SCURTE CONSIDERAȚII DESPRE FILMUL UNUI EVENIMENT CREȘTIN DESFĂȘURAT LA VULCAN

concert crestin2
Sala cinematografului ”Luceafărul” din Vulcan a fost plină până la refuz, ieri la evenimentul creștin organizat aici de Misiunea Speranța din cadrul Bisericii Penticostale. ”Când se clatină temeliile” a fost în egală măsură un eveniment religios remarcabil, dar și un regal de cultură și muzică religioasă. 

Printre cei care au participat la acest frumos eveniment s-a numărat și primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile, nelipsit de altfel de la toate evenimentele culturale care au loc pe raza localității. 

Acesta a remaract faptul că, sub același acoperiș, creștinii sunt egali în fața lui Dumnezeu, apreciind că acest eveniment petrecut la Vulcan nu face altceva decât să consolideze unitatea și armonia între oamenii Vulcanului. ”Acelaşi Dumnezeu ne vede pe noi toţi şi faptele noastre.

 Aceluiaşi Dumnezeu ne rugăm cu toţii.Sau aşa ar trebui să fie, în mod normal. Acelaşi Dumnezeu are grijă ( aşa cum doar El cunoaşte) şi de cel drept şi de cel nedrept. Şi de cel ce rosteşte adevărul şi de mincinos. Sutele de creştini de toate felurile care ne-am întâlnit la spectacolul de muzică devoţională pe care ni l-a dăruit grupul Speranţa, am avut astăzi un prilej deosebit de a ne întări în credinţă, pentru că doar astfel ne putem ridica deasupra tuturor provocărilor vieţii. 

Temelia unui om este trainică doar atunci când credinţa în Dumnezeu este puternică. Mulţumesc tuturor oamenilor minunaţi care au adus o Rază de Speranţă în urbea noastră şi le doresc să revină ori de câte ori va fi posibil”, a spus Gheorghe Ile, după evenimentul religios de la Vulcan.

concert crestin1

concert crestin3


concert crestin4

http://ziarulexclusiv.ro/ Make Money Online : http://ow.ly/KNICZ

Comentarii

Blogger a spus…
Get daily suggestions and instructions for earning $1,000s per day ONLINE for FREE.
GET FREE ACCESS INSTANLY