Radio Bunelu

Minerii care nu îndeplinesc condițiile de pensie rămân pe dinafară.


Câteva zeci de angajați ai minelor neviabile nu vor îndeplini condițiile de pensionare la finele anului 2018. Atunci, pentru aceștia, nici măcar venitul în completare, care se acordă maxim doi ani, nu va fi de ajuns pentru a-i aduce în posesia pensiei. Pentru ei s-a semnat, în 2012, o convenție, prin care statul garanta, prin vocea unui ministru, că aceștia vor fi angajați de minele viabile. La cinci ani de atunci, actualul ministru nu recunoaște angajamentul fostului ministru. Motivul: ministerul său nu e parte semnatară a convenției. Pe logica aceasta, cei de la Ministerul Energiei nu ar trebui să recunoască nimic dinaintea formării acestui minister ca recompensă pentru oamenii de partid.
Actuala conducere a Ministerului Energiei nu recunoaște angajamentul luat în 2012 de Daniel Chițoiu, pe atunci ministru al Economiei. Din acest minister făceau parte și societățile ce reuneau minele din Valea Jiului, Ministerul Energiei nefiind înființat. Potrivit convenției semnată de Chițoiu, șef în ALDE, partid din care vine ministrul Energiei, minerii de la neviabile urmau să fie preluați de minele viabile.
”În ceea ce privește Convenția încheiată la 21.11.2012 între Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Daniel Chițoiu, Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Mariana Câmpeanu, directorul Complexului Energetic Hunedoara, Directorul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului și liderul Sindicatului Muntele Petre Nica, Ministerul Energiei nu are competențe, instituția noastră nefiind semnatară a acestui act”, se arată într-un răspuns oferit senatorului Carmen Hărău de secretarul de stat din Ministerul Energiei, Iulian Tudorache.
În 2012, în momentul în care minele din Valea Jiului s-au împărțit în viabile și neviabile, între cele două părți s-a încheiat un protocol prin care partea viabilă se angaja să preia cu prioritate, în cazul angajărilor, personal de la minele neviabile.
Acel document nu a fost respectat. Doar câteva zeci de mineri de la Petrila, unitate ce și-a încetat activitatea extractivă în 2015, au ajuns la mina Lonea. După insistențe multe ale celor de la Petrila și din cauza unei lipse de personal la mina Lonea.
De menționat că Ministerul Energiei a apărut după 2012, desprinzându-se din Ministerul Economiei. Inițial sub forma unui departament pentru ca mai apoi să devină minister plin astfel încât politicienii să-și poată recompensa membrii de partid punându-i în fruntea unuia dintre cele mai importante sectoare ale țării.

Niciun comentariu: