Tot am hotărât că trebuie să nu mai mă enervez. Nu-i bine nici pentru suflet, nici pentru trup, nici pentru cei dragi. Mă ţine vreo două ceasuri, în fiecare zi. Mănânc liniştit fulgii, beau şolul (cana) de cafea. Stau la părtăşie. Alerg un pic pe câmp şi mă joc cu câinii. Cum să nu mă ţină? Ar fi şi culmea să mă enervez!
Problema apare când mă urc în maşină şi intru pe drumul judeţean. Prind viteză. La motelul din dreapta, o maşină aşteaptă să intre pe drum. Sunt sigur că aşteaptă să trec, dar, ce să vezi, aşteaptă doar să mă apropii şi intră. Trebuie să frânez. Geanta cade cu susu-n jos, deci ştiu că toate cărţile de acolo vor avea colţuri când le scot. Fructele, spălate şi pregătite în plăsuţă, se varsă toate pe jos…iar eu nu curăţ maşina decât la sărbători, aşa că nişte mici pietricele se lipesc de ele. Telefonul zboara şi el. Încerc să le pun la loc din mers, dar la telefon nu mai ajung. Intru, deja încruntat, în intersecţia de la Novatim. Acolo, o rabă foarte afumătoare nu îmi acordă prioritate. Merge tot prin faţa mea, parcă să-mi facă-n ciudă. Pe Bulevardul Rebereanu, apa este aproape la temperatura de fierbere. O dacie roşie, la fel de afumătoare ca raba şi la fel de roşie ca faţa mea….ghici…îmi taie din nou calea. De data asta claxonez şi dau din mâini mai ca la înot. Deschid geamul, dar înainte de a spune eu ceva, îmi spune el: mă înjură. Nu cu mânie, cel mânios sunt eu, ci cu detaşare şi chiar cu stil. (aşa cum numai cei cu pasiune pentru înjurat ştiu să o facă.)
Când ajung la intersecţia cu Şagului spun o rugăciune de pocăinţă pentru că m-am enervat aşa tare. Se vede şi cimitirul şi..îmi dau seama că viaţa e scurtă şi nu merită să te enervezi pentru atâta lucru. Mai mult, cine ştie, cât de curând o să-mi predice şi mie cineva pe-acolo şi voi dormi eu la predica lui. Odihnă serioasă, vor bunicii mele! Pe când ajung la biserică sunt calm, zâmbitor. Îmi adun cu răbdare lucrurile căzute pe sub scaune. Ce mai…aşa cum trebuie să fie un păstor respectabil. Salut zâmbind pe părinţii care îşi aduc copiii la grădiniţa bisericii. În timp ce traversez curtea, promit că mâine, să treacă raba peste mine, eu tot nu mă mai enervez.
Nu-i uşoară lupta cu păcatul şi nu se câştigă într-o zi. Oricum, mă mulţumesc că îmi cunosc problema şi fac paşi mici spre mai bine, mai bine însemnând mai calm în situaţia de faţă. Nu e o diferenţă mare faţă de ieri, dar dacă mă gândesc cum eram acum câţiva ani, e! Cel mai mult mă încurajează faptul că nu sunt singur. Am prieteni sinceri care mărturisesc că trec prin acelaşi “micile mizerii unui suflet chinuit,” vorba lui Eminescu. Şi pe lângă ei, mai am un Ajutor de nădejde şi în El îmi pun toată nădejdea.
P.S. În timp ce scriam articolul, ce-am făcut, ce n-am făcut, că a dispărut o parte din el. Mai să mă enervez, când mi-am dat seama…
http://www.baptist-tm.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu