Radio Bunelu

Războiul asupra minţii umane – Rolul televiziunii (II)

Războiul asupra minţii umane – Rolul televiziunii (II)
În principal, forţa televiziunii decurge din capacitatea pe care o are de a transmite imagini în mişcare, de a te face să vezi în faţa ochilor „realităţi” care nu sunt în acel loc sau care nici nu există. Acele imagini, spre deosebire de cele formate prin vederea lucrurilor care ne înconjoară efectiv, au capacitatea de a penetra cu o forţă deosebită subconştientul uman. Studiile sociologice demonstrează că oamenii, deşi ştiu că o parte din tot ce văd pe micul ecran este ficţiune, se comportă ulterior vizionării ca şi cum totul ar fi fost real şi bun de avut ca model. „A fi văzut” a fost dintotdeauna cel mai bun argument. (Fragment din „Revrăjirea lumii” de dr. Virgiliu Gheorghe)
Concluzia la care autorul acestei cărţi ajunge, una din concluzii, în urma cercetărilor făcute este că vizionarea TV, prin caracteristicile sale, îi determină pe oameni să se raporteze la televiziune la ca o instanţă de ordin religios, deşi ea nu constituie decât un mijloc evazionist bun pentru uitarea crizei existenţiale pe care o traversează omul secularizat al societăţii tehnologice. Sumarizând, autorul conchide că efectul principal al televiziunii este unul de natură magică.
Desigur, unii ar putea să se supere auzind asta şi să considere o asemenea informaţie vrednică de ironii, în realitate, dacă stai să studiezi puţin problema şi datele ştiinţifice folosite de autor, ajungi la aceeaşi concluzie. Războiul asupra minţii umane are şi partea aceasta magică exprimată prin tehnica existentă azi, sau produsă şi transmisă prin această tehnică. În continuare voi cita şi adapta iarăşi unele din fragmentele acestei cărţi pentru a dovedi că asupra minţii umane se dă un război şi televiziunea e una din armele de atac. Scopul este acela de a conştientiza cât mai mulţi oameni de pericol, nu de a vă face să aruncaţi televizoarele pe geam.
Magicul explică atât fascinaţia exercitată de televiziune asupra oamenilor, cât şi uriaşa forţă de manipulare exercitată de acest mijloc de comunicare unidirecţională. Efectul real al imaginilor în mişcare, suspendarea îndoielii datorate vederii cu proprii ochi, caracterul dramatic, intens emoţional al conţinutului programelor TV, preponderenţa efectului subliminal al mesajelor transmise şi caracterul semihipnotic al stării mentale parcurse de telespectator  sunt câteva din trăsăturile fundamentale ale actului vizionării ce favorizează în mod deosebit un efect magic al televizorului.
Deşi nu ne dăm seama, preţul pe care îl plătim pentru petrecerea timpului în faţa televizorului este însăşi libertatea de a gândi, de a alege singuri, de a ne defini un mod de a fi. Prin mecanismele pe care le pune în mişcare, televiziunea are acces liber la tabloul de comandă al conştiinţei umane. Astfel îşi impune propria imagine despre lume în mintea telespectatorilor şi conduce la o adevărată schizofrenie în perceperea realităţii în mintea acestora.
Este interesant că se observă un paralelism între modul în care funcţionau magiile odinioară şi cel în care acţionează fantasmele televizorului astăzi. Televiziunea populează sufletul uman cu o multitudine de imagini fantasmă care ne leagă de anumite comportamente şi dorinţe. Iar dacă avem în vedere că acest lucru se desfăşoară fără ca majoritatea oamenilor să conştientizeze influenţarea ocultă a propriilor comportamente, în condiţiile în care se naşte o dependenţă faţă de instrumentul manipulării, atunci televiziunea ajunge în lumea modernă să substituie perfect rolul magicianului tradiţional.
Este suficient să ne uităm câteva ore în fiecare zi la televizor , să adunăm şi să depozităm în subconştient de la mii până la milioane de imagini ca să ne schimbăm treptat, fără să ne dăm seama, modul de a gândi, de a ne raporta, la realitate, comportamentul, obiectivele, dorinţele şi chiar năzuinţele cele mai intime. Aceasta se va întâmpla chiar dacă nu suntem de acord cu ceea ce vedem, chiar dacă îmbrăţişăm cu plăcere acele imagini sau le privim cu indiferenţă sau chiar critic. Desigur transformările sunt mult mai rapide dacă există o empatie faţă de ceea ce vedem dar nu doar atunci  suntem transformaţi.
Prin urmare, oricum ar fi primite imaginile de pe micul ecran, cu plăcere sau nu, odată văzute şi înregistrate în subconştient acestea devin realitate de conştiinţă, reper de judecată, grilă de interpretare în înţelegerea lumii înconjurătoare, temei al atitudinilor şi comportamentelor.
Având în vedere toate acestea, privitul la televizor pune în mare pericol libertatea persoanei umane. Este exclus controlul programelor vizionate, al mesajelor care se strecoară în adâncurile subconştientului, nu poţi face asta. Ajunge să fie imposibilă păstrarea neschimbată al concepţiilor şi atitudinilor, evitarea manipulării şi intoxicarea minţii. Singura modalitate prin care astăzi pot fi protejate libertatea, discernământul, sănătatea mentală şi sufletească nu poate fi decât renunţarea  într-o măsură tot mai mare la „serviciile” televiziunii. Nu e un lucru uşor de realizat dar este singura modalitate de a te rupe de vrajă şi de a controla lupta.
http://www.filedinjurnal.ro/razboiul-asupra-mintii-umane-rolul-televiziunii-ii/

Niciun comentariu: