Iadul prizonierilor sovietici din lagărul Văii Jiului: „Ocnaşi condamnaţi fără drept de a murmura, păreau fiinţe îndobitocite ce arătau o durere mută”

Mărturii rare despre calvarul prizonierilor sovietici din lagărele Văii Jiului, în vremea celui De-al Doilea Război Mondial, au fost păstrate la Arhive. Una dintre cele mai înfiorătoare datează din iarna anului 1942 şi spune povestea sutelor de prizonieri aduşi în Petroşani, pentru a lucra în minele de cărbune.

În anii Celui De-al Doilea Război Mondial, peste 5.000 de prizonieri sovietici, majoritatea aduşi din Germania, au fost deţinuţi în lagărle de muncă din Valea Jiului, care au funcţionat între anii 1941 şi 1944.

În primii doi ani de la înfiinţarea acestora, condiţiile în care au fost ţinuţi prizonierii au fost crâncene, potrivit unor rapoarte păstrate la Arhivele Naţionale din Judeţul Hunedoara. Un astfel de document, întocmit în urma unei inspecţii efectuate de Constantin Doraş, comandantul militar al Regiunii Miniere Petroşani, oferea detalii neobişnuite despre soarta celor peste 500 de sovietici din sublagărul de la Petroşani.

Durerea prizonierilor 
Inspecţia a avut loc în taberele de prizonieri din Petroşani şi Petrila, în ziâlele de 7 şi 8 decembrie 1942, iar în 9 decembrie 1942, comandantul militar al Regiunii Miniere Petroşani, a prezentat raportul către Direcţiunea Minelor Petroşani.

„În Lagărul de prizonieri din Petroşani: Sesizat de dl. Ing. Insp. Mărdărăscu că la Lagărul de prizonieri Petroşani s-ar fi comis oarecari nereguli, săvârşite de către plutonierul Grăjdeanu, comandantul gărzii, şi ostaşii din gardă, am inspectat acest lagăr în seara zilei de 7 decembrie a. c. fiind însoţit de dl. Ing. Insp. Mărdărăscu şi de comandantul Stănescu Petre, comandantul militar al A.C.P.- ului.

Constatări: Prizonierii care se aflau în tabără erau la masă. Lipsea plutonierul Grăjdeanu, care ni s-a raportat că este la locuinţa sa. Prizonierii, fără niciun fel de comandă şi control, primeau masa de la bucătar şi apoi îşi căutau fiecare loc la masă şi îl ocupa acel care putea.

O dezordine, o murdărie şi un miros de neînchipuit. Feţele prizonierilor arătau o durere mută, dând un aspect de ocnaşi condamnaţi fără drept de a murmura, păreau nişte fiinţe îndobitocite. Deşi în sala de mese era cald, totuşi prizonierii erau îmbrăcaţi cu mantale, cojoace etc., netunşi şi nebărbieriţi, murdari, în saboţi sau cu bocanci scorjiţi, cu pantaloni zdrenţe, mulţi fără cămaşă, un adevărat iad de oameni condamnaţi. Neîncrezători şi timizi, la început, ne priveau cu îndoială şi neîncredere. Le-am explicat scopul pentru care am venit între ei şi le-am cerut să raporteze fără teamă dacă au avut vreo nemulţumire, dacă li s-au luat din drepturile lor bani, hrană, efecte, dacă au fost bătuţi etc.”, se arăta în 

Abuzurile din lagăr În urma inspecţiei şi a mărturiilor prizonierilor, şefii din dispozitivul de gardă al lagărului au fost trimişi în faţa Curţii Marţiale.

„A trebuit ca toţi cei prezenţi să le explicăm prin cuvinte calde şi că scopul venirii noastre între ei este să le facem dreptate şi să-i ascultăm. După două ore şi jumătate am constatat că printre prizonierii acestui lagăr s-au comis o serie de abuzuri din partea soldaţilor din gardă şi a plutonierului comandantul gărzii, care nu pot fi tolerate: furturi, însuşirea efectelor prizonierilor, plata cu bani a hranei suplimentare, bătăi etc. Contra celor vinovaţi am dispus să fie făcute cercetări şi să fie traduşi în faţa Curţii Marţiale. Dl. Ing. Mărdărăcu, sisizat depre aceste stări de lucruri încă de câteva zile, a dispus ca în funcţia de intendant să fie numit un altul, care să fie un om de încredere, cinstit şi cu suflet creştinesc. Ajutorul intendantului a şi fost schimbat, cu Scurtu Ilie, om de încredere şi cnstit, iar în curând va fi schimbat şi intendantul. Printre măsurile pe care le-a luat dl. Ing. Insp. Mărdărăscu sunt o serie de îmbunătăţiri ca: înfiinţarea de ateliere de croitorie, cizmărie, îmbunătăţirea hranei, dându-li-se de cinci ori pe săptămână carne şi suplimente pentru cei care sunt supuşi la munci grele şi curăţirea localurilor care sunt într-o stare de promiscuitate echivalentă cu aceea a unei închisori. S-a intervenit, de asemenea, la Lagărul de prizonieri Nr. 9 Vulcan, pentru a li se trimite cămăşi, bocanci şi alte efecte în limita disponibilului. Felul cum înţelege dl. Ing. Insp. Mărdărăscu să organizeze şi să supravegheze conducerea acestei tabere, am credinţa că în cel mai scurt timp aceasta va fi dată ca model, iar prizonierii îşi vor recăpăta încrederea în noi şi îşi vor reconstitui credinţa în cruce şi în Dumnezeu”, se arată în raport.

Soldaţi neinstruiţi 

A doua zi dimineaţa, comandantul militar a inspectat Lagărul de prizonieri din Petrila, unde situaţia prizonierilor era mai fericită decât a camarazilor lor din oraşul vecin. Soldaţii care se ocupau de supravegherea lor erau, în schimb, într-o stare deplorabilă.

„În interiorul taberei câteva umbre de prizonieri se furişau de la o baracă la alta. Ne-am oprit în mijlocul curţii şi am privit acest spectacol trist. Niciun gradat, niciun soldat. După un timp mi s-a prezentat un sergent cu căciula în cap, într-o ţinută detestabilă, fără niciun fel de educaţie ostăşească, roşu la faţă şi gras, din cauza mâncării bune pe care o primeşte de la tabără şi din cauza lispei de griji şi de răspundere. N-a putut să-mi dea nicio relaţie deoarece nu avea niciun consemn precis asupra atribuţiunile ce le are ca şi comandant de gardă. Deci garda de la tabără Perila este neorganizată şi necontrolată de organele militare respective. Am ordonat să se adune oamenii din gardă şi cu toată ruşinea am constatat că ţinuta lor era aproape ca a a prizonierilor şi nu aveau niciun fel de instrucţie, nu ştiau să mânuiască măcar arma, nici să ia poziţia de repaos: un spectacol foarte trist dat în faţa prizonierilor ruşi”, arăta raportul comandantului militar.

Pâine coaptă bine şi mălai 

Şeful Comandamentului militar al regiunii a rămas însă mulţumit de modul în care prizonierii sunt hrăniţi.

„Am inspectat bucătăria, unde am găsit vreo 14 prizonieri care curăţau cartofi. Un bucătar rus ne-a dat raportul în limba română şi explicaiuni asupra modului cum primesc şi distribuie hrana. Intendantul însărcinat cu aprovizionarea nu era prezent, fiind în oraş pentru a procura cele necesare mesei prizonierilor. Toate lămuririle privind modul de organizare mi s-au dat de dl. Ing. Insp. Popovici, cu care ocazie am constatat că domnia sa pune un deosebit suflet şi multă grijă pentru hrana prizonierilor şi pentru sănătatea lor, îmbrăcăminte şi cazare. Am inspectat bucătăria unde am constatat o perfectă rânduială şi o ordine ce poate fi exemplificată şi celorlalte tabere. Pâinea de calitate foarte bună, în greutate regulamentară, bine coaptă şi cu un gust foarte plăcut. În loc de mămăligă s-a făcut mălaiul foarte gustos. Recomand tuturor taberelor să înlocuiască mămăliga cu mălaiul, mai ales că aceasta este şi cerinţa prizonierilor. Am adunat toţi prizonierii veniţi de la lucru şi care se aflau în tabără. Şi aici este lipsă de educare a spiritului. Vina n-o poartă nimeni. Cei câţiva soldaţi aflaţi în gardă nu sunt răsplătiţi sub niciun raport a face educaţie acestor oameni care au uitat familia şi pe Dumnezeu. Este necesar ca la efectivul de circa 500 de prizonieri pe care îl are această tabără, să fie un ofiţer necesar atât pentru supravegherea şi controlul lor, cât şi pentru educaţie şi reînvierea spiritului lor uitat şi părăsit. Din cele constatate cu dl. Ing. Insp. Popovici, am constatat că domnia sa urmăreşte în a-şi face un punct de onoare din programul ce şi l-a întocmit, program ce urmăreşte o schimbare totală a situaţiei care se găseşte în prezent”, informa Constantin Doraş, comandantul militar al Regiunii Miniere Petroşani.

Acelaşi comandant a vizitat în 5 decembrie 1942 şi Lagărul din Vulcan, unde a descoperit o situaţie bună a prizonierilor, ordine şi curăţenie. De asemenea, a asistat la oslujbă religioasă ţinută de un preot român, secondat de un sovietic şi a constatat că în lagăr se aflau doi medici evrei, care aveau grijă de ceilalţi prizonieri.

Citeste mai mult: adev.ro/ootb40