Radio Bunelu

Scapa de buruieni cu solutii naturale


scăpa de buruieni cu soluții naturale (1)

Poți scăpa de buruieni cu soluții chimice, dar pentru grădinile mici, pentru spațiile din jurul casei cea mai bună soluție o reprezintă soluțiile naturale care nu strică și nu contaminează nici aerul, nici solul, nici apa. Ca urmare avem cele mai bune soluții și câteva sfaturi care să te ajute să poți scăpa de buruieni cu soluții naturale.
În primul rând lupta cu buruienile este una de lungă durată, iar o victorie clară și definitivă împotriva lor este imposibilă. Le poți însă diminua considerabil, le poți rări și le poți face puțin rezistente folosin aceste soluții naturale care te scapă de buruieni. Există, pe lângă aceste soluții naturale care te scapă de buruieni și metode mecanice: smulsul lor, bătătorirea pământului, gardurile cu plasă deasă, lucrarea constantă a pământului și altele. Pe toate le găsești aici, unde afli cele mai bune soluții mecanice pentru a scăpa de buruieni.

Iată cum poți scăpa de buruieni cu soluții naturale:

Oțetul alb. Este una din armele naturale pe care le ai împotriva buruienilor din grădină. Poți dilua oțetul un apa, în părți egale, dar pentru cazurile extreme și pentru rezultate rapide, nu dilua oțetul. Pune oțet curat sau diluat într-un pulverizator și stropește buruienile. Trebuie să faci asta la miezul zilei, cand soarele arde, dar niciodata în zilele de după ploaie ci doar in zilele uscate. Este ideal ca locul pe care îl tratezi să fie uscat, iar în următoarele 24 de ore să nu plouă.
Oțetul alimentar are o concentrație de 5% acid acetic, dar ideal este cel care are o concentrație mai mare, de 9%, acesta garantând rezultatele.
Sarea. Este o altă soluție eficientă și naturală care te scapă de buruieni, dar trebuie să ții cont de faptul că o cantitate mai mare de sare poate afecta calitatea solului, făcându-l total nepotrivit pentru creșterea altor plante. Sărea ar trebui folosită numai în locuri în care nu crește nici o plantă (alei, porțiuni cu dale, pământul de sub o terasă sau verandă, zonele din jurul fundației). Pentru a folosi sărea împotrivă buruienilor, ai nevoie de un amestec de o parte sare și două părți apă, această concentrație fiind cea mai eficientă.
O altă soluție este să presari efectiv sare peste buruieni. Regula zilei fără ploaie trebuie menținută!
Amestec de sare cu oțet. În acest caz poți să folosești oțet diulat și o saramură făcută din apă și sare în părți egale. Combănă cele doua soluții și pulverizează soluția pe buruieni. Este foarte important să o faci într-o perioadă uscată, la miezul zilei, pentru ca soarele potențează efectul toxic pe care îl au sarea și oțetul.
Bicarbonatul de sodiu este o altă bună cale pentru a scăpa de buruieni cu soluții naturale. Prepară un amestec concentrat de bicarbonat de sodiu cu apă (două linguri de pudră de bicarbonat la o cană de apă). Umple un recipient cu pulverizator cu această soluție și aplică acest amestec prin pulverizare în timpul celui mai călduros moment al zilei, între orele 12 și 15.
Apa fierbinte poate fi și ea o variantă pentru a scăpa de buruieni cu soluții naturale. Tot ceea ce trebuie să faci este să pui apă clocotită la rădăcina buruienilor. Această metodă se poate aplica oricând.
Sursa foto: Otilia Ignat
http://www.casa-gradina.ro/

Niciun comentariu: