Românii nu mai au voie să plângă mortul timp de 3 zile. Amendă 10 000 lei



Este o lege a Guvernului Cioloș adoptată pe data de 23 noiembrie 2016 care a intrat în vigoare luna aceasta şi, cu siguranţă va stârni multe controverse.

Din strămoşi românul ține mortul  trei zile pentru a-l jeli, dar, conform noii legi, dacă nu e dus la groapă în 36 de ore familia defunctului riscă o amendă de până la  10.000 de lei.  “Sincer să fiu, n-am auzit până acum ca cineva să înhumeze decedatul în 36 de ore. Cred că o persoană de la Ministerul Sănătății a pus cifra greșit. Pentru că este, practic, imposibil. Termenul ar putea expira în toiul nopții”, a explicat Sebastian Cocoș, președintele Asociației Funerare din România.  ”Medicii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) se ocupă de controale, împreună cu polițiștii. Toate familiile sunt obligate să încheie contract cu o firmă de pompe funebre, iar noi, pe baza certificatului de deces, stabilim ziua și data morții. Și în funcție de asta și când are loc înmormântarea”, a completat acesta, potrivit ortodoxinfo.ro

Se spune că "unde-i lege nu-i tocmeală", aşa că românii trebuie să respecte noile reglementări dacă nu doresc să primească amenda destul consistentă.

Sursa: http://evz.ro/ingroparea-mortului-36-ore.html

Comentarii