Duminică, la auzirea psalmului 32, mi-am scos rapid pixul și am trecut această idee la lista de meditări. Versetul de start sună așa: „nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală, cu care îi legi ca să nu se apropie de tine.” E fascinant îndemnul, mai ales pentru mine care i-am imputat de multe ori lui Dumnezeu, că nu mă oprește să nu mai pot păcătui deloc. Într-un fel, îi ceream să mă trateze ca pe un măgar prost, care nu știe decât de bici și frâie.
În momentul în care Agar era însărcinată și fugară, Dumnezeu o întoarce la stăpâna sa și îi spune ceva despre neamul care va ieși din copilul zămislit în ea, din unirea cu Avraam. Va fi ca un „măgar sălbatec printre oameni”. Nu am studiat în profunzime să văd ce semnificație are măgarul în Biblie, dar e clar că nu e agreat de Dumnezeu să fim măgari în comportament.
Imaginea ne este întregită cumva de Solomon, care ne explică clar că: „Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, şi nuiaua pentru spinarea nebunilor”. Așadar, e asociată măcar puțin cu nebunia, măgăria oamenilor. Cu alte cuvinte, cei care procedează ca mine, cerându-i lui Dumnezeu incapacitatea de a păcătui și neasumându-și responsabilitatea de a veghea asupra căilor și acțiunilor lor, sunt cam măgăruși, ca să fiu blând. Da, am fost ca un catâr fără pricepere, de multe ori înainte lui Dumnezeu și altă variantă decât să mă strunească nu a avut. Apoi ghici cine i-a reproșat lui Dumnezeu că este prea dur? Tot măgarul, bineînțeles.
Dumnezeu ne consideră fii, nu robi. Ne consideră „împreună moştenitori cu Hristos”, ne consideră ființe asemănătoare Lui, pentru că ne-a făcut după chipul Său. Dumnezeu ne dă o valoare imensă și ar trebui să ne comportăm ca atare. Ar trebui să facem tot ce ne stă în putință, pentru a trăi frumos ca în timpul zilei.
Asemănarea cu măgarii și catârii nu este o opțiune. Dumnezeu poate să ne strunească și așa, dar se pare ca nu e varianta pentru care am fost creaţi si apoi eliberați de păcat. El nu ne vrea priponiți, legați, struniți, bătuți și corectați în permanență. El ne vrea oameni cu discernere și dorință de sfințire. Vrea să ne bucurăm de libertatea pe care am primit-o.
A fi măgar nu e cea mai bună alegere când ești chemat să fii prinț, fiu/fiică de Rege. De ce oare suntem așa de măgari uneori? Suntem chemaţi să fim de neam ales, să avem o vorbire elevată și curată, un mers prin lume ales și demn, o privire smerită și neîntinată. Suntem chemați să fim mulțumiți de ceea ce Tatăl ne oferă și să îi facem cinste. Suntem chemați să reprezentăm cu cinste pe Tatăl nostru. Nu, nu suntem un cal sau un catâr din grajd, suntem fii și fiice ai Tatălui. Haideți să ne purtăm ca atare!
Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/nu-fi-magar/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu