Radio Bunelu

Drumul lui Băsescu, periculos pentru şoferi. Două sectoare de drum, închise circulaţiei publice


MINOLTA DIGITAL CAMERA
Nu numai că lucrările au stagnat de ani de zile, dar DN 66A, cunoscut ca „Drumul lui Băsescu” a devenit periculos pentru cei care vor să treacă din Valea Jiului în Herculane.
 
Ministerul Transporturilor atrage atenţia că două sectoare de drum sunt impracticabile şi, teoretic, închise circulaţiei rutiere.
 „Sectoarele de drum cuprinse între km 47+600 –km  66+204  şi km 66+204 – km 88+000 sunt drumuri de pământ, închise circulaţiei publice, impracticabile şi periculoase din punct de vedere al siguranţei circulaţiei. Sectorul de drum de la km 88 + 000 la km 99+000 este din beton de ciment degradat şi descompus, iar sectorul de drum de la km 99+000 la km 109 + 308 este pietruit şi pe acesta se execută lucrări de întreţinere curentă în cadrul contractelor multianuale, care constau în scarificare, aport de material pietros şi reprofilare”, anunţă Ministerul Transporturilor.
Iniţial, sectorul de drum de pe DN66A, km47+600 –km  66+204  a fost inclus în programul BEI (Banca Europeană de Investiţii) II, dar ulterior a fost retras. CNADNR a vrut să revizuiască studiul de fezabilitate pe acelaşi sector de drum, pentru care a fost emis şi un acord de ediu, iar în 2014 a demarat procedura de atribuire a contractului de servicii. Numai căî, un an mai târziu, procedura a fost anulată, din cauza ofertelor depuse care au fost inaccebtabile sau neconforme, după cum relevă documentele publice.
La ora actuală, lucrările la DN66A stagnează şi nu există nici sursă de finanţare identificată, astfel că este greu de spus dacă se vor relua vreodată.
Amenajarea DN66A reprezintă unul dintre cele mai controversate proiecte de infrastructură din România, pentru care activiştii de mediu s-au luptat chiar şi în instanţă ca să nu fie implementat. Pe de altă parte, şi finanţarea a fost asigurată în hop-uri, aşa că investiţia este departe de a fi finalizată. Construcţia DN66A a început în anul 2002, asta după ce în 1999 drumul forestier care traversa rezervaţiile naţionale Retezat şi Valea Cernei a fost ridicat la rangul de drum naţional. Până acum, au fost construiţi circa 20 kilometri din şosea, de la ieşirea din localitatea Uricani până în zona Câmpuşel, în Parcul Naţional Retezat. Până în 2010, urmau să fie finalizaţi şi restul de 18 de kilometri ai DN66A, până la Izvoarele Cernei, unde calea de acces se intersectează cu un alt drum naţional, DN67D, legând astfel Valea Jiului de Băile Herculane. Numai că ultimul tronson nu a fost nici acum modernizat. Iniţial, mai multe organizaţii ecologiste au contestat investiţia, pe motiv că şoseaua va afecta ecosistemul din rezervaţiile naturale. Ulterior, proiectul a primit avizele de mediu, însă nu a mai primit finanţare. În plus, nici DN67D nu este într-o situaţie mai bună, iar între Izvoarele Cernei şi Herculane drumul forestier este aproape inaccesibil. Drumul a primit numele fostului Preşedinte al României deoarece lucrarea a demarat pe vremea în care acesta era ministru al Transporturilor.
De precizat că scandalul legat de construirea acetsui drum este departe de final. Agent Green a informat despre controversele proiectului și Banca Mondială, instituția care a alocat o parte din banii pentru executarea tronsonului II, iar instituţia monetară internaţională ar fi promis să-și retragă finanțarea pentru tronsonul 3.
Carmen Cosman – Preda

Niciun comentariu: