Radio Bunelu

Copacul cu LALELE de la Iscroni Hd

Declarat monument al naturii, pomul cu lalele aflat pe patrimoniul orașului Iscroni a înflorit. Copacul de o vechime semnificativă și de o importanță deosebită a fost păstrat cu mare atenție de localnici, dar și de reprezentanții Administrației publice locale. Puţine oraşe din Europa se pot mândri că au în parcurile lor copaci cu lalele. Pomul cu lalele este poate unul dintre cei mai deosebiți arbori în ceea ce privește dimensiunile pe care le poate atinge la maturitate, aspectul și culoarea frunzelor și a florilor. Povestea pomului din Iscroni, a început în urmă cu aproximativ 133 de ani, când, baronul Victor Maderspach, moştenitor al unor vaste domenii din Valea Jiului, și-a stabilit reşedinţa în Iscroni, construindu-şi aici un gater pentru tăiat lemn, un iaz şi un castel înconjurat de o gradină deosebită, cu specii variate de plante.Se ştie că aceşti arbori nu înfloresc în primii ani de cultură şi că pot trece până la 15 ani înainte ca primele flori să apară pe ramuri, dar după aceea va continua să înflorească în mod constant circa 200 de ani. Arborele cu lalele infloreste o data la patru ani, de obicei la sfarsitul lunii mai. Copacii sunt declarati monumente ale naturii, in toata Europa existand cateva zeci de exemplare. Fotto: NELU MARTIAN
  
Galerie Fotto





















Fotto:Nelu Marțian


                                                   Video

Niciun comentariu: