Cum ar trăi Isus în era Facebook?

„El nu va striga, nu-și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe ulițe” (Isaia 42:2)
Cum ar trăi deci Isus în era Facebook? Ar avea un cont și El? Ar fi prezent pe rețea?
Posibil… Dar este greu de crezut că Cel care i-a spus leprosului vindecat: „…vezi să nu spui la nimeni…” (Matei 8:4), sau orbilor tămăduiți: „…vedeți să nu știe nimeni…” (Matei 9:30), ar posta din oră în oră instantanee din lucrarea Sa. Cred că El ar rămâne credincios celor afirmate pe munte: „Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei: altminteri nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri”. (Matei 6:1). Este greu de crezut că Cel care evita cu tot dinadinsul popularitatea (Marcu 1:37-38; Matei 12:16), și care tăinuia traseul călătoriilor Lui misionare (Marcu 7:24; 9:30), azi și-ar promova cu emfază turneele pe toate rețelele de socializare pentru a atrage mai mulți spectatori și a avea mai mulți fani. Este adevărat că Isus a slujit unor mari mulțimi de oameni vindecându-i, hrănindu-i sau învățându-i. Dar a făcut toate acestea nu pentru notorietate, ci pentru că, mai presus de toate, i-a iubit.
Cum ar trăi Isus în era Facebook? Ar avea un cont? Ar fi prezent pe rețea?
Probabil… Dar cu siguranță că Cel care după transfigurarea de pe munte a zis ucenicilor: „… să nu spuneți nimănui de vedenia aceasta…” (Matei 17:9), nu ar încărca rețelele de socializare cu fotografii din experiențele Lui supranaturale. Umil cum îl știm cred că ar „uita” să-și facă poze cu Moise și Ilie în haine strălucitoare, cu Lazăr înviat în fața mormântului sau un selfie cu El însuși umblând pe mare în mijlocul furtunii. Cel care a făcut din relația cu Dumnezeu o prioritate (Luca 4:42) nu cred că și-ar permite luxul de a pierde cele mai bune ceasuri din zi urmărind ce gătește Marta, ce rețetă nouă a mai inventat soacra lui Petru sau pe unde și cu cine își face vacanța Irodiada. Sunt sigur că și azi Isus ar fi interesat în mod prioritar de o singură conexiune, cea cu Tatăl Ceresc.
Nu cred că Isus ar intra în sevraj dacă nu ar avea câteva zile acces la internet, nu cred că ar fi preocupat de câte like-uri (like = a plăcea; semn pe Facebook atunci când îți place ceea ce a postat cineva) adună zilnic și nici de câte accesări are blogul Lui. În zilele slujirii Lui pe pământ El era preocupat de un singur like, cel al Tatălui. Și acest like s-a auzit de multe ori și a fost auzit de mulți: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). Azi Isus ar fi preocupat să primească acest like, al Tatălui, nu al fanilor!
Cum ar trăi Isus azi? Ce haine ar purta? Ce mașină ar conduce? Nu putem ști exact. Ar fi El activ pe Facebook? Posibil. Dar putem ști cu certitudine că ar fi modest, discret și cu mult bun simț. Acestea erau valorile Lui. Și acest exercițiu de imaginație pornit de la întrebarea: Cum ar trăi Isus? nu are de-a face atât de mult cu El, cât are de-a face cu noi, cei care trăim în acest timp în care vizibilitatea a devenit una dintre cele mai mari dorințe, iar lipsa ei motiv serios de suferințe lăuntrice profunde.
Daca pe politicieni îi pot înțelege că nu sunt în stare să dea nici măcar un pahar de apă unui nenorocit, dacă „marele eveniment” nu apare la știri sau dacă nu este imortalizat pe rețelele de socializare, nu îi pot înțelege pe urmașii lui Isus cum de au ajuns atât de disperați să știe lumea că ei există. Trebuie ca întreaga planetă să afle când s-au sculat, ce au visat, la ce oră și-au băut cafeaua, ce au mâncat la prânz, unde și-au făcut siesta, unde pleacă în vacanță, sau cu cine au ieșit în oraș joi seara după biserică. Și nu mă refer aici la niște adolescenți care își caută identitatea, ci de slujitori ai cuvântului care vor să fie respectați.
Conceptul lui Descartes: Cuget, deci exist!, a devenit: Sunt pe Facebook, deci exist! Din păcate mulți dintre credincioșii timpului nostru caută cu disperare acest tip de existență. Asta se întâmplă pentru că au pierdut conștiența faptului că ei există în Hristos și că nu au nevoie de un spațiu virtual unde să-și declare existența pentru a fi împliniți. Ei sunt asemeni bisericii din Laodiceea, foarte prezentă și vizibilă pe Facebook-ul vremii (…îți merge numele că trăiești…), dar cu o imagine deloc măgulitoare din perspectiva lui Dumnezeu. Nu e suficient sa existăm doar pe Facebook! Să avem un cont aici. E nevoie să avem unul și în cer!
Unii păstori și misionari sunt atât de prezenți și activi pe rețelele de socializare și pe bloguri încât enoriașii și susținătorii lor se întreabă, pe bună dreptate: dar când mai au timp acești oameni să se roage, să studieze Biblia, să pregătească o predică, să viziteze niște bolnavi, să învețe o limbă străină, să citească o carte, să interacționeze cu cei pierduți sau să petreacă timp de calitate cu Tatăl ceresc?! Se pare că slujirea lor s-a mutat din parohie în spațiul virtual…
Nu vreau să fiu înțeles greșit! Cred cu tărie, mai ales în ceea ce îi privește pe misionari, că trebuie să-și informeze susținătorii cu privire la lucrare, să trimită rapoarte cât mai bine făcute; dar de aici până la o prezentare a lucrării în spațiul public aproape agresivă și deșănțată este o mare distanță. Când nu mai putem predica celui păcătos, când nu mai putem da o haină celui gol, când nu mai putem da o pâine celui flămând, când nu-l mai putem vizita pe cel bolnav sau pe cel din pușcărie decât dacă toată lumea ne urmărește pe Facebook, suntem la ani lumină distanță, în ceea ce privește slujirea, de Cel care a spus: „…învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima…” (Matei 11:29). Această marcă a discreției în slujirea Domnului Isus a fost clar identificată de profeți cu sute de ani înainte ca El să apară pe scena lumii. Se spunea că glasul nu I se va auzi pe ulițe. Adică, nu va căuta să atragă atenția asupra Lui, nu va urmări prim-planul. Acest semn de identificare era necesar tocmai ca El să poată fi deosebit dintre falșii profeți tupeiști și gălăgioși care aveau să apară.
Întoarcerea la discreție este absolut necesară și pentru slujitorii Domnului de azi. Pentru că atunci când numele nostru este mai important și mai des folosit în prezentări decât al Celui care ne-a chemat, când numele nostru este mai vizibil decât al bisericii sau al agenției care ne trimite și ne susține, când chipul nostru este mai impozant decât al celor cărora suntem chemați să le slujim, cu durere trebuie să afirm că nu mai suntem implicați în Missio Dei(Misiunea lui Dumnezeu) ci în Missio meo (Misiunea mea).
Cum ar trăi Isus în era Facebook? Ar avea și El un cont? Ar fi activ pe rețea?
Posibil… Dar cu siguranță ar fi foarte discret. Poate le-ar cere unor prieteni să se roage… Poate le-ar împărtăși câtorva, mai apropiați, care sunt provocările slujirii Lui. Și poate, celor trei ucenici mai apropiați, ar îndrăzni să le arate o poză din al treilea cer. Dar cu siguranță nu și-ar marca ceas de ceas și cu emfază toate mișcările și slujirea.
Mi-aș dori mult ca în urma acestui exercițiu, în parte imaginativ, să învățăm de la El și în aceste timpuri să redescoperim și să readucem în prim-planul vieții de slujire modestia, bunul-simț și, mai ales, în era Facebook, discreția. Puțină discreție nu strică!
Pastor Ghiţă Riţişan
Editorial Noi Frontiere – Vol 11/nr. 4/ 2014
Pentru abonamente la revista Noi Frontiere:
email: redactie@noifrontiere.ro,
Tel. 0364/808.667
http://apme.ro/

Comentarii