Promovarea pedofiliei a ajuns la nivelul cel mai înalt: Parlamentul European

Există vreo țară în lume unde un politician proeminent să își expună aventurile sexuale cu copii de până în 6 ani și să fie încă în funcție? Probabil nu – dar Parlamentul European are regulile sale proprii.

Acest politician este Daniel Cohn-Bendit, odată protagonist al revoltelor „studențești” marxiste din Mai 1968 și al Revoluției Culturale care i-a urmat, azi, lider al alianței „Verzilor” și extremei stângi din Parlamentul European („Greens/European Free Alliance”).

În această poziție, Cohn-Bendit a aspirat mulți ani la un rol similar cu cel jucat de Robespierre în timpul Revoluției Franceze – acuzând pe toată lumea pentru orice: pe președintele ceh Vaclav Klaus pentru euroscepticism, pe premierul ungar Viktor Orban pentru că țara sa are o nouă Constituție care protejează familia și menționează pe Dumnezeu etc.

Acum câteva luni, fundația germană Theodor-Heuss (după numele unui fost președinte al Germaniei) l-a gratulat cu un premiu special pentru cariera sa politică. Însă, președintele Curții Constituționale, Andreas Vosskuhle a declinat invitația de a vorbi la eveniment în onoarea lui Cohn-Bendit, precizând că nu dorește să imprime Curții imaginea de sunsținător al comportamentului pedofil al acestui individ.

V-am făcut curioși, probabil. Ce stigmat poartă Cohn Bendit, mai exact? Spre lămurire, reproducem parțial, mai jos, articolul „Onorabilul pedofil Daniel Cohn–Bendit şi monstruosul inspector Derrick” pe care îl puteți citi în întregime la ÎnLinieDreaptă.

Revoluția din Mai 1968 a fost înainte de toate o Revoluție Culturală, al cărei scop esențial era demolarea instituțiilor „opresive” precum familia. Distrugerea tuturor tabuurilor sexuale, precum homosexualitatea și pedofilia, a fost o parte esențială a strategiei (citiți și articolul Revoluția sexuală și terorismul cultural).

Deocamdată, în ce privește pedofilia, „revoluționarii” au dat înapoi – societatea nu este încă suficient de „evoluată” ca să accepte pedofilia – dar cu siguranță vor reveni. De fapt,o fac chiar acum.

Momentan, ei se concentrează pe „căsătoria” între persoane de același sex – cu destul succes, trebuie să o recunoaștem. Prin forța de măciucă a acestei schimbări sociale radicale, „familia” de homosexuali va include și dreptul la filiație – prin adopție de copii și prin reproducere asistată.

Așadar, este irelevant dacă Cohn-Bendit este sau nu pedofil. Poate nu (mai) este. Pentru el și ceilalți de aceeași teapă, sexualitatea a avut mereu un scop politic. „Căsătoria” unisex, drepturile LGBT, promovarea sexualității la copii etc. – toate au fost și sunt parte a unei agende unice: distrugerea fundamentelor societății, care sunt familia și căsătoria. O luptă hegemonică pentru putere, de data aceasta nu pe calea armelor sau a războiului economic, ci prin subjugarea și înlocuirea sistemului de valori. Cea mai simplă cale pentru a cuceri națiuni, fără să tragi măcar un glonte.

O ultimă mențiune: Bendit (sau Bandit, cum vreți) este liderul grupului euro-parlamentar la care aspiră și partidul nulității cu ștaif Remus „n-am-nicio-meserie-așa-că-mă-fac-deputat” Cernea, principalul împingător în lumea politică al ideologiei LGBT. Fără cine știe ce succes, din fericire. (un comentariu de BS)

–

Onorabilul pedofil Daniel Cohn–Bendit şi monstruosul inspector Derrick

Bogdan Calehari 

“Trei ani de închisoare pentru nişte mângâieri şi nişte sărutări sunt de ajuns” – Bernard Kouchner, ministru al Franţei

Apatrid până la 18 ani, anarhist, “Dany cel Roşu” al revoluţiei de la ’68, educator de grădiniţă, ecologist – “verde” din punct de vedere politic, ca sângele vărsat de ţăranii şi muncitorii ruşi în lagărele marxiste ale Uniunii Canibalilor Socialişti Sovietici – scriitor, deputat (din 1999) în Parlamentul european, “locomotivă” electorală pentru “verzii” europeni – câteva repere dintr-o succintă biografie a cunoscutului Daniel Cohn–Bendit.

De curând, pe 20 aprilie, lui Cohn–Bendit (“încarnarea spiritului lui Mai ‘68”) i-a fost înmânat, în castelul din Sttutgart, Premiul Theodor–Heuss pentru angajamentul exemplar în sprijinirea şi întărirea democraţiei în Germania. Numai că sărbătorirea eroului a fost umbrită de gestul preşedintelui Curţii Constituţionale Federale, Andreas Vosskuhle, care a refuzat să citească discursul la înmânarea prestigiosului premiu! Nu, Vosskuhle nu a făcut acest gest pentru că şi-a amintit vorbele rostite cu ani în urmă de fanaticul anti-naţionalist şi federalist european, Cohn–Bendit: “Noi, Verzii, trebuie să luptăm pentru ca un număr maxim de străini să se instaleze în Germania. Când vor fi în Germania, trebuie să luptăm pentru ca ei să obţină dreptul de vot. Când acest obiectiv va fi atins, vom avea un număr suficient de alegători pentru a schimba această ţară.” Bineînţeles, adaug eu, “s-o schimbe, cu democraţia ei cu tot”. Vosskuhle a arătat că gestul său este motivat de declaraţiile scandaloase făcute de Cohn–Bendit în cartea sa apărută în 1975, “Le Grand Bazar”.

“Mi s-a întâmplat de multe ori ca unii copii să-mi deschidă şliţul şi să înceapă să mă gâdile. Am reacţionat diferit, potrivit împrejurărilor, dar dorinţa lor mi-a pus o problemă. I-am întrebat: ‘De ce nu va jucaţi împreună, de ce m-aţi ales pe mine şi nu pe ceilalţi copii?”. Dacă ei au insistat, i-am mângâiat la rândul meu. Aveam nevoie să fiu, necondiţionat, acceptat de către ei. Am vrut ca acei copii să aibă nevoie de mine şi am făcut totul pentru ca ei să depindă de mine” – astfel își evoca în “Le Grand Bazar”, nevinovatul şi neînfricatul “simbol al lui Mai ‘68”, experienţele şocante avute cu “perverşii” copilaşi de la grădiniţa altenativă din Frankfurt, unde a fost o vreme educator.

Uluitor cinism! Daniel Cohn–Bendit abuzat sexual de nişte copii de grădiniţă care, văzându-l mai timid, au preluat ei iniţiativa! Nici n-ai crede că este vorba de Dany cel Roşu, anarhistul roşcovan, liderul bandei anarhisto–maoiste de la Universitatea Nanterre, cel care îl apostrofa, în 8 ianuarie 1968, pe ministrul Francois Missoffe: “Am citit Livre blanc sur la jeunesse pe care aţi scris-o. Şase sute de pagini de inepţii! Nu vorbiţi despre problemele sexuale ale tinerilor”. Prin urmare, tot sexul era principala obsesie al celui care va deveni conducătorul revoluţiei cultural-anarhiste din mai ‘68, al revoluţiei lui “Este interzis să interzici!”. Şi asta, cu ani buni înainte de a-şi vedea puritatea revoluţionară maculată abuziv, zicea el, de nişte bieţi copii nevinovaţi, într-o grădiniţă germană!

“Am fost o generaţie prometeică”, declară azi, cu mândrie, pedofilul, deşi mai degrabă a făcut parte dintr-o generaţie libidinală, dacă ar fi să-l parafrazez pe un alt profet al anarhismului – Marcuse. Da, Daniel Cohn–Bendit, unul din fructele coapte şi otrăvite ale lui Marcuse şi Georg Lukacs – filozoful marxist care ajuns komisar al învăţământului în republica bolşevică condusă de Bela Kun, a introdus în programa şcolară ore de educaţie sexuală pentru copiii din clasele primare! Cohn–Bendit a trecut la un nivel superior: s-a ocupat de “educaţia sexuală” a celor de grădiniţă! “Anul trecut o fetiţă de 6 ani a flirtat cu mine. A fost unul din momentele cele mai emoţionante şi mai frumoase pe care le-am putut avea”, scria pedofilul premiat într-o ediţie din 1978 a gazetei Pflasterstrand des Linke, care a apărut, până în 1990, la Frankfurt pe Main.

Premiat, pentru că premiile curg pe bandă rulantă pentru co-preşedintele grupului ecologist din Parlamentul Europei! La zece zile după ce a primit Premiul Theodor–Heuss, Cohn–Bendit s-a văzut nevoit, din cauza scandalului iscat, să refuze un altul: este vorba de “Marele Premiu al Mediei franco-germane” pe 2013; acordat pentru prezenţa în studiourile televiziunilor din cele două ţări! Pentru reprezentanţii presei franco–germane “s-a prescris” prestaţia lui Cohn–Bendit din cadrul emisiunii de televiziune “Apostrophes” din anul 1982. Nu însă şi pentru site-ul conservator polonez wPolityce.pl, care a postat un extras din faimoasa emisiune animată de “marele” Bernard Pivot, în care “simbolul, eroul prometeic, luptătorul pentru democraţie, încarnarea spiritului lui Mai ‘68, politicianul de marcă”, de fapt pedofilul ordinar Cohn–Bendit, bruiat într-adevăr de chicotelile complice ale tovarăşilor de platou, spune: “Ştiţi, sexualitatea unui copil este ceva absolut fantastic… Am lucrat cu copii care aveau între 4 şi 6 ani. Ştiţi, când o fetiţă mică, de cinci ani, cinci ani şi jumătate, începe să vă dezbrace, este ceva fantastic. Este fantastic, pentru că este un joc erotico–maniacal absolut”. Sau, evocând clipele de neuitat petrecute în gradiniţa din Frankfurt: “M-am ocupat de 8 copii, de la 16 luni la doi ani… Vroiam să le pipăi fundul, ei vroiau să mă gâdile şi eu vroiam să-i gâdil”!

Companionii de platou ai lui Bendit, cei care s-au mulţumit să protesteze chicotind, au fost: Bernard Pivot, prefectul Maurice Grimaud (!), catolicul tradiţionalist Michel de Saint Pierre (!) şi filosoful Francois Chatelet (!). Barem au avut curajul să se hlizească – nişte şoareci obişnuiţi, în faţa şarpelui, înlemnesc de tot. Şoareci, dar vizionari! Au prevăzut ce li se putea întâmpla! Spun asta, pentru că în timpul confruntării electorale din 2009pentru Parlamentul european, Francois Bayrou a avut curajul “să calce pe bec”. Şi anume, să-l acuze pe noul Prometeu, de pedofilie! El i-a spus în faţă: “Pentru că vorbiţi de mârşăvie, pot şi eu, de asemenea, să vorbesc de mârşăviile cu care v-aţi apărat, justificându-vă actele în legătură cu copiii”.

“Oportunistul, Neruşinatul, Le Pen” – Francois Bayrou a fost pus la zid! Să-l jigneşti pe Dany cel Roşu, apărătorul regimului care a cauzat 100 de milioane de morţi; pe cel care arunca bucăţi de caldarâm în capul jandarmilor; pe cel care urla: “Să fim realişti, să cerem imposibilul” – este prea de tot! Şi asta în faţa a 9 milioane de telespectatori, la o oră de maximă audienţă; toţi cei prezenţi în platou, de la Xavier Bertrand, la Martine Aubry şi Herve Morin au luat poziţie! Era doar 2009, ce dracu!, nu mai era pe vremea “şoarecilor” din ‘82!

După emisiune, pe străzile Parisului n-au mai ieşit, ca în 1968, zeci de mii de adepţi ai lui Cohn Bendit (atunci când acestuia i “s-au dat” zece ani interdicţie de intrare pe teritoriul francez) care să strige: “Suntem cu toţii evrei germani”. Acum n-au strigat: “Suntem cu toţii pedofili” – dar au votat! Şi Cohn – Bendit, “locomotiva electorală”, i-a făcut pe verzi să obţină 20% din voturile exprimate – cea mai mare victorie obţinută vreodată de aceştia!

Era normal să se întample aşa într-o ţară în care pedofilia se numără printre libertăţile, sexuale bineînţeles, care au fost apărate public de către personaje de prim rang ale societăţii franceze încă de la sfârşitul anilor ’70: Bernard Kouchner, Jack Lang, Roland Barthes, Simone de Beauvoir, Jean Paul Sartre, Jacques Derrida s.a.

Nu ştiu dacă societatea franceză este libidinală, dar în mod sigur o mare parte din elita ei, este! Cu siguranţă, Polonia nu are acest “noroc”, ca şi Germania de altfel. S-a văzut asta pe 24 aprilie, când euro-parlamentarul cu amintiri pedofile trebuia să participe la o dezbatere asupra Europei organizată de către Institutul de Politologie al Universităţii din Wroclaw. În faţa valului de proteste, Dany cel Roşu a ales să-şi anuleze vizita. Mai mult, regizorul polonez Grzegorz Braun a sezizat Parchetul asupra declaraţiilor de pedofilie făcute de-a lungul timpului de Cohn–Bendit, ştiut fiind ca în Polonia simplu fapt de a face publică pedofilia este un delict.

Polonia nu este Franţa, ţara în care vizionarea filmului video postat de site-ul wPolityce.pl a fost blocată, mainstream media franceză, aplicând cu un profesionalism dezinvolt, mult hulita cenzură, atât de uzitată într-un regim totalitar. Doar Cohn–Bendit nu este vreun amărât de preot catolic (victima favorită a linşajului practicat de Ku Klux Klan-ul mediatic), ci un reprezentant de marcă al elitei de stânga ce şi-a făcut ucenicia în “minunaţii ani” ’60, mulţi dintre membrii ei (anarhişti, leninişti, troţkişti şi maoişti fanatici în memorabilul ’68) fiind, nu numai buni prieteni cu “onorabilul” Bendit, ci şi conducători de ziare, posturi de radio şi de televiziune. […]:

Sursa:http://www.culturavietii.ro/