Când spui negru înseamnă întunecat. Închis. Fără lumină. Sumbru.
Aşa a fost ultima zi a Celui mai măreţ Om care a păşit vreodă planeta. A Dumnezeului întrupat în carne şi oase. A Singurului care călcă pe mare ca pe beton.
Era întuneric adânc când Sanhedrinul L-a adus legat la judecată. Nevinovat. Ei, „parlamentul” care trebuia să facă lumină. S-au strâns la miezul nopţii deşi legea le interzicea acest lucru! L-au lovit pe Isus peste faţă. L-au judecat după mărturia unor oameni mincinoşi. Ei care trebuiau să apere adevărul. I-au rostit sentinţă de moarte! Ei care trebuiau să apere viaţa!
Apoi, înainte să crape de ziuă au bătut în geam la Pilat. „Trezeşte-te degrabă, trebuie să ne ucizi un Om!… repede, că încă n-a început Sabatul, nu e încă ora 6,00”. „Răstigniţi-L voi!”. „Legea noastră nu ne permite!. Din inimă am vrea, dar legislativ nu avem voie”. Asta e haina religiei. Exterior alb, interior negru. Viaţă în întuneric!
L-a dat în mâna satrapilor Pilat, să- l bătă. Cu bice care la cap aveau cârlige. L-au scuipat soldaţii. I-au pus coroană de spini pe cap. Să-nţepe şi fruntea şi gândurile. Să schimonosească faţa Mântuitorului. L-au legat la ochi şi-l plesneau peste obraz. „Ghici, cine te loveşte Dumnezeule?”. Dumnezeu vede nu doar legat la ochi, ci şi-n întuneric! (Să vă temeţi de El, nimic nu-i poate rămâne ascuns!).
Răsărise soarele în Israel, dar poporul tot intrase în noapte! „Răstigneşte-L”, răsuna din plămânii tuturor caiafiţilor ce aşteptau să mănânce pesach-ul!
I-au pus Crucea în spatele zdrelit. Arat de bice şi şiroind de sânge. A urcat pe via Dolorosa tot împuns, tot lovit. Un Dumnezeu care primeşte bătaie! Ce religie din lume se mai poate lăuda cu asta! L-au întins pe Cruce şi i-au bătut piroane în palme. Apoi L-au suspendat pe Mesia între cer şi pământ. Şi-au început să-L hulească! Norodul privea, fruntaşii batjocoreau. Pumnii au fost mai puţin dureroşi ca înjurătura. Cum să batjocoreşti un muribund?
L-au pus în rândul celor fărădelege. Răstignit între tâlhari. I-a smuls cămaşa şi au jucat-o la zaruri. I-au dat să bea oţet! Doar o acreală e omul în stare să-i dea lui Dumnezeu! Şi-au început să-L silească să coboare de pe Cruce. Că diavolul asta dorea: să ne lase fără mântuire! Întunericul nu are mântuire!
Când Daniel era în groapa cu lei Dumnezeu era acolo, prezent, când Iosif a fost în pușcărie, Dumezeu a fost acolo, prezent, când Samson era prizonier cu ochi scoși, Dumnezeu era acolo, dar când Hristos suferea agonia Crucii pe Calvar, Dumnezeu şi-a lăsat Fiul singur! „Eli, Eli, lama sabactani!”.
A făcut şoc hipovolemic. Plămânii nu mai primeau oxigen, inima nu mai avea de unde pompa sânge, rinichii i s-au blocat! Umerii i se dislocau. Chin sfăşietor de moarte. Capilarele din glandele sudoripare s-au rupt! Îngerii au îngheţat în Cer cu aripile întinse. „S-a sfârşit!”. Apoi, şi-a dat duhul”. Şi tot cerul s-a făcut tuş! Întuneric în milocul zilei! „Cu adevărat a fost Fiul lui Dumnezeu”, a strigat un centurion roman.
Tu, ce strigi după toate astea?
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu