Bestia in sens biblic nu este bestia in sensul obijnuit. Este cu mult mai grava. Este o intrupare a Satanei cu toata ura, uciderea si minciuna adusa la extrem. In versetul de mai sus este portretizat proorocul mincinos care se prezinta ca un miel dar vorbeste ca un balaur. Acesta este Barnevernet- se prezinta ca acela care “vrea binele suprem al copilului” dar de fapt devoreaza cu zambetul pe buze sufletele copiilor si a parintilor. Bestia Norvegiana nu este in primul rand Barnevernet ci este Norvegia. Cu exceptile de rigoare, acest popor este posedat demonic. Bestia Norvegiana in sensul biblic a creat bestia numita Barnevernet. Articolul care urmeaza ne arata ipostaze dincolo de imaginatie specifice doar cartii Apocalipsa. Dumnezeu va razbuna!
George Alexander – Cazul Nan: Mașinăria Barnevernet a trecut peste ei, distrugându-le viața, ca și când moartea ar fi venit peste ei într-o zi
Viața familiei Nan a fost închisă într-un dosar. Implacabil.
Masinăria Barnevernet a trecut peste ei, distrugându-le viața, ca si când moartea ar fi venit peste ei într-o zi.
… Îsi frâng mâinile de durere. Simt că si-au pierdut chiar Sufletul căci amândoi copiii le-au fost luați!
N-am să vă spun acum prea multe despre visurile de mai-nainte ale familiei Nan. S-au spulberat demult toate… Au avut, însă, în orice caz, aceleasi visuri pe care le are orice român când vine într-o țară străină si bogată, si este departe de casă… Au muncit în acelasi spirit si cu acelasi elan, cu aceeasi ardoare, fiind discriminați aproape la fel ca orice alt român… La fel ca toți românii, aproape. Ca toți… discriminații!
N-am să vă spun prea multe nici de sutele de ore de muncă suplimentară neplătite sau plătite în bătjocură, “simbolic”, adică!, -nu cum prevede legislația norvegiană!- la care au fost supusi… Dar, ce poate, în definitiv, să facă omul când altul nu vede în el decât niste brațe de muncă, si este transformat în ceva ce nu este?!… Nimic, nu-i asa?… Nan a muncit si a fost exploatat, deci, la fel ca si alți conaționali de-ai săi si nimeni nu s-a mai scandalizat si a organizat campanii de strângere de semnături în Norvegia sau marsuri de protest ca să-i apere lui drepturile. Nimeni nu s-a mai îngrijorat nici că relațiile dintre Norvegia si România vor ajunge la limită sau undeva, chiar sub pământ, pentru că Dumitru era călcat zilnic în picioare la locul său de muncă…
Zilele au trecut si el a crezut că făureste un viitor mai bun copiilor săi.
Nici nu a observat cum trece timpul si Bianca, fiica, începe scoala.
Nici nu a mai apucat să se bucure de munca sa si de copiii săi.
A observat numai, la un moment dat, cum Bianca se schimbase dintr-odată, cu scoala… Desconsiderându-l întrucâtva, ca părinte, parcă… Dar, atunci era deja prea târziu.
Pe 15 octombrie 2015, Bianca, de sase ani si jumătate, a povestit la scoală că “Mama si tata mă lovesc.”
Dumitru si soția lui nu au stiut ce să creadă. Copilul lor mai spunea uneori lucruri cum toți copiii spun câteodată. Ca să obțină unele avantaje. Ca orice copil.
Au crezut de aceea că lumea va înțelege că ei îsi iubesc copiii si doar pentru ei muncesc. Că ei sunt viața lor, de fapt!
Nici nu au mai stiut, însă, bine, când viața a luat-o razna, cu susul în jos, ca într-un scenariu de cosmar. Când totul s-a făcut praf.
Pe 27 octombrie 2015, după un interogatoriu de sase ore la poliție, fără martori si fără avocat, după ce au fost chiar închisi, li s-au luat copiii.
Nu au vrut să-si expună copiii în mass-media… Au avut încredere în ceea ce auziseră odată la televizor: că în Norvegia se face dreptate!
Au sperat, deci, până în ceasul al douăsprezecelea că li se va face dreptate si nu au cedat psihic nici când le-a fost mai greu: când au văzut cum proprii copii sunt distrusi psihic!
“Mami!… Eu vreau la Mami! Mami, nu mă lăsa! Ia-mă cu tine!”, țipau copiii, traumatizați, printre lacrimile lor, pe care angajații de la Barnevern le vedeau, dar nu le-nțelegeau, pentru că lacrimile nu sunt relevante în munca lor…
“Mami, unde pleci?…”, strigau, din nou, copiii, disperați, când Barnevernet îi despărțise de părinții lor, dar nimeni nu-i mai auzea de data aceasta pe copii, nici măcar cei care pretindeau că lucrează absolut în interesul suprem al lor.
Soții Nan au crezut, totusi, în dreptate. Au trecut, de aceea, înăbusindu-si plânsul, pe lângă amenințările de la Barnevernet, “Taci! Că altfel ți-i iau pentru totdeauna!…”. Nici măcar poliția nu a reusit să deschidă un caz penal pentru că nu exista niciun martor, iar acuzațiile sunt puerile.
De fapt, gresesc aici, există niste martori, iar Justiția – obiectivă, ca întotdeauna!- nu a putut să nu-i ia în considerare: Bianca, de sase ani si jumătate – arătându-si recunostința pentru jucăriile primite de la Barnevern- a devenit automat martor pentru Dragos, precum că a fost bătut, iar Dragos, de un an si jumătate, a mărturisit la rândul lui ororile la care a fost supusă Bianca în propria ei casă!… V-am spus, Dreptatea totdeauna învinge aici!
Soții Nan nu mai plâng demult. Lacrimile li s-au uscat pe față.
Ridică numai din umeri a neputință. Nu stiu să se apere. Vorbesc prost norvegiana.
Se gândesc, totusi, “Dar, cum este posibil ca toată lumea să mintă?… Este strigător la cer!”
Pe corpul copiilor nu au fost găsite niciodată urme de violență fizică. Au fost găsite însă într-un anumit “istoric”, bine întocmit, – cu mult înainte!- hematoane, hemoragii interne, solduri rupte si toate grozăviile din lume.
Dumnezeule! Cum au să se apere? Barnevernet îi plăteste pe toți la urma urmei… Chiar si pe psihologul care ar trebui să scrie raportul obiectiv.
Totusi, nu înțeleg… Prin ce minune i-au dispărut soției fotografiile din telefonul mobil, sterse, deodată, toate, si chiar în timpul procesului?! Fotografiile probau niste lucruri… De ce i-a fost blocat lui Dumitru cardul SIM chiar în timpul procesului?!…
Sunt sigur, toate acestea nu sunt decât niste supoziții, coincidențe care nu trebuie băgate prea bine în seamă. Numai ascunse.
Soții Nan nu si-au abandonat copiii niciodată, dar nu au avut cum să se apere.
Totul a fost prea bine fabricat. Justiția cea dreaptă, însă, nu le-a luat numai copiii, a încercat să le creeze si traume pe viață. Căci nu le-a fost de ajuns să le ia doar sufletul, trebuia să le dea si povara mustrărilor de constiință…
“Dacă recunosteați că v-ați bătut copiii, -li s-a spus, cinic si ipocrit- atunci îi primeați înapoi!”, stiindu-se bine, în acelasi timp că, dacă ar fi recunoscut fie si o singură data asta, soții Nan, de la început, n-ar mai fi avut absolut nicio sansă să-si primească vreodată copiii înapoi! (Continuare http://newsnetcrestin.blogspot.ro
http://crestintotal.ro/2016/02/19/bestia-norvegiana-apocalipsa-in-fatza-ochilor-nostrii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu