Radio Bunelu

Teatrul din Petroșani: 2,6 milioane lei pagubă, angajați fictivi și parandărăt


Peste 2,6 milioane de lei. Atât este paguba de la Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, găsită în urma unui control al Consiliului Județean Hunedoara. Oficialii CJ au făcut toate datele publice, în cadrul unei conferințe de presă. Fostul manager al instituției de cultură, Nicoleta Bolcă, pare de negăsit în aceste zile. Și-a dezactivat contul de Facebook și la telefon, pe vechile numere, nu mai răspunde nimeni.
Servicii plătite de două ori, bani pentru spectacole care nu s-au jucat
”Instituția a plătit din bugetul propriu servicii conexe de scenografie costume în valoare de 1.504.053 lei, nejustificate legal, în condițiile existenței unui contract cu aceeași persoană, având ca obiect scenografia decor, scenograf care trebuia să realizeze și concepția costumelor, pentru un număr de 38 de producții artistice”, a fost primul lucru constatat în urma controlului.
Mai apoi, aceiași angajați au descoperit că au existat ”cheltuieli cu bunuri și servicii în valoare de 292.373 lei, efectuate pentru un număr de 4 producții artistice, care nu au avut nicio reprezentație: Frumoasa poveste a urșilor panda – 41.667 lei; Nina – 100.834 lei; Doi pe o bancă – 89.172 lei; Pacea cu zmeii – – 60.700 lei”.
În același raport se mai arată că există creanțe prescrise și neîncasate.
”Compartimentul financiar-contabil (contabil șef) nu a întocmit nicio notă justificativă cu detalii despre natura, vechimea, demersurile întreprinse, cauzele, starea clientului, nu a fost constatată prescrierea debitului în sumă totală de 346.054,05 lei, reprezentând stingerea debitului neîncasat de la clientul SC Bryliant DA-CO SRL și nu există propunerea de scoatere din evidență a acestuia, aprobată de managerul instituției.
Creanțe neîncasate: 4500 lei facturi peste 1 an către Primăria Lupeni și Primăria Aninoasa”, se precizează în documentul prezentat într-o conferință de presă.
Totodată, s-a mai stabilit că au fost scoase din gestiune obiecte de inventar în valoare de 464.844, 12 lei, fără documentele justificative cerute de normele legale și fără ca acestea să fie inventariate și casate efectiv.
În total, paguba se ridică la 2.647.824, 17 lei.
Rădescu nu s-a hotărât de partea cui să fie
Cosmin Rădescu, actualul manager al teatrului petroșănean, dă din colț în colț. Încă nu știe dacă, public, să fie de acord cu cei de la Consiliul Județean sau să ia apărarea Nicoletei Bolcă.
”Și el a fost ani buni marioneta Nicoletei Bolcă”, susțin surse din interiorul teatrului. Și, după cum vorbește, așa pare. Are o variantă pentru presă, una pentru șefii Consiliului Județean și alta, neoficială, pentru prieteni, în care pare pregătit să vorbească despre neregulile care aveau loc în instituție ani de-a rândul.
Mai mult, Rădescu vorbește despre un control, de data aceasta cuangajați ai teatrului, care ar urma să stabilească dacă ceea ce au descoperit cei de la audit de la Consiliul Județean este corect!”Eu nu sunt instanță să stabilesc dacă prejudiciul ăsta există sau
prejudiciul acesta este dovedit. Doar sunt niște semnale trase. Noi o să încercăm să solicităm ajutorul autorităților, să stabilească dacă există în realitate acest prejudiciu. Nu pot comenta astfel de afirmații, în măsura în care nu sunt jurist de meserie”, a declarat, pentru site-ul Replica-INFO HD, Cosmin Rădescu, managerul Teatrului Dramatic ”I.D.Sîrbu”.
”Urmează să facem un nou control. Eu am dat o dispoziție prin care am constituit o comisie de reevaluare a acestui posibil, repet, prejudiciu. În urma acestui control se va stabili dacă sumele vehiculate sunt reale, dacă fosta conducere se face vinovată de anumite greșeli în ceea ce privește rezolvarea sau nu a anumitor contracte”, susține Cosmin Rădescu.
Angajați fictivi și parandărăt
Întrebat despre acest lucru, Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara, povestește despre varianta pe care a auzit-o de la noul manager al teatrului: ”Domnul Rădescu nu vrea să facă un nou control! Domnul Rădescu susține că, la punctul 1, la paguba de 1,54 milioane lei, este, spune dânsul, numai vârful aisbergului!”.
Problemele, însă, sunt mult mai mari. Angajații teatrului din Petroșani prind curaj și vorbesc despre oameni angajați fictiv de-a lungul anilor și despre ”parandărăt” din contractele cu regizorii.
”Bolcă avea angajați fictivi, mai ales la sectorul artistic, ăia beneficiau de vechime și experiență iar ea le încasa salariile. Mai mult, o asistență de regie era de 25% din contractul regizorului respectiv. Dacă regizorul primea pe spectacol 5-6.000 de euro, fă și socoteala. Iar acești asistenți, la rândul lor, cotizau către ea. Totul se făcea fără acte, la mica înțelegere”, susțin aceștia, sub protecția anonimatului.
Totodată, șefii CJ Hunedoara sunt hotărâți s-o dea în judecată pe Nicoleta Bolcă, precum și pe angajații considerați responsabili de această situație. ”Singură nu putea să facă o pagubă așa de mare! Ne vedem în instanță!”, dă asigurări Mircea Bobora.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Pffff , deci Dumnezeu in final face dreptate. Incep o poveste care se va derula pe foarte multe pagini. Sun un fost angajat ( actor studii medii si student in acea vreme la facultatea de teatru din Cluj la fel ca si colegele mele Oana Liciu Izabela Badovics , Nicoleta Niculescu , Simona Burtea etc + colegii de la TG-JIU numai noi stim cum am facut faculetea la distanta :) ) deci in momentul in care am auzit ca domnisoara nicoleta bolca va urma sa fie numita in postul de director al teatrului am plecat in Spania! In momentul in care am plecat din tara domnisoara locuia prin bunavointa fostului director , in teatru. La trei luni dupa ce discutam cu cei din tara am aflat ca domnisoara avea sau isi cumparase apartament.... WAW mi-am zis , aceiasi persoana care intra in biroul contabilei sefe de pe acel timp si cerea bani imprumut pana la avans sau plata iata unde a ajuns in trei luni.... Traiasca MOLOZ :))) Dupa inca trei luni avea si un teren cumparat pe undeva pe langa URUMP. WAW Traiasca MOLOX ... Si povestile sunt multe pe tema aceasta din trei in trei luni , dar ce sa vezi ce am aflat : Teatrul pe vremea cand lucram in acea institutie avea o centrala pe motorina care incalzea teatrul , si ca prin minune ( in loc sa se schimbe focoasele ) s-a schimbat centrala dar vechea centrala unde e?????? Traiasca MOLOTZ :))) Sa nu mai vorbim de casa care si-a construito langa Bucuresti , bine-nteles de data asta nu pe numele ei :))) Ce informatie mai am si se poate verifica , s-a cumparat cornier din Austria pentru un spectacol care a costat pe vremea aceea un miliard jumate si bine-nteles s-a jucat de trei ori si s-a bagat la cutie. Cam atat relatez pe scurt iar sumele pe care le vehiculati sunt doar probabil un sfert din cat s-au papat din bugetul alocat teatrului si ce e mai pacat ca vor cadea pe langa ea ( domnisoara ) si alte persoane care au semnat anumite documente fara a sti ce semneaza. Erau mai mult sau mai putin obligate O seara buna va doresc si daca mai doriti informatii probabil v-ati dat seama cine v-a scris aceasta epistola.