Acesta este un text pe care aș fi vrut să nu-l scriu niciodată. În mintea mea ușor inocentă, am crezut până acum că toți oamenii cu discernământ, care judecă lucrurile corect, mai ales cei care locuiesc în Valea Jiului, n-ar spune niciodată ceva negativ despre zona asta.
Să relatezi despre nelegiuirile de aici, jurnalistic sau pur și simplu din spirit cetățenesc, este perfect just. Și eu am făcut-o, iar colegii mei din presa din Valea Jiului la fel ( și o fac bine ).
Dar de aici și până la a arunca în derizoriu zona asta superbă și atât de chinuită pe nedrept până acum, este un pas mare. Unul deviant de mare.
Cei care nu înțeleg despre ce este vorba ar trebui să caute scandalul din Straja. După ce citiți știrea exactă și obiectivă, opriți-vă, vă rog.
Vi se pare cumva că știrea asta e altfel decât altele de același gen din București, Vaslui, Timișoara? Acolo nu sunt bătăuși, “interlopi”, scandaluri?
Dar spuneți-mi, vi se pare normal ca un om să-și discrediteze locul în care locuiește? Unde își are familia, unde muncește?
Nu vreau să se înțeleagă greșit, așa cum s-a înțeles până acum. Un mare BRAVO pentru jurnalistul/jurnaliștii care au relatat despre incident. Cu toții au un respect imens din partea mea. Din partea tuturor.
Mă deranjează doar reacțiile de după. Că după o bătaie dintr-o cârciumă în miez de noapte, subit, Valea Jiului nu mai este un loc sigur, ci unul sălbatic.
Mă scuzați, dar speram ca noi, cei din Valea Jiului, să nu fim atât de afectați de boala asta cumplită, națională, de a vorbi de rău locul, oamenii, țara.
Am cunoscut mulți oameni, chiar și străini, care mi-au spus același lucru:Voi, românii, distrugeți România. Voi vă plângeți despre cât de oribil este aici. Apoi vă plângeți din nou că nu vin investitori, că poate nu vă funcționează turismul, că nu aveți locuri de muncă. Dar știți ce? Nouă, străinilor, ne place România. Poate mai mult decât vouă.
În ultimele zile, mai mulți prieteni și cunoscuți din București m-au contactat și și-au manifestat oarecum disprețul față de Valea Jiului pentru că presa centrală o arată ca fiind aproape cel mai oribil loc din lume.
Nu i-am condamnat, cum aș putea să o fac? Asta au văzut, asta au crezut.
Am încercat și încerc în fiecare zi a vieții mele să vorbesc despre cât de sublimă este zona din care eu vin. Despre cât de minunate sunt tradițiile locului, despre cât de profunde. Și, mai ales, îndemn toți oamenii pe care îi întâlnesc să vină aici, în Valea Jiului. Să o vadă cu ochii lor, dezbrăcată de stigmatul pus de mineriade și acum de scandalurile cu interlopi.
Ma feresc să dau declarații și nume exacte, nu pentru că m-aș teme, vă asigur, dar pentru că toată povestea asta mediatică transformată în circ a mers prea departe, iar eu nu îmi doresc să o alimentez.
Eu trag nădejde că poate vom putea prezenta la nivel național și alte știri despre evenimentele unice de aici și despre oamenii de valoare ai locului. Asta dacă nu ne temem că ne pierdem primul loc la Breaking News.
De acord, poate nu sunt știri care fac trafic și imagine, dar sunt cele care ajută la construcția comună a unei imagini frumoase despre Valea Jiului.
Așa că, dragă cititorului, dacă ai ajuns aici si citești aceste rânduri, fie că ești din București, Oradea, Dolhasca, Cuca Măcăii, te rog să vezi Valea Jiului așa cum este și așa cum o văd eu: frumoasă, unică.
Te rog să nu te temi că vii aici, te asigur că ești în perfectă siguranță. Dacă nu mă crezi, mă ofer personal să vin cu tine într-un tur al Văii Jiului. Dacă la ieșirea din Petroșani spre casă, nu te vei simți iremediabil îndrăgostit de locurile și de localnicii de aici, atunci să nu-mi spui mie pe nume: Adriana Pavel – fiică de miner, din Valea Jiului. Una mândră.
Photography: Sorin Laurențiu Vasile
https://madametourette.wordpress.com/2016/02/11/va-rog-din-inima-iubiti-valea-jiului/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu