Radio Bunelu

Vulcanul va avea, într-adevăr, o / Sală de cinema a-ntâia

de Gheorghe OLTEANU
Am promis, aşa că mă ţin de cuvânt. Pe care nu mi l-am încălcat, deşi, de când mi s-a sugerat să nu mai fac poze, am mai intrat încă de vreo două ori în sala cinematografului din Vulcan.
 
Acum trei-patru
zile, cei care au trecut prin spatele clădirii, cea care dă spre Aleea Crizantemelor, au sesizat că, dinăuntru, se aud vorbe în limbi străine şi muzică. Nu se încinsese încă niciun chef, îi va veni şi ăstuia vremea, desigur, ci era vorba de probele de sunet şi video pe care le-a făcut personalul specializat care a montat aparatura de proiecţie în 3D.
 
Voi reveni la vremea potrivită
cu amănunte care vă vor da gata. Deocamdată, ceea ce nu pot să mă abţin să vă spun este că vizionarea unui film în 3D va fi ceva tare de tot. Persoanele care stau rău cu inima trebuie să fie foarte atente. Pentru că, dacă, de exemplu, e un film de acţiune, imposibil să nu tresari când vezi lângă tine pe unul ţintuindu-te cu privirea prin cătarea pistolului sau, la vreo peliculă cu indieni şi cu mai ştiu eu ce, cu vreo suliţă înfigându-se taman lângă fotoliul pe care stai.
 
Zilele acestea
personalul muncitor de Pregoterm va ieşi din sală pentru a le lăsa locul lucrătorilor de la firmele care aduc şi montează mocheta, fotoliile, cortina. Este foarte, foarte posibil ca inaugurarea cinematografului să aibă loc la 1 Decembrie. Pentru momentul acesta primarul Gheorghe Ile s-a gândit la o mie de variante posibile plus cele sugerate de binevoitori. Programul acţiunii îl veţi afla, desigur, în momentul în care el va fi definitivat. Deocamdată, din câte am înţeles din discuţia pe care, împreună cu alţii, am avut-o cu primarul, serbările dedicate evenimentului se întind, la sfârşitul primei săptămâni din luna a douăsprezecea, pe parcursul a trei zile

Niciun comentariu: