Imagine din Uricani, oraşul cu care avea în trecut două mine. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Valea Jiului a fost în trecut un centru de putere economică, producând milioane de tone de cărbune. Acum majoritatea minelor sunt închise, scriu jurnaliştii The New York Times, într-un reportaj dedicat oraşelor miniere.
The New York Times a publicat, în ediţia din 9 aprilie, un reportaj din Valea Jiului, în care prezintă declinului oraşelor miniere. Articolul numit „Cum arată viaţa după cărbune” este însoţit de imagini sugestive din Lupeni şi Petroşani, din exploatările miniere şi din ruinele acestora.
„Minele de cărbune au fost odată un flux sanguin pentru România, o sursă de vitalitate economică în zilele dominaţiei comuniste. Panglicile scoase pe coşurile de fum au fost o semnătură a unui stat modern din secolul al XX-lea, iar minele bogate din Valea Jiului au angajat zeci de mii de oameni, generând oraşe vibrante. Minele, oraşele şi locurile de muncă s-au stins”, scrie The New York Times.
„Comunităţile prospere au fost construite în jurul minelor în timpul perioadei de glorie a cărbunelui. Locuitorii îşi amintesc că teatrul din Lupeni a fost realizat în perioada comunistă a României. Multe complexe miniere au avut propriile biblioteci şi cluburi”, scrie Kevin Granville, în The New York Times.
Fotografiile au fost realizate de Kevin Faingnaert, un fotoreporter sosit în februarie 2018 în Valea Jiulu
Minele închise
„Munca unui miner a generat multe altele în Valea Jiului: profesori de şcoală, comercianţi, medici şi asistente medicale. Şi spre sfârşitul secolului al XX-lea, minerii au fost reprezentaţi de o uniune agresivă a forţei de muncă. A fost o slujbă bine plătită; mulţi mineri câştigau dublul salariului mediu pentru acea zonă. Minele au fost subvenţionate de guvernul român. Dar aceste plăţi s-au încheiat în mare parte, fie din cauza constrângerilor bugetare şi a angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană, ceea ce a forţat închidera unităţilor. Mandatele UE privind aerul curat au determinat mai multe închideri.
În următorii câţiva ani, se aşteaptă să rămână numai două mine. În timp ce cărbunele oferă acum aproape o treime din necesarul de energie al României, această cotă va scădea în anii următori, pe măsură ce centralele electrice vor trece la gazele naturale. În 1996, România a produs 7,2 milioane de tone de cărbune. Acum produce mai puţin de două milioane de tone”, informează The New York Times.
Efectul de domino al închiderii minelor
Prăbuşirea cărbunelui a aruncat un văl asupra oraşelor Valea Jiului, din Munţii Carpaţi. Ca şi în alte regiuni postindustriale din întreaga lume, Valea este din ce în ce mai mult lăsată în urmă. Până în 1989, aproape 200.000 de oameni au numit regiunea casa lor. Acum, doar jumătate o mai numesc, scrie autorul articolului. Cinematograful din Lupeni, lăsat în paragină, o Dacia veche şi panorama oraşului Lupeni completează cu imagini descrierea oferită de jurnalişti.
„Când au început închiderile şi disponibilizările, veniturile şi cheltuielile gospodăriilor s-au prăbuşit. Complexele de locuinţe au fost golite, în timp ce familiile s-au mutat în alte zone pentru locuri de muncă, iar veniturile fiscale locale s-au scufundat. Închiderea minelor "ar avea un efect de domino în ceea ce priveşte locurile de muncă din Valea Jiului, un domino care s-ar putea opri doar cu prăbuşirea şi depopularea totală a regiunii", scriau cercetătorii români, Florin Faur, Diana Marchis şi Catalin Marian Nistor în 2017. Gavrilă Văduva a lucrat de peste 30 de ani în mina Livezeni din Petroşani, una dintre puţinele care încă operează, fiind la a treia generaţie din familia ca lucrător în minele de cărbune. "Le-am dat timpul, transpiraţia, munca grea şi chiar sănătatea noastră", a spus el, "şi în schimb nu vrem decât un salariu şi o pensie". Unii locuitori din Valea Jiului au luptat împotriva distrugerii împrejurimilor. Ei susţin că aceste complexe abandonate de exploatare a cărbunelui oferă comunităţii o memorie şi o identitate colectivă. Mai mult decât atât, ele indică patrimoniul industrial al structurilor, acum simboluri ale altor vremuri”, informează autorii reportajului.
După patru decenii
În 1977, David Andelman, jurnalist la The New York Times, dedica un reportaj amplu Văii Jiului, sub titlul, „România cutremurată de protestul minerilor”.
Corespondentul ziarului american a ajuns în oraşele din bazinul carbonifer la trei luni de la cele mai mari mişcări de protest din anii regimului comunist, greva minerilor din Lupeni. Jurnalistul a descoperit un orăşel sărac, cu o populaţie încă frământată de urmările evenimentelor din luna august a aceluiaşi an. De două ori în ultimele trei luni, relata acesta, cel mai recent în urmă cu două săptămâni, preşedintele Nicolae Ceauşescu a călătorit în Petroşani, Vulcan şi Lupeni pentru a îndemna la calm şi pentru a purta discuţii cu muncitorii.
Oficialii din România şi-au exprimat, în particular, îngrijorarea că demonstraţiile se puteau răspândi în rândul muncitorilor din alte zone ale ţării. Ele reflectau deficienţele sistemului politic şi economic, lipsa alimentelor şi a bunurilor de consum, locuinţele înghesuite şi de proastă calitate, sistemul de pensii inadecvat şi sancţiunile aspre pentru neîndeplinirea planurilor de producţie, consemna autorul în toamna anului 1977.
FOTO: Scînteia, 4 august 1977. Greva minerilor a fost relatată ca fiind o vizită de lucru a lui Nicolae Ceauşescu în Valea Jiului.
Citeste mai mult: adev.ro/pprmhq
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu