VIDEO
Ce s-ar întâmpla dacă acest video ar fi arătat la TV în loc de publicitate? Urmăriți-l și dați-l mai departe dacă credeți că poate avea cu adevărat un impact:
Video Transcript:
În acest moment poți fi oriunde, făcând ceva. În schimb, stai singur în fața unui ecran. Deci ce ne oprește să facem ceea ce vrem? Să fim acolo unde vrem să fim?
În fiecare zi ne trezim în aceeași cameră și urmăm aceeași cale, să trăim fiecare zi ca pe cea de ieri. Cu toate acestea, fiecare zi a fost o nouă aventură. Pe parcurs ceva s-a schimbat. Înainte, zilele noastre erau atemporale, acum zilele noastre sunt programate.
Asta înseamnă a fi adult? A fi liber? Dar suntem cu adevărat liberi?
Alimente, apă, pământ.
Elementele de care avem nevoie pentru a supraviețui sunt deținute de corporații. Nu avem hrană pentru noi în copaci, nici apă proaspătă în izvoare, nici teren pentru a construi o casă. Dacă încerci să iei ceea ce îți oferă Pământul, vei fi închis. Deci ne supunem regulilor.
Descoperim lumea printr-un manual. De ani de zile stăm și regurgităm ceea ce ni s-a spus. Testați și clasificați ca subiecții într-un laborator. Crescuți să nu facem nici o diferență în această lume, crescuți pentru a nu fi diferiți. Suficient de deștepți pentru a ne face treaba, dar nu pentru a pune întrebări de ce o facem. Deci, lucrăm și lucrăm, nu mai avem timp pentru a ne trăi viața pentru care lucrăm. Până când va veni o zi când suntem prea bătrâni ca să ne facem treaba. Aici suntem lăsați să murim. Copiii noștri ne iau locul în joc.
Pentru noi calea noastră este unică, dar împreună nu suntem nimic altceva decât combustibil. Combustibilul care alimentează elita. Elita care se ascunde în spatele logoului corporațiilor. Aceasta este lumea lor. Iar resursele lor cele mai valoroase nu sunt în pământ. Noi suntem.
Construim orașele lor, conducem mașinile, luptăm războaiele lor. La urma urmei, banii nu sunt ceea ce îi conduce. Este puterea. Banii sunt pur și simplu instrumentul pe care îl folosesc pentru a ne controla. Hârtii lipsite de valoare de care depindem pentru a ne hrăni, a ne mișca, a ne distra.
Ne-au dat bani și în schimb le-am dat lumea. Acolo unde erau copaci care curățau aerul nostru, acum sunt fabrici care o otrăvesc. Acolo unde era apă de băut, sunt deșeuri toxice care put. Acolo unde erau animale libere, sunt ferme de producție în care acestea sunt născute și sacrificate fără sfârșit pentru satisfacția noastră. Peste un miliard de oameni suferă de foamete, în ciuda faptului că avem suficientă mâncare pentru toată lumea. Unde merge totul? 70% din grânele pe care le cultivăm sunt folosite pentru a îngrășa animalele pe care le consumați pentru cină. De ce ajutați foametea? Nu puteți profita din ea.
Suntem ca o ciumă care zdrobește pământul, distrugând chiar mediul care ne permite să trăim. Vedem totul ca pe ceva ce trebuie vândut, ca obiect ce trebuie deținut. Dar ce se întâmplă când am poluat ultimul râu? Am otrăvit ultima suflare de aer? Nu mai aveți benzină pentru camioanele care ne aduc mâncarea? Când vom realiza că banii nu pot fi mâncați, că ei nu au valoare?
Noi nu distrugem planeta. Distrugem toată viața de pe ea. În fiecare an mii de specii dispar. Și timpul se scurge. Dacă locuiți în America există o șansă de 41% să faceți cancer. Boala de inimă va ucide unul din trei americani. Luăm medicamente prescrise pentru a face față acestor probleme, dar îngrijirea medicală este a treia cauză principală de deces după cancer și bolile de inimă. Ni se spune că totul poate fi rezolvat prin aruncarea de bani la oamenii de știință, astfel încât ei să poată descoperi o pastilă pentru a face ca problemele noastre să dispară. Dar companiile de medicamente și societățile de cancer se bazează pe suferința noastră pentru a face un profit. Credem că fugim pentru un tratament, dar într-adevăr fugim de cauză. Corpul nostru este un produs a ceea ce consumăm și mâncarea pe care o consumăm este destinată exclusiv profitului. Ne hrănim singuri cu substanțe chimice toxice. Cu corpurile animalelor infestate cu droguri și boli. Dar nu vedem asta. Grupul mic de corporații care dețin media nu vrea să facem asta. Ne înconjoară cu o fantezie despre care ni s-a spus că este realitatea.
Este amuzant să credem că oamenii credeau odată că pământul era centrul universului. Dar, din nou, acum ne vedem pe noi înșine ca centrul planetei. Ne arătăm tehnologia noastră și spunem că suntem cei mai deștepți. Dar computerele, mașinile și fabricile ilustrează cu adevărat cât de inteligenți suntem? Sau arată cât de leneși am devenit? Am pus această mască de “civilizat”. Dar când renunțați la asta, ce suntem noi?
Cât de repede uităm că doar în ultimii o sută de ani, am permis femeilor să voteze; am permis negrilor să trăiască ca egali. Ne comportăm ca și cum suntem ființe a totul cunoscătoare, dar există multe pe care nu le putem vedea. Mergem pe stradă ignorând toate lucrurile mici. Ochii care privesc. Povestirile pe care le împărtășesc. Văzând totul ca un fundal pentru “eu”.
Poate ne temem că nu suntem singuri. Că facem parte dintr-o imagine mult mai mare. Dar nu reușim să facem conexiunea. Suntem în regulă omorând porci, vaci, pui, străini din țări străine. Dar nu vecinii noștri, nu câinii noștri, pisicile noastre, cele pe care am ajuns să le iubim și să le înțelegem. Noi numim alte creaturi proaste, dar arătăm spre ele pentru a ne justifica acțiunile. Dar ucidem pur și simplu pentru că putem, pentru că întotdeauna am făcut, facem dreptate? Sau arătăm cât de puțin am învățat. Că vom continua să acționăm mai degrabă din agresiunea primară decât din gândire și compasiune.
Într-o zi, această senzație pe care o numim viață ne va părăsi. Corpurile noastre vor putrezi, valorile noastre vor fi recolectate. Acțiunile de ieri rămân. Moartea ne înconjoară constant, totuși pare atât de îndepărtată de realitatea noastră de zi cu zi. Trăim într-o lume în pragul colapsului. Războaiele de mâine nu vor avea câștigători. Căci violența nu va fi niciodată răspunsul; va distruge orice soluție posibilă.
Dacă ne uităm cu toții la dorința noastră interioară cea mai mare, vom vedea că visele noastre nu sunt atât de diferite. Împărtășim un obiectiv comun. Fericirea. Distrugem lumea căutând bucurie, fără să ne uităm niciodată în interiorul nostru. Mulți dintre cei mai fericiți oameni sunt cei care au cel mai puțin. Dar suntem cu adevărat atât de fericiți de iPhone-urile noastre, de casele noastre mari, de mașinile noastre moderne?
Am devenit deconectați. Idolatrizăm persoane pe care nu le-am întâlnit niciodată. Suntem martori ai extraordinarului pe ecrane, dar al obișnuitului peste tot. Așteptăm ca cineva să aducă schimbări fără să ne gândim vreodată să ne schimbăm pe noi înșine.
Alegerile prezidențiale ar putea fi, de asemenea, o monedă aruncată. Sunt două fețe ale aceleiași monede. Alegem ce parte ne dorim și iluzia alegerii, a schimbării este creată. Dar lumea rămâne aceeași. Nu reușim să înțelegem că politicienii nu ne servesc; ei servesc pe cei care îi pun la putere.
Avem nevoie de lideri, nu de politicieni. Dar în această lume de urmăritori, am uitat să ne conducem pe noi înșine. Opriți așteptarea schimbării și fiți schiumbarea pe care doriți să o vedeți. Nu am ajuns la acest punct, stând pe loc. Rasa umană a supraviețuit nu pentru că suntem mai rapizi sau cei mai puternici, ci pentru că am lucrat împreună.
Am stăpânit actul de ucidere. Acum haideți să stăpânim bucuria de a trăi.
Nu este vorba despre salvarea planetei. Planeta va fi aici indiferent dacă noi suntem sau nu. Pământul a fost aici de miliarde de ani, fiecare dintre noi va fi norocos să trăiască optzeci de ani. Suntem un fulger în timp, dar impactul nostru este pentru totdeauna.
Deseori mi-am dorit să trăiesc într-o epocă înaintea celei a calculatoarelor, când nu aveam ecrane pentru a ne distrage atenția.
Dar îmi dau seama că există un motiv pentru care acesta este unicul timp în care vreau să fiu în viață. Pentru că aici astăzi avem o ocazie pe care nu am mai avut-o niciodată până acum. Internetul ne dă puterea de a împărtăși un mesaj și de a uni milioane de oameni din întreaga lume. Cât timp mai avem, putem să folosim ecranele pentru a ne apropia, nu pentru a ne despărți.
Pentru mai bine sau mai rău, generația noastră va determina viitorul vieții de pe această planetă. Putem să continuăm să slujim acestui sistem de distrugere până când nu mai rămâne nici o amintire a existenței noastre. Sau ne putem trezi. Realizați că nu mergem în sus, ci mai degrabă cădem … avem doar ecrane în fața noastră, astfel încât nu vedem încotro ne îndreptăm.
Momentul prezent este ceea ce a dus la fiecare pas, fiecare respirație și fiecare moarte. Noi suntem chipurile tuturor celor care au venit înaintea noastră. Și acum este rândul nostru. Puteți alege să vă sculptați propria cale sau să urmați drumul pe care nenumărați alții l-au făcut deja.
Viața nu este un film. Scenariul nu este încă scris. Noi suntem scriitorii.
Aceasta este Povestea Ta, Povestea Lor, Povestea Noastră.
– Written by Spencer Cathcart
Sursa: https://inalove.world
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu