Radio Bunelu

Oameni binecuvântaţi şi condeiele lor - Poetul Simion Felix Martian

Simion Felix Martian

O nouă „”STEA”s-a ivit în „CONSTELAŢIA”poeziei creştine; omul,poetul Simion Felix Marţian, 
Să derulăm câteva clişee din filmul vieţii lui ,ca să aflăm ;de unde vine,unde a ajuns ,şi încotro merge.             
–a plecat de „nicăieri”,şi a ajuns departe                         
-a plecat din „întuneric”,şi a ajuns la „lumină”                   -a plecat din „lume”,şi a ajuns la Cristos                             -a fost un „aisberg”,şi a ajuns un „crater în erupţie”                                                                                            
A folosit condeiul încă din copilărie,scriind versuri la vârsta de 12 ani,încondeind atât persoane cât şi natură.
A avut Inspiraţie Divină,scriind poezii pe care le recitam în biserică.
Ajungând adolescent,umbrele întunericului s-au abătut asupra lui ,ţinându-l în ceaţă şi în întuneric timp de 30 de ani.Iată cum după o „noapte” atât de lungă,o rază de lumină a coborât peste el,(raza Duhului lui D-zeu)şi l-a luminat,astfel că Lumina , Isus Cristos,i-a deschis din nou inima şi sufletul atât spre Domnul cât și spre poezie.
Acestea sunt doar câteva aspecte din viaţa omului binecuvântat astăzi ,el şi condeiul lui ,poetul Simion Felix Marţian de care se bucură; cerul,biserica,societatea şi familia.      

 Cu mândrie spunem că ne bucurăm de el,deoarece a participat la două concursuri de poezie,fiind premiat la amândouă. În primăvara anului 2009,în luna martie a participat la concursul de poezie organizat de Revista Cuvântul Adevărului la Bucureşti,concurs de poezie pe teme biblice .

Peste 90 de persoane de toate vârstele au participat la acest concurs ,cu câte trei poezii.Alături de el ,a mai participat şi Maria Luca tot din aceiaşi biserica ;Biserica Creştină Penticostală Maranata Vulcan Hd.  Cei doi poeţi ,membri ai Bis.Maranata ,au fost printre cei aleşi de juriu pentru premiere .                                                    
Simion Felix Marţian – premiu de excelenţă                                                                                                   Maria Luca –menţiune                                                                                        
 Adăugăm şi toamna anului 2011 ,Concursul de poezie „POEME PENTRU VIAŢĂ”,organizat de Centru Artă pentru Viaţă ,01 sept.-02 oct.Au fost 62 de participanţi din;SUA,Italia,Spania,Republica Moldova şi România printre care şi cei doi poeţi ai Bis.Maranata  Premierea a avut loc pe data de 09.oct.la Gherla jud.Cluj,dar de data aceasta doar unul a fost premiant;                                           Simion Felix Marţian – premiul 3   alături de Ruben Bucoiu –locul 2 şi Tatiana Scurtu-Munteanu –locul 1          
 În anul 2008 poetul Simion Felix Marţian ,a debutat şi editorial,cu primul volum de versuri ,colaborând cu Editura SOCIETATEA BIBLICĂ din ROMÂNIA.  În anul 2013 a lansat cel de-al doilea volum de versuri creştine , Triumful vieții. Cu această ocazie s-a făcut și lansare de carte la Hotel Oxigen Petroșani.Este pregătit pentru editarea celui de-al treilea volum de versuri. Se merită să aducem slavă lui Dumnezeu ,pentru valorile care le plantează atât în Biserica Creştină Penticostală Maranata Vulcan cât și printre noi cititorii. Domnul să binecuvânteze asemenea oameni,să le dea biruinţă în lucrare,izbândă în viaţă,iar pe deasupra o minte şi un condei binecuvântat.         

Nelu Marţian   


APRECIERI ALE CITITORILOR


 Stefania Botez




Oameni remarcabili, plini de har, de vers, de inchinare, de credinta si Cuvant, mereu Domnul va avea!....si, da, va avea atat cat marturia Sa va fi pe-acest pamant!

Pe un astfel de om vreau sa vi-l prezint, un poet crestin contemporan, a carui poezie se inscrie indiscutabil in antologia marelui vers romanesc, a creatiei inspirate si a cuvantului plin de sens, de substanta, de mesaj!
Este vorba despre Simion Felix Martian, un suflet ce respira har si expira poezie, asa cum el insusi spune despre sine:
Vreau chintesenţei să-i extrag polenul
Şi, cum „a scrie” şi “a respira”
Îmi sunt totuna, poezia mea
E pentru Cel ce dat-a oxigenul.
***
Îmbracă-mi, Doamne, versul în culoare
Şi dă putere fiecărui verb,
Iar când la focul jertfei toate fierb,
Şi om şi vers Ţi-aducem închinare.
(din poezia "Crez poetic" -http://www.resursecrestine.ro/poezii/124931/crez-poetic)
Mi-a fost greu sa ma decid asupra unei poeziei pe care sa o public aici, pentru ca fiecare dintre poemele acestui om scump, plin de har si vers divin, te cucereste!
M-am oprit, totusi, asupra uneia care (in paranteza fiind spus, vedeti bine, mi-e greu sa ma abtin!), parca ar fi fost scrisa dupa sau la o sesiune de dezvoltare personala, sau, si mai precis, dupa o cale lunga de crestere, intelegere, maturizare:
Geometrie divina
Când ai văzut geometria mea,
Un amalgam de unghiuri ascuţite
Şi de secante dureros ţintite
Pe planşa vieţii ca o canava,
Ai folosit, Părinte, un compas,
Şi, pe planşeta planurilor Tale,
Din curbe ample cu suiri domoale
Mi-ai refăcut desenul, pas cu pas.
Şi dispărând ungher după ungher
S-a dus şi bezna ce zăcea în ele,
În sfera vie-a devenirii mele
Intrând lumina dragostei de cer.
Iar spaţiul devenit mai generos
Din sufletul avid după lumină
A devenit o lume nouă, plină
De pace, de iubire, de...Cristos!
Privesc acum din noul adăpost
Spre lumea colcăirilor bolnave,
În bezna din ungherele jilave,
Şi ştiu că e...desenul care-am fost.
De-aceea astăzi vin să-Ţi mulţumesc
Că prin proiectul Tău, divin Părinte,
Eu aparţin geometriei sfinte:
Mai şlefuit, mai larg, mai luminos.
Amin
Vulcan, 7 noiembrie 2007
Accesati-l si cititi, sorbiti din dulci cuvinte, potrivite si menite sa ne poarte gandul catre Cel ce Isi oglindeste Chipul minunat in fiecare dintre noi;
http://nelumartian.blogspot.ro/

Pe cerul poeziei româneşti postdecembriste mai străluceşte o stea:Simion Marţian;verdictul final însă va fi dat de Stăpânulstelelor.El este atracţia veşnică:"Eu nu vreau să plec de la Tine/În dragoste vreau să te ascult/Străpunge-mi urechea,Stăpâne/Şi-n slujba Ta veşnic mă ţine/Să-Ţi simt al iubirii tumult"(Dulce robie)
Poeziile din acest volum nu sunt siropoase,artă de dragul artei,ci o avangardă a trezirii conştiinţei spirituale,o veritabilă luminăde idei şi manifest. Regizorul impostor James Cameron,mincinosul martor despre mormântul în care sunt oasele lui Isus îi este dedicată poezia Sarcofagul minciunii:"Din fundul mării,titanicizat/Te-ai năpustit acum printre morminte;/Nu ştiu unde te-ai alfabetizat/Dar sensul textului mai sus citat/E limpede,deci,JC,ia aminte!"
"Să iubeşti şi să învingi"este un destin centratpe "Cineva mai mare":"Suntem mai mult decât biruitori,/Căci noi luptă sub steagul Celui care/ A pus în noi pe Cineva mai mare/ Decât acel ce lumii-i dă fiori" (Manifest III).
Poezia capătă accente profetice,misionare:"În România încă-i Foc divin/Iar creştinismul e la el acasă,/Şi dacă de europeni ne pasă,/Prin Europa cu Cristos pornim./Dorita aderare,ieri doar vis,/S-a-nfăptuit,dar cu un scop anume:/Să ducem vestea mântuirii-n lumr/Pe-un drum european ,acum deschis"(Drum european).
Un optimism realist şi militant devine un rug aprins în "Împărţiţi manifeste":"Un zâmbet mai cald,un cuvânt înşelept/Nu pot provoca niciodată proteste,/Aşa promovaţi al iubirii concept,/Trasând,prin trăiremodel,drumul drept,/Fiţi voi manifeste!"
Criza identităţii este absentă:"Suntem prin trăire,copii ai luminii,/Lumina ne este sfinţit areal;"Sub curcubeu înflorind,suntem crinii/Sculptaşi în iubire pentru zborul astral" (Manifest I).
Cuvintele sunt revitalizante,energizante şi degajă o formidabilă speranţă:"Ridică fruntea sus,cărămidare,/Îndreaptă-ţi trupul chinuit din greu/Şi,aţintind privirile în zare,/Porneşte astăzi spre eliberare,/Prin Marea Roşie,cu Dumnezeu"(Robia cărămidarului).
Cu bucurie lansăm acest volum în Numele Tatălui,al Fiului şi al Duhului Sfânt.Amin !
                                                                                       
  Profesor Iuliu Centea  



Am fost onorat de autorul acestor poezii,să fiu primul care le-a primit în manuscris.Le-am citit ,le-am apreciat şi l-am încurajat să-şi pună talantul în negoţ.
Îl cunosc pe Simion din biserică şi din "trăirea în lumină ca într-un spaţiu vital",unde "avem către oameni un suflet deschis/ne doare alături de cei în durere/dar suntem departe de orice compromis!"
Poeziile lui nu sunt încercări,ci reuşite poetice.Pentru el harul curge cu rimă,ritm,metrică şi alte rigori literare,dar mai ales cu mesaj.
Grija lui principală este aceea de-a nu-şi supăra muza divină şi de a-şi încadra poeziile între clasic şi modern.
Fără a depăşi măsura,cred că pot să mă mândresc că sunt contemporan cu acest poet creştin.
                                                                          Pastor Traian Ile


Simion Felix Marţian, este un poet creştin talentat, născut la Ciceu-Ciurgeşti în zona care l-a dat pe George Coşbuc, Liviu Rebreanu şi Octavian Goga.



Acum 30 de ani ,cand te-am cunoscut,am stiut ca esti un om deosebit.Tu te-ai nascut pentru poezie.Sunt mandru ca am un prieten ca tine,chiar daca nu ne-am vazut de atata vremeAstept ca intr-o zi sa pot citi o poezie scrisa de tine ,despre noi si pribegia noastra,noi care am parasit tara pentru un trai mai bun,pentru noi si copiii nostri.De cate ori te citesc .gandul imi zboara catre un mare poet ,trecut in lumea dreptilor,Adrian Paunescu si mie dor de Cenaclu si de tot ce a reprezentat tineretea noastra frustrata,patimasa..cate amintiri !




Am apreciat poezia poetului Felix Marțian din pagina domniei sale pe Resurse Crestine, unde m-a delectat , miscat profund, descoperind în sufletul poetului ''un loc larg '' al poeziei adevarate.
Felicitări -maestre!


Niciun comentariu: