% din terenul agricol este înstrăinat (sursa Digi 24), această cifră neluând în calcul și pe cei care dețin teren prin intermediari români.

În aceste condiții, nu este de mirare că numărul cinematografelor a scăzut dramatic (atât de mult că au trebuit să programeze filme gay la MȚR), că numărul sportivilor legitimați oficial − indiferent de sport − s-a prăbușit și numărul medaliilor câștigate de sportivii români la Jocurile Olimpice s-a subțiat teribil.

Este normal să fie așa într-o economie dominată de străini. Este la mintea cocoșului că aceștia se vor concentra pe obținerea și repatriarea profitului, că doar nu au venit mii de kilometri ca să finanteze câștigarea Ligii Campionilor de către Dinamo.
 
În orice țară civilizată, investițiile în sport și cultură sunt realizate de categorii majore: oamenii de afaceri locali, fie de comunitate. Cum primii sunt puțin inoportunați momentan, iar comunitățile locale  - în special din orașele mici și mediul rural -, au beneficiat de  „Cel mai impresionant fenomen recent” respectiv, „migrația românilor spre Occident”, această prăbușire sportivă și culturală, ce ține de sănătatea națiunii, va continua.

Concluzionând, putem spune că de aderarea la UE au beneficiat grupuri răzlețe de interese sau profesionale, o mică parte dintre cetățenii activi ai țării și cam atât. Mai precis, putem spune că s-au mărit posibilitățile pentru dezvoltarea individuală a persoanei, ca să zicem așa.
 
Din punct de vedere comunitar, al națiunii române, se pot constata în mod obiectiv următoarele: am cedat pârghiile vitale economiei (finanțele, industria și comunicațiile), nu mai producem decât alimente și/sau mobilă și alte piese mici, am devenit mai puțini, mai bătrâni și mai îndatorați la bănci. Nu mai pun la calcul „sporirea influenței celor ce resping tradițiile” sau romgleza. Practic, dacă vom continua în același ritm, în câteva zeci de ani vom ajunge o țară doar cu numele, în care străinii vor veni să observe comportamentul unei comunități cu o cultură veche și exotică, dar pe cale de dispariție.

Ca să fie admisă în UE, României i s-a cerut să își distrugă economia. Cei care au condus țara n-au subminat-o, ci au distrus-o. Această infracțiune nu există în Codul Penal



Uniunea Europeană nu avea nevoie de o țară în care industria și agricultura să funcționeze la parametri europeni. Ca să fie admisă în UE, României I s-a cerut să își distrugă economia și Iliescu & company au acceptat. Ei n-au subminat economia, ci au distrus-o. Această infracțiune nu există în Codul Penal.
Jalea din economie
În 1990 România avea o economie autarhică, suficient de dezvoltată ca să se poată descurca fără să importe mare lucru. În schimb aveam un export cu un excedent dintre cele mai mari din lume. România prin lege nu mai exporta materii prime de niciun fel, ci numai produse prelucrate, care încorporau în ele cât mai multă muncă şi creativitate, dând astfel de lucru la toată lumea. Bunăoară, de ani de zile din România Socialistă nu se mai exporta cherestea sau bușteni, ci numai mobilă sau alte produse rezultate din prelucrarea superioară a lemnului.
Simbolul şi imaginea cea mai grăitoare a potenţialului economic românesc ne-o oferă Casa Poporului, clădire gândită să fie cea mai mare din lume, aşa cum chiar şi este. Semnificativă este ambiţia lui Nicolae Ceauşescu de a folosi la construcţia acestui palat fără egal de majestuos şi de impozant, numai produse ale economiei româneşti, începând cu utilajele folosite în procesul de construcţie – macarale, escavatoare, camioane, benzi rulante etc., şi terminând cu materialele de finisaj: marmură, mobilier, covoare, candelabre etc. Această economie prosperă permisese statului român să se achite de datoria externă contractată în anii ’70. Nota bene: Acel împrumut a fost folosit numai pentru investiţii, pentru dezvoltare, pentru tehnologie de ultima generaţie.
În primăvara anului 1989 Nicolae Ceauşescu anunţă achitarea datoriilor externe şi emite una dintre cele mai ciudate legi, o lege care interzicea pe viitor guvernului român să mai contracteze împrumuturi externe. Iar pentru ca şocul produs astfel marii finanţe mondiale să fie complet, Ceauşescu iniţiază, împreună cu Libia şi Iran, înfiinţarea unei bănci care să dea credite ţărilor în curs de dezvoltare cu o dobândă de 3%. De ce 3%? Poate pentru că aceasta era dobânda percepută de CEC de la cetăţenii români!… O dobândă de vis în zilele noastre…
Succesul politicii economice duse de Ceauşescu avea în spate şi anii îndelungaţi în care biet românul a trebuit să strângă cureaua până le refuz, să dârdâie de frig şi să îndure o serie lungă de umilinţe. Dar aceasta era partea nevăzută a lucrurilor, cealaltă, spectaculoasă, evidentă în statistici şi în mulţimea de construcţii civile şi industriale de pe întreg cuprinsul României, ameninţa să devină un exemplu contagios pentru ţările aspirante la un statut de demnitate naţională! Unde ar ajunge marea finanţă mondială dacă toate ţările ar adopta modelul românesc şi ar interzice prin lege guvernului să mai aibă de-a face cu Fondul Monetar Internaţional sau cu Banca Mondială?!…
Ba mai mult, pentru ceea ce făcuse, Nicolae Ceauşescu trebuia şi pedepsit. Crezuse în capacitatea românilor de a-şi industrializa economia, de a o face performantă şi capabilă să concureze pe piaţa internaţională economii şi produse economice cu o mare tradiţie. Pentru potenţialul economic la care România ajunsese, Nicolae Ceauşescu se considera îndreptăţit să ceară pentru România un loc la masa sau în clubul ţărilor dezvoltate! Refuzul şi reţinerea acestora era evident. În primăvara aceluiaşi an fatidic 1989, presa internaţională face cunoscut că România este capabilă să producă arme nucleare, bombe atomice, aspirând astfel la intrarea în grupul atât de select şi de restrâns al ţărilor posesoare de armament atomic, alături de SUA, URSS, Anglia, Franţa, China, India, Pakistan, Israel şi… şi cam atât!
Repet: România lui Nicolae Ceauşescu devenise un exemplu periculos, care punea în discuţie sistemul financiar mondial, căci dovedea posibilitatea şi deopotrivă necesitatea ca o ţară care vrea să se dezvolte să o facă fără ajutorul şi asistenţa otrăvită a finanţei mondiale. De aceea experimentul românesc trebuia curmat, iar Ceauşescu pedepsit în mod exemplar: cine va mai face ca el, ca el s-o păţească! Cine va mai îndrăzni să conceapă o dezvoltare economică fără controlul şi asistenţa finanţei mondiale, internaţionale, nu va reuşi decât să-şi ducă ţara la dezastru! …Cam aceasta este învăţătura de minte, mesajul pentru liderii ţărilor mici şi mijlocii al spectacolului de la Târgovişte din 25 decembrie 1989.
Numai că asasinarea lui Ceauşescu nu avea niciun sens dacă România rămânea mai departe în posesia potenţialului economic la care o ridicaseră cei 25 de ani de dictatură ceauşistă. („Dictatură de dezvoltare”, după expresia lui Viorel Roman.) Aşa că după asasinarea aproape rituală a lui Nicolae Ceauşescu s-a trecut la distrugerea rezultatelor dobândite prin politica acestuia, adică s-a trecut la demolarea sau înstrăinarea obiectivelor economice construite de români după 1965. Acesta a fost scopul ultim şi propriu zis al „Revoluţiei” din decembrie 1989. Sub pretextul privatizării s-a produs un jaf fără egal în istoria României.
Dar, atenţie! Nu jaful a fost scopul principal al privatizării. Când în casă îţi intră hoţii şi îţi fură un tablou, îţi rămâne speranţa că poliţia va recupera tabloul şi îl vei primi înapoi. În cazul României, marii profitori ai privatizării nu au avut onestitatea şi comportamentul normal al …hoţului cinstit, de dintotdeauna, care fură ca să se folosească de obiectul furat, substituindu-se proprietarului. Ci noii proprietari, majoritatea „investitori străini”, au cumpărat pe bani puţini fabrici, uzine, clădiri etc., iar după ce s-au văzut proprietari au trecut la demolarea rapidă a acestora, astfel că în momentul de faţă dacă statul român ar încerca să ia înapoi fabricile şi uzinele care s-au privatizat în mod fraudulos, vom constata că acele uzine falnice au fost demult demontate şi vândute la fier vechi, inclusiv utilaje de mare tehnologie care în 1990 reprezentau ce era mai nou şi mai performant în domeniu.
Suntem victimele unei diversiuni şi manipulări cinice atunci când peste tot se vorbeşte de marii corupţi care au cumpărat de la stat pe mai nimic complexe industriale inestimabile. Adevărata tragedie a României o constituie mulţimea de obiective economice care au fost scoase din funcţiune, producând astfel milioane de şomeri, iar după aceea au fost demolate, distruse, astfel că azi, dacă am vrea, nu mai avem ce re-pune în funcţiune.
Un hoţ normal, când te fură, o face din lăcomie, din dorinţa câştigului uşor, nemuncit. Dar cine îţi intră în casă şi pleacă cu mâinile în buzunar fără să ia nimic, dar lasă în urmă prăpădul, distrugând tot ce aveai mai de preţ în casă, acela nu este un ins corupt, un ins stăpânit de o josnică lăcomie nesăţioasă, ci este un individ care te urăşte! Care nu poate suporta să te vadă în rândul lumii, căruia orice succes al tău „îi stă în gât”!
Încă o dată: privatizarea de după 1990 s-a transformat în jaf neruşinat! De pe urma căruia s-au îmbogăţit o mână de „întreprinzători”. Dar nu din pricina acestor delapidatori am ajuns azi în situaţia de faliment al statului. Azi statul român nu mai are de unde colecta la buget impozite şi alte dări către stat, azi statul român a ajuns să se împrumute la finanţa mondială ca să aibă din ce plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Această catastrofă au produs-o acei „întreprinzători” care au sistat procesul de producţie, care au distrus sau au scos din ţară utilajele aflate în dotarea uzinelor vândute „cu un dolar”. Nu preţul mic cu care s-a vândut IMGB-ul contează cel mai mult, ci diminuarea producţiei acestui mare combinat industrial, al cărui aport la bugetul statului şi la fondul social a scăzut de zeci de ori. Singură producţia de şomeri a IMGB şi a întregii noastre economii a crescut după 1990 în cifre de neimaginat înainte de 1990.
Pe scurt, guvernanţii de după 1990 nu au urmărit privatizarea economiei româneşti, ci distrugerea acesteia. Dintr-o ţară industrială cu o economie autarhică prosperă, cu excedent în balanţa comerțului exterior, România post-decembristă s-a transformat într-o ţară bananieră de consum, piaţă pentru producţia de marfă a altor ţări, o ţară îndatorată până peste cap finanţei mondiale.
România este azi o colonie. Atât prin nivelul economiei, cât şi prin maniera în care este guvernată de partide şi politicieni aserviţi altor interese decât cele autentic naţionale.
România este o ţară ocupată. Ocupată şi redusă la ascultare nu de armatele altor state, nu prin forţa armelor, ci prin forţa tratatelor şi contractelor semnate de guvernanţii noştri. Ei se menţin la putere cu sprijinul discret, dar atât de eficient, al celor care beneficiază de pe urma trădării, a vânzării de Neam şi Ţară.

După 130 de ani, una dintre cele mai vechi rute feroviare din România se închide definitiv



După o istorie de 130 de ani, calea ferată Hunedoara-Simeria nu va mai avea călători
CFR Călători se va retrage permanent, de la 1 martie, de pe ruta Hunedoara – Simeria, una dintre cele mai vechi din ţară, au anuţat reprezentanţii companiei. Şase trenuri Regio circulă pe traseul de 18 kilometri între municipiul Hunedoara şi oraşul Simeria, însă deseori vagoanele sunt aproape goale. În 2015, timp de opt luni, ruta feroviară Hunedoara – Simeria a fost închisă, o dată cu suspendarea activităţii societăţii Regiotrans, care nu a mai primit certificatul de siguranţă feroviară. Ulterior, Regiotrans şi-a reluat activitatea pe alte trasee, însă nu şi la Hunedoara, unul dintre motive fiind lipsa clienţilor.
Şi gara Hunedoarei se află într-o situaţie dificilă. De la începutul anului 2018, clădirea ei a rămas închisă, după ce o bucată din tavanul sălii mari s-a prăbuşit.
Cei 16 kilometri ai tronsonului feroviar Hunedoara – Simeria au fost construiţi în anii 1883 şi 1884, în urma unui proiect realizat de societatea Deutch & Haas, iar la începutul lunii iunie a anului 1884, calea ferată a fost dată în folosinţă. În deceniile următoare, datorită dezvoltării oraşului Hunedoara şi a siderurgiei, calea ferată a devenit tot mai importantă pentru comunitate. În anii 1950 statul a dezvoltat proiectul feroviar, construind pe acelaşi tronson o reţea de linii industriale necesare combinatului siderurgic, lungimea totală a acestora depăşind 150 de kilometri. În 1984, linia CFR Hunedoara – Simeria a fost electrificată.
Gara Hunedoarei a fost construită în anii 1950, iar clădirea ei adăposteşte două fresce unice, zugrăvite în aceaşi perioadă, în stilul realist-socialist. Unul dintre tablourile imense înfăţişează o scenă din vechile uzine ale oraşului, menită să aducă omagii constructorilor şi oţelarilor din combinatul siderurgic. Cel de-al doilea tablou oferă detalii despre modul în care hunedorenii petreceau în acei ani la iarbă verde, pe dealurile oraşului, înconjuraţi de decorul din care fac parte primele cartiere de blocuri ale Hunedoarei şi furnalele din anii 1950 ale oraşului. Frescele sunt degradate şi devastate parţial de igrasie.
În trecut, trotuarele largi, ornamentate cu vase şi scuaruri de flori, erau supraglomerate de sutele de muncitori care aşteptau să plece cu trenul spre combinat. Gara avea un restaurant, două săli de aşteptare, iar în jurul ei câteva baruri şi terase îi primeau pe navetiştii combinatului siderurgic. Cele mai multe dintre încăperi au fost puse sub lacăt.
sursa: ziuadevest.ro

Sterge praful, daca trebuie, dar ...O casa devine un camin atunci cand poti scrie "Te iubesc" pe mobila.



Sterge praful, daca trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,
Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,
Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,

Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,
Muzica de ascultat si carti de citit,
Prieteni de iubit si viata de trait.

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo, afara,

Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,
O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte:

Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.
Iar cand va fi sa te duci, si va trebui sa te duci o data si-o data,
Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.

Nici nu pot sa va spun cat de multe ore, nenumarate, mi-am petrecut facand curatenie!

Obisnuiam sa petrec 8-12 ore pe zi in fiecare weekend, ca sa ma asigur ca totul este perfect "in caz ca vine cineva".
Apoi mi-am dat seama intr-o buna zi ca nimeni nu mai avea sa vina.Erau cu totii afara, traindu-si viata si distrandu-se!

Acum, cand vin oameni la mine in vizita, nu simt deloc nevoia sa justific "starea" in care se prezinta casa mea. Ei sunt mult mai interesati sa afle ce am mai facut pe cand eram plecat, traindu-mi viata si distrandu-ma.

Daca inca nu v-ati dat seama, va rog sa fiti atenti la acest sfat:

Viata e scurta.

Bucurati-va din plin de ea!

O casa devine un camin atunci cand poti scrie "Te iubesc" pe mobila.


PRAFUL - sursa internet


Hunedoara e şi el: Dragoş Dula


Iubeşte Valea Jiului şi munţii ei cu fiecare fibră a fiinţei lui şi asta se vede prin fotografiile pe care le face în turele din fiecare sfârşit de săptămână în natură. Venind dintr-o familie de oameni pasionaţi de fotografie şi munte, petroşăneanul Dragoş Dula, de 45 de ani, se pricepe de minune să arate lumii întregi cât de mult merită vizitată Valea Jiului.
Gazeta de Dimineaţă: Cum ai început să promovezi zonele frumoase ale Văii Jiului?
Dragoş Dula: Nu cred că a fost neapărat un scop în sine… Iniţial publicam fotografii din turele montane pe care le făceam cu amicii mei, într-un cerc oarecum mai restrâns… Ulterior am văzut că tot mai multă lume este interesată de fotografiile mele. Asta s-a întâmplat în timp, pot să spun şi ca urmare a evoluţiei mele ca fotograf… O contribuţie majoră cred că o are şi impactul siteurilor social-media, în special Facebook. Faptul că oamenii din toată lumea pot privi imagini din locurile dragi, pentru mulţi acestea fiind locurile copilăriei…
Gazeta de Dimineaţă: De ce abordarea ta se axează mai mult pe natură, pe munţii Văii Jiului?
Dragoş Dula: Munţii care înconjoară Valea Jiului sunt munţii pe care i-am cunoscut încă din primii ani ai copilăriei. Cu bunicul meu, Aurel Dula, un pasionat montaniard şi cunoscut inginer miniere, ulterior cu tatăl meu, am început să colind munţii de aici de la o vârstă fragedă. Îmi aduc aminte că aveam doar câţiva ani când am făcut prima excursie în Retezat, cu tatăl meu, Aurel Dula. De fapt lui îi datorez întru totul pasiunea mea pentru munte şi fotografie. Pentru cei care cunosc munţii de aici, Retezatul este superlativul, dar şi Parângul, Şureanul sau Retezatul Mic sunt munţi dragi mie. Am avut ocazia să ajung şi în Tatra sau la noi, în Făgăraş. Însă, cum spuneam, Retezatul este dragostea mea!
Gazeta de Dimineaţă: Nu eşti singurul. Am mai întâlnit oameni care spun că Retezatul îi atrage în mod deosebit. Ce te atrage atât de mult?
Dragoş Dula: Totul… Diversitatea care se manifestă peste tot, începând cu relieful, flora sau fauna. Multitudinea de văi, căldări, lacuri glaciare, diversitatea speciilor de plante şi flori de munte, dintre care bujorul de munte, genţiana sau regina florilor de munte, floarea de colţ. De asemenea mă mai încântă abundenţa, din fericire încă, a speciilor de animale, cum ar fi ursul sau capra neagră, marmota sau râsul, ca să enumăr doar câteva. Nu în ultimul rând mă atrage frumuseţea unică a peisajelor. Cine a ajuns în căldarea Bucurei, chiar şi pentru o singură dată, nu are cum să nu fie uimit de unicitatea locurilor.
Gazeta de Dimineaţă: Pot fi toate aceste lucruri prinse într-o fotografie? 
Dragoş Dula: Toată lumea cunoaşte celebra frază: „o fotografie face cât o mie de cuvinte”. Da, uneori, o fotografie poate să cuprindă şi să transmită o sumedenie de lucruri, începând cu frumuseţea peisajului, atmosfera din momentul apăsării pe declanşator şi, în cazul fericit, să sugereze o anumită stare care să-l transpună pe cel care o priveşte, cu mintea şi inima acolo…
Gazeta de Dimineaţă: Cât de mult depinde o fotografie de măiestria fotografului şi cât de marca aparatului de fotografiat?
Dragoş Dula: Legat de marca aparatului, aş răspunde printr-o parabolă care nu-mi aparţine, dar care este valabilă şi în cazul meu. Când oamenii mă întreabă ce marcă de aparat folosesc, le răspund: „ochii mei”. Concret, folosesc un dslr de la Nikon, un model midle level. Aş mai adăuga că măiestria vine cu timpul. Un exerciţiu bun este pur şi simplu vizualizarea fotografiilor unor fotografi consacraţi, prin asta neînţelegând un proces de de imitare sau copiere.
Gazeta de Dimineaţă: Ai urmat cursuri de perfecţionare în domeniu sau tot ceea ce faci se bazează pe un simţ mai altfel al frumosului, comparativ cu restul lumii?
Dragoş Dula: Nu am urmat niciun curs. Am fost un autodidact, am citit cărţi de specialitate şi am urmărit nenumărate cursuri şi tutoriale pe teme foto, materiale care sunt, de altfel, accesibile oricui, pe internet. O contribuţie majoră a avut şi faptul că tatăl meu, un pasionat şi cunoscut fotograf, colaborator la numeroase publicaţii locale şi naţionale pe teme de turism, mi-a transmis pasiunea pentru frumuseţea muntelui. Paradoxal, în timpul vieţii lui nu am manifestat o înlinaţie anume spre fotografie, dar faptul că împreună am fost în multe ture pe munte a contribuit la „educaţia” mea în domeniul fotografiei.
Gazeta de Dimineaţă: Îţi poţi câştiga existenţa, în acest moment, din fotografie?
Dragoş Dula: Niciodată nu am privit fotografia ca pe un mijloc prin care să îmi câştig existenţa. În acest moment, totul se întâmplă din pasiune pură, este mai degrabă la nivel de hobby. În plus, eu am o înclinaţie spre fotografia de peisaj, ori în acest domeniu trebuie să fii foarte bun ca să poţi trăi din asta. Ca să fii fotograf pentru National Geographic, ca să dau un exemplu cunoscut, trebuie să ai un portofoliu la care acum îmi permit doar să visez.
Gazeta de Dimineaţă: Ce locuri ai vrea să fotografiezi? Unde vrea sufletul tău să ajungă?
Dragoş Dula: Hmmm… este o întrebare interesantă, ca şi întrebarea „Care este cea mai bună fotografie a ta?”, la care răspunsul ar fi „Următoarea, cea pe care n-am făcut-o încă”. Cred că inclusiv în România mai sunt locuri în care aş vrea să ajung sau să mă reîntorc. Dar Alpii ar fi o destinaţie. Şi, probabil, Canada…
Gazeta de Dimineaţă: De ce Alpii şi Canada?
Dragoş Dula: Întotdeauna m-au fascinat Alpii, primul contact vizual cu aceşti faimoşi avândul în urma vizionării unui film cu alpinişti a cărui acţiune se petrecea undeva în Alpi, dacă nu mă înşel era o ascensiune pe celebrul Mont Blanc. Cele mai frumoase peisaje de munte din Europa sunt din Alpi. În biblioteca mea se regăsesc o sumedenie de albume foto cu aceşti munţi. Iar Canada este de asemenea un paradis fotografic pentru fotografii de peisaj, în special zona Marilor Lacuri.
Gazeta de Dimineaţă: Ce-i lipseşte Văii Jiului? De ce crezi că nu reuşeşte să atragă mai mulţi turişti decât în prezent?
Dragoş Dula: Dacă mă întrebi despre genul de turism pe care îl practic eu, şi anume turism montan, hiking, cu rucsacul în spate şi eventual aparatul foto în mână, cred că Valea Jiului a fost, este şi va fi în permanenţă „călcată” de turişti, probabil un nucleu care îşi păstrează numărul, indiferent de trecerea timpului şi atâta vreme cât zona rămâne atractivă… Din punct de vedere economic, acest segment probabil nu ar aduce un câştig semnificativ zonei, pentru că, în general, aceşti turişti nu cheltuie foarte mulţi bani, majoritatea campând în corturi şi consumând alimentele aduse în rucsac. Dacă ne referim la turiştii care vin pentru practicarea sporturilor de iarnă, aici discuţia ar fi mai amplă, dar se rezumă la ceea ce reuşim să le oferim. Până în prezent, oferta noastră este sub cea a staţiunilor montane concurente, poate Straja să fie o excepţie. Prin ofertă înţeleg instalaţii de acces pe pârtii, pârtii moderne, instalaţii pe cablu, capacităţi de cazare corespunzătoare. Din nefericire, potenţialul existent este extraordinar, dar ceea ce s-a întâmplat –sau mai bine spus, nu s-a întâmplat – în acest domeniu din 1989 şi până în prezent este deplorabil.
Anamaria SANDA
http://gazetadedimineata.ro/