Dacă în urmă cu câteva decenii lua naştere o mişcare de emancipare a homosexualilor, care lupta pentru acordarea de drepturi unei minorităţi sexuale oprimate social şi extrem de nefericite, astăzi această mişcare s-a transformat într-o putere politică colosală, în spatele căreia se află o ideologie totalitară cumplită care urmăreşte înrobirea întregului mapamond sub masca toleranţei faţă de păcat.
Astăzi homosexualii nu mai luptă pentru drepturi, ci pentru … privilegii, iar în această luptă nedreaptă şi inegală se încalcă flagrant libertăţile mult trâmbiţate ale societăţii umane moderne: libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea religioasă şi nu în ultimul rând drepturile oricărui cetăţean care nu are ‘fericirea’ de a fi homosexual sau a gândi ca un homosexual[1]. În realitate, astăzi aceste libertăţi au ajuns istorie: manualele le prezintă ca libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului, dar în plan concret legislaţia se îndreaptă deja către eradicarea lor totală. În scurt timp nu vor mai exista decât drepturile … homosexualilor şi ale adepţilor lor.
De altfel, aceasta se vede şi din politica pe care ţările dezvoltate o adoptă fără rezerve faţă de ţările sărace, impunându-le legislaţie favorabilă faţă de homosexualitate în schimbul ajutorului economic, financiar sau de altă natură. Sunt binecunoscute cazurile unor ţări din America Latină şi Africa. Lucrurile sunt la fel de limpezi în Uniunea Europeană, unde accesul ţărilor membre la diferite pârghii ale puterii economico-politice este condiţionat de existenţa unei astfel de legislaţii.
Deşi multă vreme mascat şi negat cu vehemenţă, chiar ridiculizată orice voce care îndrăzneşte să susţină aşa ceva, scopul real al acestei ideologii este distrugerea Bisericii lui Hristos[2]. Astăzi însă urzeala este la vedere, a cucerit lumea protestantă, pe cea catolică – deşi sunt multe glasuri care susţin încă cu putere că Biserica Catolică este un bastion al moralităţii –, şi se îndreaptă cu viteză către Ortodoxie.
Într-adevăr, confesiunile protestante au cedat în faţa presiunilor sau au acceptat de bunăvoie ideologia toleranţei. Drept urmare, organismele lor de conducere au alcătuit şi au aprobat documente oficiale prin care au introdus în învăţătura confesiunii respective homosexualitatea, au introdus în cult rituri de căsătorii şi binecuvântări ale cuplurilor, şi au acceptat existenţa pastorilor homosexuali. Spre deosebire de confesiunile protestante, în Biserica Catolică nu există încă nici un act sau document oficial la nivel dogmatic, canonic sau de cult, dar există o largă acceptare neoficială printre cardinali, episcopi, preoţi şi credincioşi de rând. În cazuri individuale, prelaţii iau decizii favorabile homosexualilor şi îi pedepsesc pe opozanţi.
23 noiembrie 2013
Episcopul Shannon Johnston de la Dioceza Episcopală din Virginia a binecuvântat o uniune între persoane de acelaşi sex. Păstoriţa Leslie J. Hague, rectorul Bisericii Episcopale Sfântul Mihail din Arlington a intrat într-o uniune ‘binecuvântată’ cu partenera sa, Katie Casteel
De asemenea, există o presiune puternică permanentă asupra conştiinţelor credincioşilor de rând, preoţilor şi instituţiilor catolice, pentru a penetra cu totul instituţia Bisericii, care este mult mai conservatoare – cel puţin în aparenţă – decât lumea protestantă. Această presiune puternică permanentă, o adevărată erodare neîncetată, este făcută de autorităţile civile din diferite ţări, de diferite organizaţii catolice progresiste (care, în realitate, nu mai sunt catolice decât cu numele, fiind finanţate de diverse tabere oculte), dar şi dinăuntrul Bisericii Catolice, de către înseşi autorităţile ecleziastice cele mai înalte: papă, cardinali, arhiepiscopi şi episcopi.
Astăzi se poate afirma limpede că ideea că Biserica Catolică reprezintă un bastion al moralităţii este doar o faţadă, şi ea va cădea cât de curând fiind aprobată, semnată şi parafată în acorduri necunoscute publicului larg.
Noiembrie 2014
Clericii şi conducătorii bisericeşti s-au adunat în faţa bisericii metodiste unite din Arch Street, Philadelphia, pentru a-i sprijini pe Richard Taylor şi William Gatewood (în capătul scărilor la intrarea în biserică) după nunta lor
Catolicismul este la un pas de a fi complet cucerit de Sodoma
Pentru cei care cunosc mai puţin situaţia actuală din Biserica Catolică, vom face o trecere în revistă extrem de succintă a celor mai recente evenimente legate de subiect. Aşadar, există o largă acceptare neoficială a homosexualităţii la nivelul înalţilor prelaţi ai Bisericii. Mulţi cardinali din ţările europene (mai ales Germania[3], Austria[4], Elveţia[5], Belgia[6], Olanda, Franţa[7], Marea Britanie[8]) şi SUA sunt favorabili introducerii homosexualităţii în învăţătura catolică. Până şi arhiepiscopul de Bombay, cardinalul Oswald Gracias, conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din îndepărtata Indie, susţine că Biserica Catolică trebuie să fie mai binevoitoare faţă de homosexuali şi să-i accepte.
Toţi aceştia susţin homosexualitatea în mod personal, dar şi în arhiepiscopiile pe care le conduc; de pildă, Arhiepiscopia de New Orleans susţine homosexualitatea public, pe site-ul său oficial. Pe internet există chiar liste cu parohii catolice americane unde homosexualii sunt bine primiţi. În Marea Britanie şi SUA există de asemenea parohii în care, în anumite zile ale lunii, se săvârşesc liturghii special pentru ei.
O sumedenie de preoţi şi profesori catolici au o poziţie favorabilă faţă de sodomie şi emit tot felul de teorii în încercarea de a ’armoniza’ homosexualitatea cu învăţătura creştină. De asemenea, preoţii irlandezi i-au îndemnat pe credincioşii catolici să spună ‘da’ la referendumul din 22 mai 2015 privind introducerea căsătoriei homosexuale în Irlanda.
Asupra conservatorilor, a celor care au o atitudine tradiţională faţă de homosexualitate – de la cardinali până la credincioşi de rând, sau instituţii catolice precum şcoli, spitale sau alte instituţii de caritate – se fac presiuni uriaşe pentru a-şi schimba poziţia. Cei care îndrăznesc să susţină public o poziţie tradiţională sau să acţioneze potrivit cu conştiinţa lor sunt pedepsiţi aspru.
În octombrie 2013, Episcopul Franz-Peter Tebartz-van Elst a fost îndepărtat din scaunul său de Papa Francisc. El s-a făcut ‘vinovat’ că l-a disciplinat pe unul din preoţii din dioceză, Peter Kollas, care a săvârşit o ceremonie de binecuvântare a doi homosexuali. De asemenea, în 2007, episcopul van Elst a publicat o declaraţie în care afirma că toţi catolicii ,,au datoria de a protesta faţă de recunoaşterea legală a parteneriatelor homosexuale”.
În 2012, cardinalul Christoph von Schonborn a schimbat hotărârea unui preot care a interzis unui tânăr care era angajat într-o uniune civilă homosexuală să facă parte din consiliul parohial, dând dreptate tânărului. Multe cazuri de acest gen au avut loc în Germania şi Austria. În 2015, 500 de preoţi britanici au publicat o scrisoare deschisă în care apărau învăţătura catolică tradiţională privind căsătoria şi homosexualitatea. Ei au fost mustraţi aprig de cardinalul Vincent Nichols.
Instituţiile catolice conservatoare sunt prigonite fie de autorităţile civile, fie chiar de superiorii ecleziastici. Astfel, în iulie 2015, Parlamentul Irlandei a aprobat în unanimitate o lege prin care interzice şcolilor şi spitalelor cu afiliere religioasă să-i discrimineze pe angajaţii LGBT. Înainte, angajatorii puteau să-i concedieze pe angajaţii LGBT sau puteau să refuze să-i angajeze dacă orientarea sexuală submina ,,etosul religios al instituţiei”. În Irlanda, circa 90% din şcoli au o afiliere religioasă, ca şi multe din spitalele mari. Multe din orfelinatele catolice britanice au preferat să-şi închidă porţile decât să dea copii spre adopţie cuplurilor homosexuale, după cum prevede astăzi legea.
În mai 2015, Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania a hotărât că angajaţii civili catolici ai unor instituţii catolice din Germania, precum spitale sau şcoli, nu vor mai fi daţi afară, ca până acum, în cazul în care divorţează sau se angajează într-un parteneriat homosexual.
Tot în Germania s-a ajuns să se discute introducerea de ceremonii speciale de binecuvântare a cuplurilor homosexuale. În decembrie 2015, în Dioceza de Limburg, Frankfurt, s-a iniţiat alcătuirea unui ritual special pentru binecuvântarea cuplurilor homosexuale. Unul dintre cei nou numiţi în dioceză pentru grija pastorală a homosexualilor este un preot iezuit care recunoaşte că el oferă deja în particular binecuvântări cuplurilor homosexuale. Pe 11 decembrie 2015, cotidianul german Die Frankfurter Allgemeine Zeitung nota următoarele despre părintele Ansgar Wucherpfennig, rectorul Şcolii Iezuite de Filozofie şi Teologie: ,,Wucherpfennig a spus că el a binecuvântat deja cupluri homosexuale, precum au făcut-o şi alţi preoţi, dar nu în cadrul unei slujbe publice”.
Toate aceste declaraţii şi acţiuni sunt susţinute de la cel mai înalt nivel, având în vedere că Papa Francisc profită de orice oportunitate pentru a-şi arăta poziţia favorabilă faţă de homosexuali. Pe 16 mai 2015, papa l-a numit consultant al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace pe părintele dominican Timothy Radcliffe. Acesta este un activist homosexual ale cărui afirmaţii ajung până la blasfemii. Pe 8 iunie 2015, papa l-a numit arhiepiscop de Berlin pe Heiner Koch, cunoscut susţinător al cuplurilor homosexuale. Pe lângă numiri, papa primeşte în audienţe, binecuvântează şi încurajează preoţi catolici care au fost marginalizaţi până în prezent pentru susţinerea homosexualităţii, ca şi activişti, scriitori de cărţi pentru copii cu teme homosexuale, şi chiar homosexuali, transsexuali.
Adrian Popovici
[1] Mentalitate homosexuală nu au numai homosexualii, ci şi orice heterosexual care adoptă stilul de viaţă insuflat americanilor odată cu publicareaRaportului Kinsey (1948) şi apariţia revistei Playboy (1953). (Astăzi, se ştie că aşa-zisele cercetări ştiinţifice ale lui Alfred Kinsey au fost finanţate de Fundaţia Rockefeller, că el însuşi era homosexual, iar raportul său s-a bazat pe date false. Dar el a reuşit să lanseze mitul potrivit căruia 10% din populaţie este homosexuală, mit care dăinuie încă. Revista Playboy a fost parte a aceleiaşi inginerii sociale special create pentru a încuraja homosexualitatea şi a provoca declinul familiei.)
Aşadar, orice heterosexual care acceptă şi în parte curentul ideologic propagat de revoluţia sexuală din anii ‘1950-60 – promiscuitate, sex pentru plăcere etc – are o mentalitate homosexuală.
Care au fost urmările adoptării unei asemenea mentalităţi (unii autori americani afirmă limpede astăzi că America a devenit homosexuală) ? Eliminarea oricăror inhibiţii în ce priveşte sexul, invazia pornografiei, abuzurilor sexuale asupra copiilor, violenţelor sexuale, perversiunilor de tot felul şi bolilor cu transmitere sexuală culminând cu SIDA, creşterea fabuloasă a cazurilor de sarcină la adolescente, destrămarea familiilor şi înmulţirea fenomenală a mamelor care-şi cresc singure copiii, ca şi a copiilor care se confruntă cu probleme sociale majore, inclusiv delincvenţă. Statisticile întocmite în deceniile următoare publicării Raportului Kinsey au dovedit, de fapt, importanţa crucială pentru societate a mentalităţii heterosexuale, al cărei fundament este căsătoria monogamă şi familia. Oamenii nu sunt atât de convinşi de importanţa acestora, pe cât sunt cei ce luptă împotriva lor …
[2] Într-o primă fază s-a ţintit distrugerea oricăror principii creştine ale societăţii omeneşti şi a celulei de bază a societăţii, familia. Fireşte, nu a fost vorba doar despre ideologia homosexuală, la acest car satanic s-au angajat multe alte ideologii anticreştine, sau mai bine zis antiumane, fiindcă ele urmăresc distrugerea omului ca apogeu al creaţiei lui Dumnezeu. Abia după destrămarea societăţii creştine, care a slujit ca un fel de zid pentru Biserică, iese la iveală că adevărata ţintă este Biserica lui Hristos. Însă, înainte de a fi atacată ea, a fost necesar a se distruge toate celelalte edificii care o împrejmuiau.
[3] Cardinalii Reinhard Marx, Walter Kasper, Arhiepiscopul Robert Zollitsch de Freiburg şi mulţi alţi prelaţi germani. În cadrul Sinodului pentru Familie din 2014, cardinalul Reinhard Marx a declarat că ,,Biserica Catolică trebuie să accepte şi să preţuiască orientarea homosexuală”.
[4] În septembrie 2015, în cadrul unui interviu lung acordat revistei italiene iezuite La Civilta Cattolica, cardinalul Christoph von Schonborn, arhiepiscopul Vienei şi conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din Austria, a afirmat: ,,Noi putem şi trebuie să respectăm decizia de a alcătui o uniune cu o persoană de acelaşi sex, şi să căutăm mijloace în conformitate cu legea civilă de a proteja viaţa lor împreună”. Această declaraţie este doar una dintr-un şir lung de aserţiuni de acest gen ale prelatului austriac. Încă din 2006, în catedrala din Viena, reşedinţa oficială a cardinalului Christoph von Schonborn, prelaţii catolici ofereau binecuvântări cuplurilor necăsătorite, inclusiv celor homosexuale.
[5] Însăşi Conferinţa Episcopilor Catolici din această ţară, în frunte cu conducătorul ei, Episcopul Markus Buchel de Sankt Gallen, susţine deschis homosexualitatea.
[6] În 2003, cardinalul Godfried Danneels l-a felicitat pe prim-ministrul Belgiei pentru legalizarea căsătoriei homosexuale.
[7] Conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din Franţa, Arhiepiscopul Georges Paul Pontier de Marsilia, asemenea.
[8] În mai 2015, Cardinalul Vincent Nichols de Westminster a slujit o liturghie în parohia Imaculata Concepţie din Mayfair, Londra, pentru ,,catolicii LGBT şi familiile lor”. Consiliul Pastoral Westminster al catolicilor LGBT a fost recunoscut de cardinal în 2013, după mulţi ani de proteste, ca parte a Arhidiocezei de Westminster.
Sursa: Catacombele Ortodoxiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu