Este mult mai rău.
Exemplu: articolul ”Norvegia nu este Uniunea Sovietică” scris de Vebjørn Selbekk, în ziarul Dagen din Norvegia.
E scris pentru norvegieni, e clar că articolul prostește.
Nu apare nimic concret, nici numele familiei, nici numele țării (o țară est-europeană), nici numele orașelor în care s-au făcut proteste, nimic, nimic, numai chestiuni vagi: est-europa, pagină Facebook, etc.
Ce ascund norvegienii?
Ca orice hoț, faptele.
E foarte simplu dragii mei.
Un copil răpit de ei, a cărui poză apare pe internet va fi ușor de recunoscut câțiva ani de atunci încolo oriunde l-ar înfia și orice binevoitor va anunța părinții naturali. Mai ales într-o comunitate atât de răspândită ca românii.
Chiar copilul mai târziu va afla despre părinții lui și va vrea să-i găsească.
Cazurile mediatizate sunt cazuri ratate pentru ei, de aceea ei se vor lupta de la început să nu fie mediatizate.
Cine va vrea să înfieze un copil dintr-un caz controversat?
Logica e simplă, hoții fură și nu vor să fie prinși.
Exemplu este chiar articolul care…dezinformează: nu se poate spune că n-au scris nimic, era necesară o reacție,…dar nici că au scris.
Cam cum era presa la noi pe vremea lui Ceaușescu, știm așa de bine acest fel de mizerii.
Exemplu: articolul ”Norvegia nu este Uniunea Sovietică” scris de Vebjørn Selbekk, în ziarul Dagen din Norvegia.
E scris pentru norvegieni, e clar că articolul prostește.
Nu apare nimic concret, nici numele familiei, nici numele țării (o țară est-europeană), nici numele orașelor în care s-au făcut proteste, nimic, nimic, numai chestiuni vagi: est-europa, pagină Facebook, etc.
Ce ascund norvegienii?
Ca orice hoț, faptele.
E foarte simplu dragii mei.
Un copil răpit de ei, a cărui poză apare pe internet va fi ușor de recunoscut câțiva ani de atunci încolo oriunde l-ar înfia și orice binevoitor va anunța părinții naturali. Mai ales într-o comunitate atât de răspândită ca românii.
Chiar copilul mai târziu va afla despre părinții lui și va vrea să-i găsească.
Cazurile mediatizate sunt cazuri ratate pentru ei, de aceea ei se vor lupta de la început să nu fie mediatizate.
Cine va vrea să înfieze un copil dintr-un caz controversat?
Logica e simplă, hoții fură și nu vor să fie prinși.
Exemplu este chiar articolul care…dezinformează: nu se poate spune că n-au scris nimic, era necesară o reacție,…dar nici că au scris.
Cam cum era presa la noi pe vremea lui Ceaușescu, știm așa de bine acest fel de mizerii.
Uniunea Sovietică încerca să restrângă dreptul părinților de a-și duce copiii la biserică, dar nu se băgau în familii. Duceau pe părinți în lagăre, dar nu au practicat o politică de stat împotriva educației în familie, nici supremația statului asupra familiei.
Comentatorul Geir Tønnessen și alte familii de norvegieni au emigrat din Norvegia datorită persecuției Barnevernet. Nu sunt povești.
Normal că Norvegia nu persecută pe ”creștinii” obișnuiți din Norvegia, adică pe cei ce nu trăiesc principiile credinței, îi persecută însă pe cei ce iau în serios Biblia.
”…fiind parte a unor activități bisericești din afara sistemului bisericii de stat, poate fi în unele cazuri un motiv suficient pentru supravegherea de către serviciile sociale (barnevernet).” spune Geir Tonnessen.
Chiar acest articol m-a convins că e ceva putred în Norvegia: de ce Vebjørn Selbekk n-a scris clar? România, București, Bodnariu, ci ”capital of this particular country”. E clar că nu vrea să dea date care să-i ajute pe cititori să afle detalii printr-o simplă căutare pe Google. În Norvegia dragii mei, Barnevernet lucrează într-un întuneric total, cam ca securitatea pe vremea lui Ceaușescu. Este o închisoare nevăzută. Cetățenii norvegieni habar nu au cum lucrează Barnevernet, victimele sunt străinii, nu ei.
Balaurul a fost deranjat, scrie un alt articol că ”…este pentru prima data când credința creștină a fost menționată ca și cauză.”
La banii care-i au, nu văd articolele scrise la comandă decât prostituție jurnalistică, cum se vede și la noi de multe ori pe ziare de hârtie, pe tv, pe bloguri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu